Articole medicale

02.03.2015

Embolizarea fibromului uterin - procedură și rezultate post-intervenție

Dr. Mihai jr. Creteanu

Medic primar Radiologie și Imagistică Medicală

Embolizarea fibromului uterin - procedură și rezultate post-intervenție

Desfășurarea procedurii
Embolizarea fibromului uterin este considerată o procedură de primă alegere, cu un grad mare de siguranță, concepută pentru a îmbunătăți starea de sănătate a pacientei și pentru a preveni necesitatea unor intervenții chirugicale complicate, precum miomectomia sau histerectomia.

Intervenția minim-invazivă se realizează în sala de angiografie, o incintă sterilă ce respectă regimul unei săli chirurgicale, cu materiale de ultimă generație.
Durata procedurii este de aproximativ 30 de minute, iar expunerea la raze X, necesară ghidajului angiografic, este de numai 2-4 minute. Astfel, doza de radiații absorbite de pacientă este foarte redusă, mai mică decât cea primită pentru un examen baritat (examinarea radiologică a tubului digestiv) și semnificativ mai scăzută decât cea pentru un examen CT pelvin.

Pacienta rămâne conștientă pe toată durata intervenției. În unele cazuri, se poate recurge la o sedare ușoară. Aceasta este așezată pe masa angiografică în decubit dorsal, cu brațul stâng așezat într-un suport special. Zona articulației cotului este dezinfectată, înaintea realizării unei anestezii locale cu Xilină.
Se puncționează artera brahială și se montează o teacă arterială de numai 1,33 mm grosime (4F). După ce vor fi administrate 5000 u.i. de heparină, prin teacă, se va introduce intraarterial un cateter.

Sub ghidaj radioscopic, cateterul este condus până la nivelul arterelor uterine, stânga și apoi dreapta.

Prin injectarea substanței de contrast, se verifică poziționarea corectă a cateterului (în segmentul II al fiecărei artere uterine), se înregistrează imaginea angiografică a structurilor uterine, dimensiunea, localizarea și gradul de vascularizație a fibromului uterin, prezența anastomozelor sau a variantelor anatomice vasculare.

În funcție de acești parametri, se alege tipul și cantitatea de material emboligen folosit.
Embolizarea fibromului se face sub control radioscopic, până se obține devascularizarea completă a acestuia și staza substanței de contrast în arterele uterine.

După terminarea embolizării, cateterul și teaca arterială se scot și se realizează compresia manuală în scop hemostatic la nivelul locului de puncție. După aproximativ 5-10 minute, se obține hemostaza și se aplică un pansament compresiv ce va fi menținut până a doua zi dimineața.
În primele 4 ore, pacientei îi este interzisă îndoirea antebrațului stâng.

Rezultate concrete post-embolizare
Unul din motivele principale pentru care femeile optează pentru embolizarea fibromului uterin este dorința de a rămâne însărcinate după procedură, fiind cunoscut faptul că este dificilă, uneori chiar imposibilă menținerea unei sarcini în momentul în care fibromul uterin este vascularizat.

Pe lângă rezultatele benefice în tratamentul infertilității, numeroase studii pe termen lung privitoare la procedura de embolizare a fibromului uterin indică faptul că peste 90% dintre femeile care optează pentru această metodă minim invazivă „uită” de simptome dureroase precum:

  • menstruaţie abundentă (menoragie);
  • menstruație dureroasă (dismenoree);
  • sângerare între menstruaţii (metroragie);
  • durere pelvină;
  • presiune pelvină;
  • senzație de balonare abdominală;
  • mărirea abdomenului;
  • durere de spate;
  • disurie (durere la urinat);
  • durere în timpul contactului sexual (dispareunie);
  • incontinenţă urinară;
  • obstrucţie ureterală.

De asemenea, prin devascularizarea fibromului uterin, se așteaptă reducerea cu peste 60% a volumului uterului.

Există cazuri izolate în care dimensiunea foarte mare a fibromului/fibroamelor uterine poate afecta cu 5-10% eficiența devascularizării, situații în care reapariția circulației sanguine la acest nivel solicită o nouă procedură de embolizare.
Cu toate aceastea, echipamentele și tehnicile folosite de medicii radiologi intervenționiști sunt tot mai moderne și sigure, garantând o rată ridicată de succes a intervenției.

Puteți citi mai multe despre intervenția de embolizare a fibromului uterin în acest articol.

Powered by Froala Editor