Despre performanță, vocație și împăcarea cu sine
Interviu cu prof. univ. dr. Dragoș Negru, coordonator Centrul de Imagistică Medicală Arcadia
Biroul profesorului Dragoș Negru, la Centrul de Imagistică Medicală Arcadia, este simplu, luminos, ordonat. Aerul său primitor se simte imediat, însă vizitatorul nu înțelege de la început de unde vine sentimentul acesta de tihnă: poate din nuanța deschisă a mobilierului, din ospitalitatea însăși a gazdei, ori poate din liniștea calmă din jur, din sentimentul că mecanismul complicat al clinicii de imagistică funcționează lin și eficient, aparent fără efort, în cabinetele învecinate.
În rafturile bibliotecii stau cuminți, împăcându-se cu grație, lucrări de specialitate, câteva romane și albume de artă, câteva icoane, mai multe fotografii. Pe o poliță în perete sunt expuse, fără o ordine anume, lucrări de artă, obiecte decorative dintre cele mai diverse și o mulțime de diplome. Par să povestească celui care le privește despre momente importante din viața proprietarului lor. Printre ele, tăcut și foarte atent, stă înrămat un Jurământ al lui Hipocrate, scris în engleză, luxos, pe papirus. Veghează? Supraveghează? Sentimentul meu e că se află în locul cel mai bun și cel mai legitim – în cabinetul unui medic cu vocație.
- Domnule profesor, de ce v-ați aventurat în medicina privată? În toiul unei cariere impresionante, construită în relație cu sistemul public de sănătate și cu prestigioasa Universitate de Medicină din Iași, ați ales să canalizați o parte însemnată a energiei, experienței și viziunii dvs. către domeniul privat, investind alături de familia Fiterman și contribuind la „nașterea” Arcadia Medical Center – Centrul de Imagistică, pe care îl și conduceți…
- Radiologia și Imagistica Medicală reprezintă o ramură a Medicinii extrem de scumpă, din cauza costurilor aparaturii: mă refer aici atât la achiziție, cât și la mentenanță. Destul de târziu am înțeles că statul nu poate sau nu vrea să investească în aparatură de ultimă generație. Mi-am dorit foarte mult să pot oferi pacienților noștri acces la cele mai noi tehnici ce au revoluționat diagnosticul și care implicit au dat o altă șansă vieții. În anul 2007 am întâlnit în familia Fiterman un partener extraordinar și așa am construit Arcadia Medical – Centrul de Imagistică. Mulțumesc Dan, Raluca, Saul, Patricia, Mara. Visul meu s-a împlinit.
- Cum ați descrie lumea Arcadia, în doar câteva cuvinte, unei persoane care nu o cunoaște?
- În istoria medievală, Arcadia era considerată un paradis. Aș invita pe oricine să viziteze Arcadia – Centrul de Imagistică, spunându-i: „vino să vezi o combinație fericită de ambient cald, primitor și funcțional, aparatură de ultimă generație, solicitudine și promptitudine și, mai ales, o echipă de profesioniști. Vino să vezi un loc unde deja au fost diagnosticați peste 37.000 de pacienți, în cei aproape trei ani de existență.”
- În cariera dvs. ați îndeplinit, în mai multe rânduri, roluri manageriale, fie ca președinte al Societății de Radiologie şi Imagistică Medicală din România, fie în calitate de coordonator al Centrului de Imagistică Arcadia. Ce înseamnă a face management medical performant? Ce fel de șef sunteți?
- Unul dintre profesorii mei îmi spunea mereu: „fă totul în primul rând cu respect față de tine”. Cred că de aici începe un management medical performant – respect pentru tine, colaboratori și pacienți. Trebuie să-ți stabilești prioritățile și să le respecți. Trebuie să te gândești că tu sau cineva din familie poate fi pacient în acea clinică. Trebuie mereu să înveți, să te adaptezi și – nu în ultimul rând – să-ți planifici în cele mai mici amănunte fiecare acțiune. Țin extrem de mult la fiecare om din echipa mea, merg întotdeauna pe încredere și, de aceea, cred că sunt un șef rezonabil, cu calitățile și defectele oricărui om normal.
- Ce îi trebuie sistemului românesc de sănătate pentru a fi performant și aliniat vremurilor?
- În primul rând, onestitate. Apoi bani și conducători cu viziune.
- Dacă tot am vorbit despre cariera de până acum și despre faptul că ați adunat deja realizări cât pentru o viață, deși sunteți – ca vârstă – abia pe la jumătatea drumului profesional, trebuie să vă întreb și despre cum arată bilanțurile pe care vi le faceți singur. Ce înseamnă pentru dvs. reușita în profesie? Dar în viață?
- Dacă am pus diagnosticul corect unui pacient, înseamnă că am reușit. Dacă părinții și soția mea îmi zâmbesc, înseamnă că am reușit. Dacă echipa mea e mulțumită, înseamnă că am reușit.
| Profesorul Dragoș Negru este un cozeur desăvârșit. Are vorba uneori condimentată, însă de cele mai multe ori e limpede și lucioasă ca un ciob de sticlă transparent în lumina soarelui. A acceptat provocarea mea la reflecție și cele câteva teme pe care i le-am propus, deschizând puțin ușa către lumea sa interioară și lăsându-ne să vedem ce gânduri se ascund acolo.
Profesorul Dragoș Negru…
… despre a fi medic … despre familie … despre boală … despre viață și moarte … despre succes … despre fericire |
Prof. Univ. Dr. Dragoș Negru – Fișă biografică, pe scurt
|
„Pun ceva din sufletul meu în fiecare dintre operațiile pe care le fac”
Interviu cu prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, coordonator Dpt. Specialități Chirurgicale Arcadia.
Pe holurile aglomerate de la Arcadia, timpul pare deseori comprimat. Pași apăsați, priviri abrupte sau gesturi repezite vorbesc despre faptul că – în confruntarea cu boala – timpul capătă puteri speciale asupra oamenilor. Respirația, reacțiile, deciziile, inimile își schimbă ritmul. Emoțiile – bune sau rele, de ușurare sau de spaimă, de speranță sau de îngrijorare – fac parte din viața spitalului, sunt chiar valurile care îl răscolesc neîncetat.
Profesorul Viorel Scripcariu pare să stăpânească orice furtună: aduce calm și echilibru în sine și în jurul său; face ca lucrurile să pară simple, ordonate, controlabile și, fără îndoială, rezolvabile. E important acest lucru pentru un chirurg? Cu siguranță da, dacă ți-l imaginezi în sala de operații, cu bisturiul în mână, umplând locul de același calm suveran și de sentimentul liniștitor că, sub puterea sa, lucrurile se vor aranja singure în ordinea cea mai bună.
- Domnule profesor, cum percepeți dvs. atmosfera din sala de operații: ca pe una de calm și de liniște concentrată, sau ca pe una străbătută veșnic de valuri de emoție?
- Structura mea psihologică este cea a unei persoane mai curând introvertite, care reușește de cele mai multe ori să își „disciplineze” emoțiile. Mai sunt, e adevărat, momente rare de răbufnire, când emoțiile ies la suprafață, însă ele fac parte din viața și din comportamentul firesc al unui chirurg. Iubesc calmul, armonia, ordinea, liniștea care înlesnește concentrarea. Îmi doresc să găsesc și să creez în echipa mea această atmosferă, care este propice meseriei pe care o practic.
- Credeţi că există un profil standard al chirurgului de succes?
- Categoric nu. Nu cred că există o reţetă pentru succesul profesional în acest domeniu de activitate.
- Atunci ce trăsături, ce aptitudini sunt cu adevărat necesare pentru performanţă în sala de operaţii?
- Cu siguranţă, este nevoie de muncă susţinută, autodisciplină, perfecţionare continuă, corectitudine, rezistenţă fizică şi psihică, omenie, iubire de semeni, precizie, capacitate de a decide rapid, abilitate, moralitate. Și aş putea adăuga şi puţin talent, cu care eşti înzestrat şi pe care cei care au capacitatea să şi-l descopere sunt datori să-l cultive cu râvnă şi perseverenţă. Am enumerat doar o parte dintre calităţile care pot face, dintr-o persoană cu un talent special, un performer în această specialitate medicală, considerată – poate pe bună dreptate – regina medicinei.
- Când, în ce moment exact al evoluţiei dvs., aţi descoperit că aveţi „mâini de chirurg”?
- Nu pot vorbi de un moment anume. Am ştiut, la terminarea liceului, că singura meserie pe care îmi doresc să o practic este medicina. Am muncit mult ca să reuşesc la examenul de intrare în facultate şi am muncit apoi în toţi anii mei de formare ca medic. Chirurgia a venit de la sine, nu am conceput că aş putea alege o altă specialitate. Când a venit momentul de a intra în specialitate, după ani de aşteptare, în condiţiile impuse de regimul de atunci, am renunţat la multe avantaje de moment şi am ales să mă pregătesc să fiu chirurg. Nicio clipă nu am regretat. De fapt, nu aş putea spune dacă eu am ales chirurgia sau ea pe mine. Pentru mine, timpul petrecut în sala de operație este o delectare.
Să ai „mâini de chirurg” este o sintagmă, fiindcă, desigur, este nevoie să fii îndemânatic, dar în completare trebuie şi o „minte de chirurg”. Și aș mai spune că eu personal pun ceva din sufletul meu în fiecare dintre operațiile pe care le fac. Chiar glumeam cândva cu unul dintre pacienții mei, spunându-i că atunci când mi se va epuiza acest suflet, consumându-l în actul operator, ce voi mai lăsa acolo?…
- Și v-ați răspuns la această întrebare? Ați descoperit ce ar putea să vă țină sufletul viu și întreg?
- Da, cred că mă ajută bucuria pe care o simt când văd pe fața bolnavilor mei mulțumire și ușurare că au învins boala, că au trecut cu bine peste o încercare grea. Sentimentul de a fi făcut bine unui semen este satisfacția supremă a profesiunii mele.
- Prin specificul muncii dvs., vă luptaţi deseori pe fâşia îngustă care desparte viaţa de moarte. Cum vedeţi balanţa fragilă dintre reuşită şi eşec, în activitatea unui chirurg?
- Nu îmi pun niciodată problema, atunci când procedez la o intervenţie chirurgicală, oricât de laborioasă şi dificilă ar fi, că ar putea fi un eşec. Dimpotrivă, sunt încrezător în reuşita operaţiei. Sigur că, în cadrul actului chirurgical, apare un parteneriat important între chirurg şi pacient. Pacientul are şi el contribuţia sa la vindecare; practic optimismul, starea lui de spirit, dorinţa lui de reuşită este şi ea de luat în calcul, pe lângă profesionalismul chirurgului. Cu toate acestea, aş putea spune că în specialitatea mea trebuie întotdeauna să aştepţi ceea ce e mai bun, dar să fii oricând pregătit pentru ceea ce e mai rău, conform zicalei britanice „Hope for the best but prepare for the worst”.
- Apropo de britanici: știu că ați stat doi ani în Anglia, urmând un curs de perfecționare la The Royal College of Surgeons. Se întâmpla la începutul anilor ˈ90 și îmi spuneați că, la acea vreme, diferențele dintre cele două sisteme de sănătate, român și englez, erau notabile. Ce ați „importat” din maniera lor de a face medicină și ce ați respins ca nefiind conform cu viziunea dvs.?
- Consider că cei doi ani petrecuți la Spitalul Universitar HOPE din Manchester – Anglia sunt anii în care mi-am definitivat formarea profesională, pe care am perfecționat-o apoi prin activitatea de zi cu zi. Am avut foarte multe de învățat de la sistemul britanic, atât în profesie, cât și ca organizare, relații interumane și relația medic-pacient. Am apreciat rigurozitatea, seriozitatea, disciplina și chiar simplitatea în gândire a actului medical, acel pragmatism legat direct de bolnav și boala sa. Nu pot spune că am respins ceva, dar cred că spiritul nostru latin ne determină să fim mai apropiați, mai calzi sufletește față de pacienții noștri, comparativ cu atitudinea rezervată, distantă a medicului englez. Prefer să discut deschis cu pacienții mei toate detaliile legate de boală și de actul operator în sine. Desigur, adaptat la situație, însă asta este o altă discuție.
- Ca o concluzie, cum vedeți misiunea fundamentală a medicului chirurg, astăzi? Credeţi că Jurământul lui Hipocrate are nevoie de o (re)interpretare modernă?
- Misiunea medicului chirurg este astăzi la fel ca oricând altcândva: să-şi ofere profesionalismul, inteligenţa, dorinţa de a face bine, tenacitatea, talentul şi puterea de muncă în interesul pacientului, în sensul de a-i reda starea de sănătate pe cât îi stă în putere. Jurământul lui Hipocrate este la fel de actual ca în antichitate şi consider că trebuie respectat întocmai, de către chirurgi, la fel ca şi de toţi ceilalți colegi din breasla medicală. Acest jurământ nu va suferi niciodată vreo modificare, oricât de evoluați vom fi.
De unde ia un medic chirurg resurse pentru propria sa stare de bine și pentru necesara privire senină asupra vieții? În cazul profesorului Viorel Scripcariu, din lectură, din călătorii, din muzică. Îi place Pink Floyd. Nu știu care sunt piesele sale preferate, dar am făcut propriile cercetări și cred că am găsit în discografia formației britanice câteva versuri ce i se potrivesc:
All I have to do is just close my eyes / To see the seagulls wheeling on those far distant skies. / All I want to tell you, all I want to say / Is count me in on the journey. / Don’t expect me to stay.
Așa cred eu că este un medic, un chirurg care face performanță: neobosit, căutător, mai bucuros de călătorie în sine, decât de destinația ei…
| Despre Arcadia…
- Coordonaţi Departamentul de Specialităţi Chirurgicale al celui mai mare spital privat din jumătatea estică a ţării. A fost aceasta o provocare, sau a venit ca o completare firească a activităţii dvs.? - De ce consideraţi că pacienţii care au nevoie de intervenţii chirurgicale sunt „pe mâini bune” atunci când vin la spitalul Arcadia? |
Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu – Fișă biografică, pe scurt
|
Crăciun cu bucurie la Ciulineşti-Probota
Bucuroşi de susţinerea a peste 2500 de oameni cu suflet, pe 22 decembrie am mers în Ciulineşti, încărcați de cadourile pe care Moş Crăciun le-a pregătit pentru toţi copiii care trăiesc în satul din comuna Probota.
Campania „Crăciun cu bucurie la Ciulineşti-Probota”, pe care Arcadia a organizat-o pentru cei 62 de copii mai puţin răsfăţaţi de soartă din satul de la marginea Iaşului, a avut un succes neaşteptat. 2589 de persoane au dat Like paginii de Facebook Arcadia în cadrul campaniei caritabile care s-a desfăşurat exclusiv în mediul online. Reţeaua de sănătate Arcadia a donat câte 1 leu în numele fiecăruia dintre cei aproape 2600 de oameni (și a mai adăugat câțiva din partea sa), iar din suma totală s-au cumpărat fructe, dulciuri şi jucării – cât să bucure un suflet de copil și să alunge, măcar pentru câteva zile, amarul unei vieți altfel lipsite de răsfăț.
Copiii, unii însoţiţi de părinţi, ne-au aşteptat nerăbdători în biserica din parohie, unde le-am împărţit darurile. Puţini au rezistat să nu desfacă pachetele de cum le-au primit, simțind deja că anul acesta Crăciunul e parcă mai frumos. La rândul nostru, ca mesageri ai spitalului Arcadia și ai prietenilor săi de pe Facebook, am primit de la gazdele noastre colăcei, mere și nuci, darul tradițional al Crăciunului, care ne-a dus cu gândul la casa bunicilor și la ulițele pe care unii dintre noi și-au petrecut iernile copilăriei. Însă darul cel mai mare a fost zâmbetul încântat al copiilor din Ciulinești, luminițele din ochii lor, bucuria cu care căutau să vadă prin pungă ce a pregătit Moșul pentru ei…
Bucuraţi-vă de zâmbetul copiilor din pozele de ieri care apar pe pagina de Facebook!
Povestea Georgianei
Nimic nu se poate compara cu fericirea care-ţi inundă inima când vezi un copil zâmbind…
Georgiana nu e o fetiţă ca oricare alta, care se bucură ca toţi copiii de vârsta ei de o copilărie lipsită de griji. Are doar 12 ani, dar a înfruntat până la această vârstă fragedă multe greutăţi cărora le face faţă ca un Om mare.
Ea nu are vreme de jocuri sau jucării şi nici prea mult timp liber… După şcoală, Georgiana îşi face lecţiile şi are grijă de sora ei mai mică sau îşi ajută părinţii atunci când ei sunt copleşiţi de probleme.
Părinţii nu au nici un venit şi abia le pot oferi copiilor lucrurile de care au nevoie în fiecare zi. Problemele financiare, dar mai ales boala tatălui o afectează pe Georgiana care a învăţat prea devreme că viaţa e grea, că nu trebuie să spere prea mult şi că viaţa nu-i va rezerva prea multe bucurii.
În ciuda necazurilor şi a treburilor de zi cu zi de acasă, Georgiana se ocupă cu conştiinciozitate şi de şcoală, obţine mereu calificative foarte bune la învăţătură şi premii pentru rezultate. Georgiana şi-ar dori foarte mult să poata avea şansa să îşi dezvolte pasiunea pentru pictură şi să se dedice mai mult lecturii – o altă pasiune de-a ei, fără a se mai gândi la boala tatălui şi la neajunsuri.
De Crăciun, putem să-i dăruim mai multe zâmbete Georgianei şi speranţa că viaţa ei şi a familiei ei poate deveni mai frumoasă. Pentru Georgiana, dar şi pentru ceilalţi peste 60 de copii din satul de la marginea Iaşului, Arcadia a lansat campania Crăciun cu bucurie la Ciulineşti-Probota pe pagina de Facebook. În schimbul fiecărui Like, Arcadia donează 1 leu pentru aceşti copii şi cu toţi banii strânşi umple sacul lui Moş Crăciun cu care merge în preajma Ajunului la Ciulineşti.
Crăciun cu bucurie la Ciulineşti-Probota
Fericirea e aceeaşi pentru toţi copiii. Însă nu toţi au parte de toată fericirea pe care o merită. Unii copii sunt mai norocoşi, alţii îşi croiesc destinele şi sunt nevoiţi să lupte pentru îndeplinirea viselor. Cei 62 de copii din Ciulineşti-Probota sunt dintre cei care nu se bucură de prea multă şansă. De cele mai multe ori, ei nu au parte nici de lucruri pe care noi le considerăm simple, cum ar fi mersul la cinematograf.
Zece dintre aceşti copii au avut parte de prima experienţă la cinema în această vară, iar pentru ei a fost un eveniment spectaculos şi plin de emoţie. Au vizionat filmul de animaţie RIO, în format 3D, au fost fascinaţi de noua lume descoperită şi au povestit tuturor din sat despre experienţa inedită prin care au trecut. Toată excursia la Iaşi, pe care preotul satului le-a oferit-o drept premiu celor zece copii pentru că au câştigat concursul de pictură de icoane, a fost o bucurie nesperată pentru ei.
Drumul până în oraş, agitaţia şi muzica din mall, baloanele colorate, bomboanele dulci, mirosul de floricele şi hohotele de râs, toate aceste lucruri care nouă poate ni se par banale, i-au încântat pe copii. Cei zece au fost norocoşi de această dată, cu doar puţin efort din partea preotului. Fapta lui bună ne încurajează şi pe noi să facem mai multe pentru toţi copiii din Ciulineşti, să-i sprijinim, să le dăruim mai multe vise.
Aşa că ne-am hotărât să le oferim un Crăciun mai frumos decât cele de până acum. Pentru ei, am lansat campania Crăciun cu bucurie la Ciulineşti-Probota pe pagina noastră de Facebook. În schimbul fiecărui Like, donăm 1 leu pentru aceşti copii şi cu toţi banii strânşi umplem sacul lui Moş Crăciun şi mergem plini de cadouri la Ciulineşti. Le vom dărui tuturor copiilor din sat încă o experienţă inedită. Iar la anul şi mai multe.
Fii alături de noi şi sprijină campania pe Facebook, dă-ne Like şi vestea mai departe !