Articole medicale

23.04.2021

Afecțiuni endocrine în contextul COVID-19: tiroidita subacută

Dr. Ioana Luca

Medic primar Endocrinologie

Tiroidita subacută (numită și tiroidită De Quervain sau granulomatoasă) este o inflamație a glandei tiroide, cel mai probabil de cauză virală, ce persistă câteva săptămâni - luni, se poate remite spontan, dar are tendința de a recidiva la unii pacienți.

Cauzele tiroiditei subacute
 

Cauza apariției tiroiditei subacute nu a fost stabilită cert până în prezent, dar faptul că majoritatea pacienților prezintă în istoricul recent o infecție respiratorie a făcut să fie bănuită o cauză virală, ce a fost și dovedită în câteva cazuri în urma puncției - biopsie. Tiroidita a fost pusă în legătură cu prezența virusurilor ce cauzează oreionul, rujeola, gripa, mononucleoza și, mai recent, a noului coronavirus, SARS-CoV2.

Susceptibilitatea pentru dezvoltarea tiroiditei subacute este influențată genetic, ceea ce explică de ce infecția virală nu este urmată la orice persoană de apariția tiroiditei. Afecțiunea este rară la copii, apare preponderent la femei, în categoria de vârstă 30 - 50 de ani, cu variații sezoniere determinate de circulația virusurilor.

Cum se manifestă?
 

Manifestările clinice sunt dominate de durerea la baza gâtului, în regiunea tiroidei, iradiată spre mandibulă sau urechi și însoțită uneori de dificultăți la înghițit. Durerea poate să debuteze unilateral și să migreze ulterior și spre cealaltă jumătate a glandei. Manifestările generale (oboseală, slăbiciune, febră, dureri musculare și articulare) le însoțesc pe cele locale.

Unii pacienți prezintă semne de exces de hormoni tiroidieni sau tirotoxicoză (palpitații, tremurături, transpirație excesivă, nervozitate). Aceste manifestări sunt determinate de eliberarea unor cantități crescute de hormoni din tiroidă în urma procesului inflamator. Pe măsură ce afecțiunea evoluează și hormonii eliberați sunt consumați, poate să apară o etapă de deficit hormonal (hipotiroidie - cu oboseală, somnolență, tranzit intestinal încetinit) până când tiroida își recapătă capacitatea funcțională. La aproximativ 10% dintre pacienți afectarea este ireversibilă, hipotiroidia persistă și necesită tratament de substituție permanent.

Dignosticul tiroiditei subacute
 

Investigațiile paraclinice vin să confirme diagnosticul. Analizele de laborator indică în mod caracteristic o creștere a markerilor de inflamație (viteza de sedimentare a hematiilor, proteina C reactivă, uneori a globulelor albe) și, în funcție de stadiul bolii, valori modificate ale bilanțului hormonal tiroidian, cu anticorpi anti-tiroidieni absenți.

Ecografic se identifică o tiroidă neomogenă, cu zone de inflamație cu vascularizație redusă și aspect uneori pseudonodular, cu elasticitate redusă elastografic.

Tratamentul tiroiditei subacute
 

Tiroidita subacută este o afecțiune ce se remite spontan în câteva luni, dar tratamentul instituit precoce ameliorează rapid simptomatologia și poate preveni instalarea hipotiroidiei permanente. Se utilizează antiinflamatoare non-steroidiene (ibuprofen, aspirină etc.) sau, în cazurile mai severe, antiinflamatoare steroidiene (prednison, metilprednisolon).

În stadiul inițial, de tirotoxicoză, se pot asocia medicamente ce scad frecvența cardiacă, palpitațiile și anxietatea, iar în cazul hipotiroidiei severe sau persistente, se adaugă un supliment de hormoni tiroidieni. În general tratamentul de substituție este necesar temporar și este redus și întrerupt pe parcurs, în funcție de evoluție. Pot să apară recidive la întreruperea tratamentului antiinflamator sau pe termen lung, la distanță de primul episod. Instituirea tratamentului adecvat se va face doar după prezentarea la medicul specialist pentru diagnostic.

Controlul la medicul endocrinolog și discuția deschisă cu acesta sunt cei mai buni aliați în prevenirea și tratarea acestei afecțiuni. Pentru programare, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

 

Powered by Froala Editor