Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000
004 0757 202 000

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Știința Arcadia

Diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor copiilor prin telemedicină

Dr. Codruta IliescuTelemedicina sau medicina la distanța înseamnă oferirea de servicii medicale prin intermediul tehnologiilor de comunicare, în special telefonie sau internet. Principalul avantaj al serviciului de telemedicină este că poate fi accesat de oriunde. Acest lucru înseamnă acces universal la serviciile medicale și la expertiza medicilor, indiferent de țara în care aceștia își desfășoară activitatea. De exemplu, accesul prin telemedicină la servicii medicale este deschis personalului platformelor petroliere, al submarinelor, al bazelor de cercetare aflate în zonele arctice și chiar al astronauților de pe Stația Spațiala Internațională.

Telemedicina este un concept relativ nou în țara noastră. Unul din primele exemple este Toxapel, un serviciu telefonic de urgență care oferă primul ajutor în caz de intoxicații la copii până la sosirea salvării, sau până la prezentarea acestora la spital. Acest serviciu a fost lansat în 1999, în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București. La Cluj, există, de asemenea, din 2014 și Peditel, serviciul telefonic prin care părinții pot primi consiliere medicală pentru problemele de sănătate apărute la copii.

La Arcadia, acest serviciu a fost lansat tocmai în sprijinul celor care nu pot ieși din casă, în contextul global în care suntem cu toții implicați.

Aplicațiile serviciului de telemedicină în pediatrie sunt numeroase și au importante beneficii atât pentru micii pacienți, cât și pentru părinți. Acest serviciu medical își dovedește utilitatea acum, dar trebuie privit și dincolo de contextul pandemiei. Pacienții își doresc să petreacă cât mai puțin timp pe drumul spre medic sau în sala de așteptare și au acces facil la internet, computer și dispozitive mobile, cu ajutorul cărora pot intra în conferințe video directe de telemedicină. De multe ori, părinții au nevoie de o recomandare medicală pentru copii lor, dar își doresc să evite situațiile în care, în sala de așteptare, se pot întâlni cu alți copii, cu eventuale afecțiuni contagioase.

Când cel mic e răcit sau gripat, face febră, varsă sau are scaune diareice, drumul până la cabinet poate fi scurtat considerabil. O conexiune la internet este suficientă pentru a intra în legătură cu medicul, printr-o video-conferință. Sau imaginați-vă că sunteți în vacanță și că trebuie să discutați cu medicul care are grijă de copilul dumneavoastră de câțiva ani. Nu e simplu să apelați la telemedicină? Decelarea rapidă a un caz de intoxicație accidentală sau de aspirație de corp străin la un copil, toate acestea pot fi situații în care medicul să ofere recomandările necesare prin telemedicină.

Telemedicina permite medicului pediatru să evalueze sau să monitorizeze micii pacienți, fără a fi nevoie ca aceștia să se deplaseze până la cabinet.

Avantajele consultației la distanță, prin apel video:

  • ajutor medical facil și accesibil pentru pacienți;
  • accesul la un număr mare de specialiști;
  • transmiterea facilă a informațiilor de la medicul specialist la medicul de familie;
  • transmiterea facilă a informațiilor de la un medic specialist la altul;
  • crearea și dezvoltarea relației medic-pacient.

Mai multe informații despre serviciile de telemedicină Arcadia sunt disponibile pe pagina dedicată: https://www.arcadiamedical.ro/arcadialine

Pentru programări, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta trebuie să fii autentificat.

Autentifică-te sau crează un cont nou