Servicii de sănătate în aproximativ 40 de specialităţi medicale, chirurgicale şi conexe.

Testimoniale

  • Nu credeam că voi avea ocazia să avem în România un astfel de spital.

    pacient Chirurgie

Acasă Știri Rețeaua de screening Arcadia în cadrul Programului național pentru p...

09 Oct 2012

Rețeaua de screening Arcadia în cadrul Programului național pentru prevenția cancerului de col uterin

Aspecte generale

Spitalul Arcadia, prin secția sa de Obstetrică-Ginecologie, este una dintre unitățile spitalicești ieșene intrate în Programul național pentru prevenția cancerului de col uterin. Aceasta înseamnă că mai multe cabinete de medici de familie (lista completă, mai jos) colaborează cu Spitalul Arcadia pentru a oferi pacientelor lor serviciile medicale preventive prevăzute în programul național, aceste cabinete alcătuind așa-numita „rețea de screening Arcadia".

Spitalul Arcadia și cabinetele de medici de familie din rețeaua sa de screening oferă GRATUIT următoarele servicii de screening:

  • recoltare și efectuare a testului Babeș-Papanicolau;
  • consiliere cu privire la cancerul de col uterin, profilaxia, implicațiile sale și soluțiile de tratament;
  • îndrumare și trimitere către resursele spitalicești necesare, în cazul depistării semnelor de boală,

pentru pacientele asigurate și neasigurate înscrise la medicii de familie care fac parte din rețeaua noastră de screening care întrunesc următoarele condiții prevăzute de lege:

  • au vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani,
  • nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin sau alte forme de cancer genital,
  • sunt asimptomatice sau fără antecedente sugestive pentru această patologie.

În atenția pacientelor

Pașii pe care trebuie să îi urmați pentru a beneficia de serviciile medicale de screening în cadrul Policlinicilor Arcadia sunt:

  1. Consultați mai jos lista cabinetelor din rețeaua de screening Arcadia, pentru a vedea dacă medicul dvs. de familie este înscris în această rețea.
  2. În cazul în care medicul dvs. de familie este în rețeaua de screening Arcadia, adresați-vă acestuia pentru a fi consiliate, pentru a verifica întrunirea condițiilor de eligibilitate și, dacă acestea sunt întrunite, pentru a primi formularul FS1 de intrare în programul de screening. Dacă nu sunteți înscrisă pe listele unui medic de familie, vă puteți adresa unui medic din rețeaua de screening Arcadia în vederea luării în evidență și consilierii ulterioare. 
  3. Medicul de familie este de asemenea cel care vă precizează pașii următori din procedurile de screening și locul în care procedurile vor avea loc.
  4. Dacă medicul de familie vă informează că recoltarea probelor biologice pentru testul Babeș-Papanicolau se realizează într-un cabinet OG Arcadia, apelați serviciul Call Center Arcadia la numărul de telefon 0232 920 și faceți o programare pentru recoltare, menționând faptul că sunteți beneficiară a programului de screening.
  5. La prezentarea la policlinica Arcadia, pentru recoltare, vă rugăm să prezentați un act de identitate și formularul FS1 de intrare în programul național de screening, în 3 exemplare, așa cum l-ați primit de la medicul dvs. de familie.

Cabinetele de medicină de familie ce fac parte din rețeaua de screening Arcadia sunt:

Medic de familie Localitate
Dr. Hamod Carmen Maria Andrieseni
Dr. Mitrea Elena Baltati
Dr. Moldovan Grigore Florin Bivolari
Dr. Nistor Magda Anca Bivolari
Dr. Birleanu Nicoleta Borosoaia
Dr. Panaitescu Adrian Butea
Dr. Leustean Daniela Ceplenita
Dr. Budui Vasilica  Ciurea
Dr. Iosub Magda Ciurea
Dr. Cotea Culita Comarna
Dr. Maftei Camelia Dancu
Dr. Costin Anca Drăgușeni
Dr. Balcan Anisoara Erbiceni
Dr. Sofronie Cornelia Erbiceni
Dr. Coman Felicia Grajduri
Dr. Adam Caliopia Gabriela Iasi
Dr. Antonovici Minodora Iasi
Dr. Babin Mariana Rodica Iasi
Dr. Badarau Livia  Iasi
Dr. Balosescu - Carlan I Viorica Iasi
Dr. Barbacariu Liliana  Iasi
Dr. Barsan Fanica Iasi
Dr. Bercea Elena  Iasi
Dr. Bernstein Tania Iasi
Dr. Beschea Chiriac Corina Iasi
Dr. Biber Cleopatra Marinela Iasi
Dr. Bodescu Amancei Larisa Iasi
Dr. Bulau Rodica Iasi
Dr. Bulau Rodica Iasi
Dr. Calistru Carmen Aurelia Iasi
Dr. Catarau Dana - Cristina Iasi
Dr. Cernat Viorica Iasi
Dr. Chifu Mihaela Iasi
Dr. Ciomaga Mariana Iasi
Dr. Ciuchi Eduard Iasi
Dr. Condrea Valeria Iasi
Dr. Constantin Elena - Gabriela Iasi
Dr. Constantiniu Iuliana Monia Iasi
Dr. Cosofret Adriana Iasi
Dr. Costoaea Daniela Iasi
Dr. Creanga Ninela Iasi
Dr. Cretu Daniela Iasi
Dr. Daneliuc Armand Iasi
Dr. Daneliuc Liliana Iasi
Dr. Dascalescu Marinela Iasi
Dr. Dimitriu Nela Iasi
Dr. Dimitriu Nicoleta  Iasi
Dr. Dobru Carmen Elena Iasi
Dr. Dudau Daniela Iasi
Dr. Durdureanu Ana Maria Iasi
Dr. Epure Oana Gabriela Iasi
Dr. Fermesanu Tatieana Iasi
Dr. Filip Maria Iasi
Dr. Ghica (Laba) Catalin Dragos Iasi
Dr. Ghiniță Cristina Liliana Iasi
Dr. Grecu Alina Iasi
Dr. Grigoras Simona Iasi
Dr. Grigore Cecilia Iasi
Dr. Ionescu Liliana Iasi
Dr. Istrate Laura Iasi
Dr. Lazar Zahacinschi Diana Carmen Iasi
Dr. Lazarescu Maria Iasi
Dr. Lucache Beatrice Iasi
Dr. Maftei Stefania Iasi
Dr. Malacea Cornelia Iasi
Dr. Margineanu Gabriela Iasi
Dr. Mazilu Olimpia Iasi
Dr. Mihaila Carmen - Mihaela Iasi
Dr. Mihalache Tamara Iasi
Dr. Mita Lidia Iasi
Dr. Moisanu Costinescu Rodica  Iasi
Dr. Moroșanu Lydia  Iasi
Dr. Muris Laura Mihaela Iasi
Dr. Mustata Doina Iasi
Dr. Novac Otilia Iasi
Dr. Onciulescu Alina  Iasi
Dr. Patrascu Elena Iasi
Dr. Pescaru Irina Iasi
Dr. Petrache Simona Magdalena Iasi
Dr. Petroaie Antoneta Dacia Iasi
Dr. Plesca Mircea Iasi
Dr. Popa Dan Iasi
Dr. Popa Georgeta Iuliana Iasi
Dr. Popa Iuliana Iasi 
Dr. Preda Laurian Iasi
Dr. Pricop Marguitte Iasi
Dr. Radu Dana Iasi
Dr. Radu Georgeta Diana Iasi
Dr. Rapa Carmen Iasi
Dr. Rășcanu Roxana  Iași
Dr. Rotariu Carmen
Iași
Dr. Savin Elena Iași
Dr. Serban Liliana Iasi
Dr. Solomon Dan Constantin Iași
Dr. Solomon Rozina Iași
Dr. Speranta Eugenia Iasi
Dr. Stefan Mihaela Iași
Dr. Tanasescu Rodica Elena Iași
Dr. Todi Paula Iași
Dr. Zmeu Adina Gabriela Iași
Dr. Cucu Elena Letcani
Dr. Dascalu Mariana Letcani
Dr. Iordache Mihai Meluzin Lunca Cetățuii
Dr. Vornicu Gina Janina Lungani
Dr. Rogojina Eugenia Movileni
Dr. Iacomi Marina Pascani
Dr. Craus Irina Podu Iloaiei
Dr. Amza Doina Lucia Poieni
Dr. Andreescu Lacramioara Popricani
Dr. Apostol Dana Popricani
Dr. Dulceanu Viorel Ruginoasa
Dr. Lica Eugenia Ruginoasa
Dr. Munteanu Mihaela Ruginoasa
Dr. Rusu Violeta Liliana Ruginoasa
Dr. Anghel Elena satVanatori/Popricani
Dr. Butnaru Anghel Maria satVanatori/Popricani
Dr. Balan Maria Scânteia
Dr. Atudorei Petronela Scheia
Dr. Nita Geanina Elena Scheia
Dr. Ciobanu Elena Viorica Siretel
Dr. Lozneanu Raluca Elena Tansa
Dr. Condrea Irina Tg Frumos
Dr. Petrut Iulia Tg Frumos
Dr. Stoian Georgeta Niculina Tg Frumos
Dr. Costea Liliana Tigănași
Dr. Raschip Ofelia Tigănași
Dr. Alexandrescu Adina Tomești
Dr. Badelita Elena Tomești
Dr. Dusa Monica Tomești
Dr. Mihalache Dorina Tomești
Dr. Toma Cristiana Trifești
Dr. Toma Cristiana Trifești
Dr. Simon Elena  Tufești
Dr. Lupu Andreea Valea Lupului
Dr. Paicu Loredana Valea Seacă
Dr. Chistruga Vasile Vlădeni
Dr. Moroi Mihaela Vlădeni
Dr. Sereteanu Elena Vlădeni
Dr. Cretu Elena Vladina
Gropnita
Dr. Aghinitei Andreea Letcani
Dr. Tataru Mihai Mogoșești
Dr. Tosa Maria Stolniceni-Prăjescu
Dr. Horomnea Elena Gropnița
Dr. Petcu Apolon Tansa
Dr. Pal Florea Miroslovești
Dr. Handrache Lorena Bălțați
Dr.Simion Mihaela Lungani
Dr. Rusu Anisoara Pascani 
Dr. Burdea Eugenia Iaşi

Dr. Moraru Camelia

Iaşi

Dr. Panfil Lidia Iaşi

 

În atenția medicilor de familie doritori să intre în rețeaua de screening Arcadia:

 

Persoană de contact, pentru informații și proceduri de înscriere:

Dana David

Director Operațional Arcadia, coordonator rețea screening

Tel.:  0755 100 717

E-mail: dana.david@arcadiamedical.ro

Detalii despre intrarea Arcadia în Programul național pentru prevenția cancerului de col uterin: 

http://www.arcadiamedical.ro/stire/arcadia-a-intrat-in-programul-national-pentru-preventia-cancerului-de-col-uterin

Tur Virtual

Galerie foto

Vezi imagini cu dotările  de excepţie şi spaţiile primitoare din Arcadia.

Vezi galeria