Articole medicale

10.03.2016

Alergiile la copii

Alergiile la copiiUn copil care strănută des, tușește, care dezvoltă frecvent pete roșii pe piele însoțite de mâncărime intensă, prezintă dureri de stomac, crampe abdominale și manifestă nevoia de a vărsa atunci când mănâncă poate avea, de fapt, una sau mai multe alergii. Probabilitatea este cu atât mai mare dacă în familie există deja rude cu alergii diagnosticate anterior.

Identificarea precoce a alergiilor la copii conduce la îmbunătățirea calității vieții acestora prin modificarea comportamentului alimentar, dacă discutăm despre alergii/intoleranțe alimentare sau prin adoptarea unor măsuri de reducere a expunerii copilului la diversele alergene din mediul interior sau exterior.

Alergene comune implicate în patologia copilului sunt: polenurile, înțepăturile/mușcăturile de insecte, acarienii, epiteliile/părul animalelor de companie, mucegaiul, alimentele (alune, arahide, ou, lapte și derivate, pește, cereale), iritanții (fumul de țigară, parfumurile, clorul).

Atunci când suspectați prezența unei alergii la copilul dumneavoastră este indicat să cereți și opinia unui alergolog, pentru a evalua existența elementelor implicate în patologie și pentru a dirija corect investigațiile ce sunt necesare în susținerea sau infirmarea acesteia. De multe ori, părinții se adresează medicului alergolog abia după ce au efectuate nenumărate analize al căror rezultat a contribuit la sporirea stării de confuzie, după adoptarea unor diete ce pot induce carențe nutriționale, după etichetarea copilului în societate sau după ce au fost luate alte măsuri eronate, ce pot marca dezvoltarea psiho-emoțională a copilului.

Pentru a eficientiza întâlnirea cu medicul alergolog, este recomandat să întocmiți înainte un jurnal în care să fie notate simptomele pe care copilul le prezintă constant, observații legate de contextul în care acestea apar, cât de des apar (zilnic/lunar/anual), care sunt factorii favorizanți (în funcție de anotimp, de temperatură ș.a.), cu ce durată se manifestă, felul în care se instalează (brusc sau lent în timp) și ce anume duce la dispariția simptomelor. Totodată, se pot dovedi utile eventuale fotografii cu reacția cutanată, atunci când semnele sunt evidente. Î

Întâlnirea cu medicul alergolog presupune o discuție interactivă. Pe de o parte, mediul alergolog deține noțiuni teoretice și experiența clinică, iar pe de alta, părinții sau bunicii, cei care se ocupă de creșterea copilului cunosc toate elementele importante ce țin de particularitățile micului pacient: naștere, creștere, dezvoltare, personalitate, mediul de viață. Toate aceste elemente sunt extrem de importante pentru o anamneză corectă, detaliată, particularizată.
Nu există boli „ca la carte” - fiecare organism are propria modalitate de a trage semnale de alarmă, iar medicii sunt cei care pot recunoaște eficient simptomele, pentru a interveni la timp.
La Arcadia, pacienții pot beneficia de testare alergologică gratuită pentru o gamă vastă de alergene, pe baza biletului de la medicul de familie.  Informații suplimentare despre alergii și solicitări de programare, aici.