Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000
004 0757 202 000

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Știința Arcadia

Cataracta: diagnostic și tratament

Dr. Corneliu GrigorasCataracta, opacifierea degenerativă sau „încărunțirea” lentilei intraoculare (cristalinului), reprezintă una dintre principalele cauze de scădere reversibilă a vederii. Se estimează că peste 70% dintre persoanele de peste 60 de ani vor dezvolta această afecțiune.

De ce apare cataracta?
 

Factorii favorizanți ai apariției cataractei sunt multipli:

  • vârsta înaintată (cataracta senilă);
  • expunerea excesivă la raze ultraviolete sau raze X;
  • diabetul;
  • alte afecțiuni oftalmologice;
  • tratamentul cu corticosteroizi;
  • vitrectomia (îndepărtarea gelului transparent care se află în centrul globului ocular, între cristalin și retină);
  • leziunile oculare;
  • factorii genetici.

Care sunt simptomele cataractei?
 

De cele mai multe ori, cataracta se manifestă prin scăderea difuză a vederii și a contrastului la distanță și aproape. În această situație, scăderea vederii nu mai este corectabilă prin purtarea de ochelari.
Evoluția afecțiunii este foarte lentă și persoana afectată nu sesizează de la zi la zi aceste modificări. Din acest motiv, se recomandă controlul oftalmologic regulat.

Cum se tratează cataracta?
 

Diagnosticarea la timp a cataractei este un aspect foarte important: intervenția este mai ușoară, iar vindecarea postoperatorie mai rapidă. Ignorată, însă, și lăsată să ajungă până în stadii avansate, cataracta se tratează mai greu și, în unele cazuri, poate ascunde afecțiuni oftalmologice evolutive mult mai grave și iremediabil invalidante.

Tratamentul cataractei este strict chirurgical. Înainte de intervenție, se realizează o serie de investigații, la recomandarea medicului oftalmolog.

Operația de cataractă se realizează în mod performant prin metode sigure, moderne, cu ajutorul ultrasunetelor și printr-o agresiune minimă a structurilor oculare. Operația este nesângerândă, durează câteva minute, iar anestezia necesară se realizează periocular, deci nu interesează ochiul în sine. Intervenția este atât de netraumatizantă, încât la unii pacienți este suficientă anestezia cu picături locale.

Operația pentru îndepărtarea cataractei și implantarea de cristalin constă în îndepărtarea, prin incizii foarte mici la marginile corneei, a  cristalinului cataractat și implantarea în sacul capsular a cristalinului artificial, o lentilă cu aceeași putere dioptrică a cristalinului inițial sau cu putere dioptrică ajustabilă. Designul special al cristalinului sporește mult contrastul, vederea nocturnă sau permite vederea clară atât la distanță, cât și de aproape (cristalinele multifocale sau acomodative).

Tratamentul postoperator constă în aplicarea de coliruri și este ușor de urmat de pacienți.
Chirurgia cataractei este una dintre cele mai spectaculoase operații. Chiar a doua zi după intervenție, modificările acuității vizuale sunt percepute de pacienți.
Tratamentul cataractei este unul definitiv. În unele cazuri, sacul capsular în care este plasat implantul de cristalin poate suferi un proces de opacifiere. În aceste situații, se intervine cu un laser special ca metodă de tratament.

În Spitalul Arcadia, operația se realizează în cele mai bune condiții, într-o sală dedicată chirurgiei oftalmologice. Structura multidisciplinară a rețelei medicale Arcadia asigură un răspuns imediat oricăror complicații sau afecțiuni coexistente.
Pentru programări, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta trebuie să fii autentificat.

Autentifică-te sau crează un cont nou