Servicii de sănătate în aproximativ 40 de specialităţi medicale, chirurgicale şi conexe.

Testimoniale

  • Totul a fost la nivelul așteptărilor și al prețului.

    O. I., Iași, pacientă Maternitate

Acasă Știri Doi noi medici în echipa medicală a Centrului ORL Arcadia

07 Mar 2016

Doi noi medici în echipa medicală a Centrului ORL Arcadia

Echipa medicală Arcadia a fost completată, la începutul lunii martie 2016 de doi noi medici: prof. dr. Dan Mârțu, medic primar ORL și dr. Iuliana Cristina Bânțu, medic specialist ORL.

Prof. dr. Dan Mârțu este unul dintre cei mai prestigioși medici ORL din România, având o remarcabilă experiență medicală de peste 50 de ani. În anul 2000, a realizat în premieră primul implant cohlear din țară, iar în 2008 - primul implant binaural (restabilirea auzului la ambele urechi) din România.

Prof. Dr. Mârțu va acorda consultații în Policlinica Cicoarei (str. Cicoarei nr. 2) în regim de colaborare, în fiecare luni și joi.

Dr. Iuliana Cristina Bânțu a activat anterior la două din cele mai mari spitale publice din Iași. Pe lângă formarea ca medic ORL, a beneficiat de stagii de formare în Chirurgie Plastică și în Oftalmologie la importante clinici din străinătate.
Este co-autor a numeroase lucrări științifice și membră a Societății Române de ORL și Chirurgie Cervico-Facială, Societății Române de Rinologie și a Societății Române de Otorinolaringologie Pediatrică.

Dr. Bânțu va acorda consultații în Policlinica Cicoarei (str. Cicoarei nr. 2), de luni până vineri și va desfășura activitate chirurgicală în cadrul Spitalului Multidisciplinar Arcadia.

Echipa completă a Centrului ORL Arcadia poate fi consultată pe site, aici.

Informații despre orarul medicilor și detalii în vederea  programării pot fi obținute apelând serviciul Call Center - 0232 920.

Tur Virtual

Galerie foto

Vezi imagini cu dotările  de excepţie şi spaţiile primitoare din Arcadia.

Vezi galeria