Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000
004 0757 202 000

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Știința Arcadia

70% dintre români nu merg la timp la consultațiile oftalmologice

OftalmologOchii ajută la perceperea mediului înconjurător și contribuie la starea generală de bine a întregului organism, astfel că funcționarea optimă a sistemului vizual nu înseamnă doar abilitatea de a vedea clar. Ochii sunt sursa dominantă de informație pentru percepție, gândire și coordonarea mișcării, iar apariția unor probleme de vedere poate însemna și apariția unor dificultăți de citire, vorbire, scriere sau coordonare motorie. Nu uita că sănătatea ochilor este la fel de importantă ca sănătatea celorlalte părți ale corpului tău.

Consultul oftalmologic presupune o examinare completă a ochiului, în vederea depistării afecțiunilor oftalmologice. Consultația începe cu anamneza și continuă cu examinarea oculară. Examinarea nu este dureroasă și constă în testarea acuității vizuale (pacientul va citi de la distanță literele și cifrele de pe un panou luminos, apoi va citi de aproape un text imprimat), evaluarea poziției și mișcărilor globilor oculari, măsurarea dioptriilor cu ajutorul unui aparat special (autorefractometrie), examenul biomicroscopic (medicul examinează corneea, irisul și cristalinul), măsurarea tensiunii oculare și examenul fundului de ochi (medicul vizualizează retina, vasele de sânge și nervul optic.)

80% din deficiențele oftalmologice pot fi evitate sau tratate
 

Organizația Mondială a Sănătăţii (OMS) declară că aproximativ 253 de milioane de oameni suferă de orbire sau au deficiențe grave şi moderate de vedere. Cele mai multe dintre afecțiunile oftalmologice manifestă simptome doar după ce au ajuns în fază avansată, dar vestea bună este că dacă sunt diagnosticate din timp prin efectuarea unei consultații de rutină, afecțiunile oftalmologice pot fi tratate.

Ochii roșii, scăderea acuității vizuale, vederea încețoșată, problemele de focusare, sensibilitatea la lumină sau durerile de cap sunt doar câteva dintre simptomele care te îndeamnă să mergi la oftalmolog. În plus, dacă te numeri printre cei 90% dintre cei care petrec peste 2 ore în fața unui ecran s-ar putea să fii predispus la o tulburare oculară digitală, cunoscută și sub denumirea de computer vision syndrome.

Chiar dacă nu ai probleme cu vederea, medicii recomandă să efectuezi un control oftalmologic periodic, o dată la 2 ani, și anual după vârsta de 55 de ani. În jurul vârstei de 40 de ani consultul oftalmologic este obligatoriu. Aceasta este vârsta la care este redusă capacitatea de a focaliza privirea și apar de regulă dificultăți la citit. Odată cu înaintarea în vârstă este nevoie de efectuarea unui screening pentru diagnosticul de glaucom și cataractă. Cataracta este principala cauză de pierdere a vederii la adulții cu varsta de peste 55 de ani.

Indiferent de vârstă, pentru persoanele cu factori de risc pentru afecțiunile oftalmologice se recomandă efectuarea unui consult oftalmologic anual.

Factorii de risc sunt:

  • antecedente familiale de afecțiuni oculare (rude cu glaucom etc.)
  • antecedente de afecțiuni oculare;
  • antecedente de operații oculare;
  • purtători de lentile de contact;
  • diabetul și hipertensiunea arterială;
  • anumite joburi care pot afecta vederea;
  • tratament cu anumite medicamente care pot avea efecte adverse oculare.

Ai grijă de sănătatea ochilor tăi! Consultul oftalmologic îți va oferi libertatea și sănătatea oculară dorită. Pentru programare, ai la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta trebuie să fii autentificat.

Autentifică-te sau crează un cont nou