Articole medicale

ORL
16.10.2018

Foliculita nazală – diagnostic și tratament

Foliculita nazală – diagnostic și tratament

Vestibulul nazal reprezintă partea anterioară a fiecărei fose nazale. Este tapetat în interior de tegument, pe suprafața căruia se găsesc numeroși foliculi piloși (fire de păr, ce au rol în filtrarea aerului inspirat) și glande sebacee.

Foliculita nazală reprezintă infecția unui folicul pilosebaceu de la nivelul vestibulului nazal, determinată de staphylococcus aureus.

Primul simptom al acestei infecții este durerea localizată la nivelul fosei nazale. Ulterior, apare tumefierea și indurarea (întărirea) acestei zonei, febra, rinoree (scurgere nazală) purulentă.

Cele mai frecvente cauze ale acestei afecțiuni sunt reprezentate de leziunea de grataj sau prezența unui corp străin la nivelul fosei nazale. Foliculita nazală poate apărea și secundar unor infecții.

Examenul local ORL este suficient pentru stabilirea diagnosticului de foliculită nazală, observându-se la nivelul vestibulului nazal o zonă tumefiată, indurată, centrată de un fir de păr, dureroasă spontan și la atingere.

Se pot preleva secreții de la nivelul colecției purulente pentru examenul bacteriologic, în vederea stabilirii antibioterapiei corespunzătoare.

Pentru tratamentul acestei afecțiuni sunt necesare atât soluții topice – panasamente cu rivanol, betadină și unguente cu antibiotic – cât și antibioterapie orală. Uneori, colecțiile purulente fistulizează spontan, iar, în cazul în care evoluția nu este favorabilă sub tratament medicamentos, pot fi necesare incizia și drenajul chirurgical al colecțiilor purulente.

Cea mai importantă complicație a foliculitei nazale este dată de tromboflebita de sinus cavernos (febră înaltă, cefalee, edem periorbitar) prin diseminarea infecției în urma manipulării colecției purulente (stoarcere). Din acest motiv, recomandăm un consult de specialitate și instituirea tratamentului simptomatic adecvat, cât mai curând posibil.