Articole medicale

07.01.2013

Arcadia a deschis Centrul Medical Sărărie

Astăzi și-a început activitatea Centrul Medical Sărărie, cel mai nou ambulatoriu din rețeaua medicală Arcadia. Cu o suprafață totală de 1.200 mp, dispusă pe 4 niveluri, cu 30 de cabinete și spații destinate serviciilor medicale, cu facilități conexe pentru pacienți și însoțitori, Centrul Medical Sărărie asigură consultații, analize și investigații în circa 20 de specialități, pentru adulți și copii, oferind pacienților condiții și confort deosebite. Deschiderea centrului reprezintă o importantă extindere a operațiunilor Arcadia în centrul orașului, venind astfel în întâmpinarea tuturor locuitorilor din zona limitrofă.

„Deschiderea Centrului Medical Sărărie este de fapt rezultatul unei îndelungate perioade în care am investigat așteptările și nevoile pacienților noștri. Am creat astfel policlinica pe care ei au dorit-o, modernă și complexă, într-un spațiu de mari dimensiuni, impecabil amenajat, care ne-a permis să alcătuim combinația optimă de specialități și servicii, așa cum au fost ele solicitate de către pacienți. Evident, serviciile medicale moderne nu pot face abstracție de exigențele și de ritmul de viață al pacienților de astăzi, astfel că noul centru medical aduce standardele Arcadia mai aproape de rezidenții zonei centrale a orașului, pentru care vizita la medic devine mai plăcută și mai confortabilă", arată Dan Fiterman, director general Arcadia.

Principalele specialități medicale disponibile în Centrul Medical Sărărie sunt medicină internă, pediatrie, obstetrică-ginecologie, ORL, oftalmologie, gastroenterologie, cardiologie, endocrinologie, urologie. Pentru pediatrie și obstetrică-ginecologie, centrul dispune de arii special amenajate și delimitate, ce includ mai multe cabinete medicale, săli de tratamente, spații de așteptare personalizate și, în zona destinată copiilor, un spațiu de joacă vesel și încăpător. Ca un element aparte, în cadrul specialității obstetrică-ginecologie funcționează și centrul de medicină materno-fetală, cu serviciile sale avansate de ecografie și morfologie fetală și serviciile de diagnostic genetic prenatal.

Un avantaj special al noului ambulatoriu este amplasarea la demisolul clădirii a Centrului de Imagistică Medicală Arcadia - unitate de elită, cunoscută și apreciată de locuitorii din Iași și din regiune, cu peste 4 ani de activitate și peste 60.000 de pacienți până în prezent. Prof. univ. dr. Dragoș Negru, coordonatorul Centrului de Imagistică, menționează: „Adresa din str. Sărărie nr.38, unde am derulat timp de 4 ani activitatea de imagistică medicală și unde aducem acum un întreg centru medical multidisciplinar, tocmai pentru a oferi servicii complete de sănătate, este deja o destinație cunoscută pentru pacienți, fiind sinonimă cu calitatea și cu performanța medicală. Acest lucru se datorează faptului că lucrăm cu pasiune și cu ambiția de a fi cei mai buni, două atribute pe care pacienții Arcadia le vor regăsi în întregul centru medical deschis la acest început de an."

Prin combinația nou creată de specialități și disponibilitatea serviciilor avansate de imagistică (computer tomografie, rezonanță magnetică, mamografie, ecografie), noul ambulatoriu Arcadia asigură pacienților circuite complete de analize, consultații și investigații, totul fiind astfel configurat încât să garanteze acuratețea diagnosticului și instituirea tratamentului adecvat, eficientizarea timpului alocat vizitei la medic și sporirea nivelului de confort al pacientului. Iar în afară de resursele sale destinate strict sănătății, Centrul Medical Sărărie dispune și de o sală de conferințe încăpătoare, menită să găzduiască periodic evenimente și acțiuni diverse pentru pacienți și abonați Arcadia, pentru medici și asistenți medicali, precum și pentru specialiști din domeniul managementului medical.

Dr. Sorin Nistor, director medical Arcadia, adaugă: „Activitatea Centrului Medical Sărărie va fi completată continuu cu noi specialități, noi cabinete, noi facilități și servicii, astfel încât să se adapteze din mers la nevoile de sănătate ale pacienților săi. Posesorii cardului de discount Arcadia Plus vor fi bucuroși să știe că facilitățile oferite de card sunt valabile inclusiv în acest nou centru medical, astfel încât analizele, consultațiile sau investigațiile pot fi accesate cu reduceri însemnate de preț. Este doar una dintre metodele prin care integrăm serviciile Arcadia între toate unitățile pe care le operăm în acest moment, având ca prioritate să oferim pacientului un circuit cât mai simplu de la prima vizită la medic și până la soluționarea problemei sale de sănătate, trecând prin toate fazele de care este nevoie: consultații, analize, investigații, tratament, inclusiv servicii spitalicești, atunci când este cazul."

Rețeaua de sănătate Arcadia este cel mai mare furnizor privat de servicii medicale multidisciplinare în regiunea Moldovei și oferă servicii integrate de policlinică și spital în peste 35 de specialități. Centrul Medical Sărărie funcționează începând de luni în str. Sărărie nr.38. Detalii și informații suplimentare pot fi obținute la Call Center 0232 920 sau pe website-ul rețelei, www.arcadiamedical.ro.