Articole medicale

23.11.2011

Caravană medicală la Podu Iloaiei – consultații gratuite de oftalmologie

Duminică, 27 noiembrie, pacienții din Podu Iloaiei vor putea beneficia de evaluări oftalmologice gratuite, în cadrul primei campanii de tip caravană medicală organizată de rețeaua de sănătate Arcadia.

Campania de duminică se va desfășura prin parteneriatul dintre spitalul Arcadia și un medic de familie din localitate. Consultațiile vor avea loc între orele 9:30 – 15:00, la cabinetul dr. Irina Craus din dispensarul Podu Iloaiei, iar pacienții interesați trebuie doar să se înscrie pe o listă de programări deschisă deja la cabinetul medical și apoi să se prezinte pentru consultație la ora indicată la programare.

Caravana medicala Arcadia la Podul Iloaiei

Prin consultația efectuată în cadrul caravanei medicale vom realiza o evaluare oftalmologică globală: acuitate vizuală, pol anterior, fund de ochi, așa cum permite aparatura oftalmologică mobilă. În cele mai multe dintre situații, ne așteptăm ca diagnosticul să fie pus direct și tratamentul să fie instituit imediat, urmând acolo unde este cazul ca pacientul să revină la un eventual control. În cazuri mai complexe, este posibil ca evaluarea oftalmologică să impună o aprofundare a investigațiilor în cadrul spitalului. Iar alt scop important al caravanei este identificarea unor patologii mai puțin simptomatice – glaucomul, cataracta incipientă, retinopatia diabetică incipientă – la persoane care se prezintă pentru control de rutină (screening)”, a declarat dr. Miruna Nițu, medic specialist oftalmolog la spitalul Arcadia, care va oferi consultațiile în cadrul campaniei de duminică.

La rândul său, dr. Irina Craus, medic de familie în Podu Iloaiei și partener în organizarea caravanei, salută inițiativa Arcadia și menționează că „această campanie este de un real folos pacienților din Podu Iloaiei și vine în sprijinul meu și al colegilor mei, în depistarea precoce a tulburărilor de acuitate vizuală și a complicațiilor unor afecțiuni cu răsunet ocular”.

Campania de duminică reprezintă debutul unui amplu program de tip caravană medicală, care are scopul de a oferi servicii de sănătate în zone cu acces redus la investigații medicale sau la medici din diverse specialități. Lansat sub sloganul „Sănătatea vine la tine”, programul este inițiat de rețeaua privată de sănătate Arcadia și, în prima etapă, se va derula în comune sau orașe mici din județul Iași.

Prin campaniile succesive care vor fi organizate, caravana medicală Arcadia va oferi populației din zonele vizitate servicii medicale din specialități precum medicină internă, pediatrie generală, oftalmologie, ORL, cardiologie, endocrinologie, obstetrică-ginecologie / urologie. Atunci când este cazul, serviciile de specialitate vor fi disponibile atât pentru adulți, cât și pentru copii. Medicii Arcadia implicați în campanii vor avea în dotare echipamente mobile și aparatură specifică, astfel încât să poată realiza inclusiv explorări complexe, extrem de necesare persoanelor care nu reușesc să ajungă la un medic în afara localității de domiciliu, din motive fie financiare, fie medicale, precum și celor cu suferințe asimptomatice, boli care pot fi depistate doar la controale de rutină sau în evaluări de tip screening.

Întregul proiect al caravanei medicale se va derula prin parteneriat cu medici de familie sau cu alte instituții din localitățile vizate, care doresc să se implice și să faciliteze accesul populației din zonă la servicii de sănătate de care nu au parte în mod obișnuit.


Proiectul caravanei medicale este unul care aduce nenumărate beneficii și avantaje legate de sănătate: pe de o parte, el contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate a populației în zone cu acces redus la servicii medicale avansate și completează, acolo unde este cazul, îngrijirea medicală primară asigurată de medicii de familie. În plus, prin screening-ul de sănătate al populației în diferite sfere medicale, se pot formula concluzii – utile la nivel social și științific – privind incidența unor boli sau afecțiuni. Nu în ultimul rând, medicii de familie cu care vom colabora vor ști mai multe despre sănătatea pacienților lor, având astfel posibilitatea de a gestiona eficient tratamentul ulterior al bolilor și afecțiunilor depistate, programele de recuperare sau programele de prevenție indicate pacienților, după caz. În unele situații, evaluările medicilor de specialitate din caravană vor aduce clarificări privind diagnostice prezumate anterior, ceea ce de asemenea va conduce la stabilirea corectă a tratamentului adecvat. Suntem astfel convinși că proiectul de caravană medicală va fi unul extrem de benefic pentru pacienți și va acoperi măcar în parte o lipsă importantă a actualului sistem de sănătate, adică legătura directă, vitală, dintre pacient și medicul de care are nevoie”, declară dr. Sorin Nistor, Director Medical Arcadia, cu privire la motivele pentru a fost inițiat proiectul caravanei medicale.

Din punctul de vedere al rețelei medicale Arcadia, lansarea acestui program se înscrie în linia măsurilor prin care este facilitat accesul populației la serviciile sale de sănătate, prin conceptul de accesibilitate și prin sloganul „Sănătate la îndemâna tuturor”.

De asemenea, programul de caravană medicală este și un gest de responsibilitate socială al rețelei Arcadia, căci cele mai multe dintre serviciile medicale oferite pacienților vor fi gratuite.

Rețeaua privată de sănătate Arcadia numără în prezent două spitale, două policlinici, un centru de imagistică medicală și o unitate de servicii medicale mobile și deservește pacienți din Iași și din întreaga regiune a Moldovei, oferind servicii integrate – investigații, diagnostic, tratament – în peste 35 de specialități medicale și chirurgicale.