Articole medicale

ORL
26.09.2017

Laringita: metode de diagnostic și tratament

Dr. Camelia Andrei

Medic specialist ORL

Laringita: metode de diagnostic și tratament

Laringele este un organ al aparatului respirator care realizează legătura dintre faringe și trahee. În laringe sunt situate corzile vocale, două structuri formate din mucoasă, mușchi și cartilaj. În mod normal, ele se mișcă închizând și deschizând glota (spațiul format între ele), formând sunete prin mișcarea și vibrația lor. Laringita reprezintă inflamația laringelui din cauza suprasolicitării, iritației sau infecției.

În laringite, corzile vocale se inflamează sau sunt iritate. Această inflamație cauzează modificarea sunetelor ce se formează la trecerea aerului printre ele. Din acest motiv, uneori vocea poate fi aproape imperceptibilă.

Tipuri de larigintă

Laringita este una din cele mai comune patologii ale laringelui și poate fi acută sau cronică.
Laringita acută are de obicei un debut brusc și este de cele mai multe ori autolimitată. Dacă un pacient are simptomatologia de mai mult de 3 săptămâni, atunci laringita este clasificată ca fiind cronică.
În funcție de agentul care o determină
, putem distinge între:

  • laringită virală – cauzată de diverși viruși;
  • laringită bacteriană – cauzată de bacterii;
  • laringită micoticăCandida albicans.

Etiologia laringitei

Etiologia laringitelor acute poate include:

  • suprasolicitarea corzilor vocale în mod nefiziologic;
  • expunerea la noxe;
  • agenți infecțioși ce duc la infecții de tract respirator superior.

De cele mai multe ori, agenții infecțioși sunt viruși, dar pot apărea și suprainfecții bacteriene. Rareori, inflamația laringelui poate fi rezultatul unei afecțiuni autoimune precum artrita reumatoidă, granulomatoza Wegener sau sarcoidoza.
Laringitele cronice, așa cum sugerează și numele, implică o simptomatologie de lungă durată. Acest tip de laringită poate fi determinat de:

  • factori de mediu – inhalarea de fum de țigară sau substanțe chimice în formă gazoasă;
  • iritație de la spray-uri folosite pentru tratarea astmului;
  • efort vocal prelungit, la intensitate mare sau frecvențe înalte;
  • reflux gastroesofagian.
  • sinuzită cronică;
  • alcoolism cronic;
  • folosirea vocii în exces;
  • fumatul;
  • infecții bacteriene sau fungice, paraziți;
  • cancer;
  • paralizie de coardă vocală în urma unui traumatism;
  • tumora pulmonară;
  • atacul vascular celebral;
  •  alte boli sistemice;
  • modificări ale corzilor vocale survenite odată cu înaintarea în varstă.

Cum se manifestă laringitele?

În cazul laringitei, corzile vocale devin mai edemațiate, iar vibrația acestora este implicit îngreunată. Astfel, presiunea necesară producerii fonației trebuie să fie mai mare. Emiterea sunetelor devine dificilă, explicându-se răgușeala (disfonia). Afonia sau absența totală a vocii apare atunci când pacientul nu reușește să formeze presiunea necesară pentru a pune în mișcare corzile vocale.

În laringite, stratul membranos de la nivelul corzilor vocale este, de obicei, roșu și inflamat. Tonalitatea joasă a vocii pacienților cu laringită este rezultatul unei îngroșări la nivelul întregii lungimi a corzilor vocale. Există și autori care consideră că este vorba de o „înțepenire” a corzii vocale și nu o îngroșare a acesteia.
Tratamentul conservator este, de cele mai multe ori, singurul necesar pentru a reduce inflamația și pentru readucerea corzilor vocale la activitatea lor vibratorie normală.

Cât de frecvente sunt laringitele?

Prevalența pacienților cu laringită nu este raportată exact deoarece mulți preferă metode conservatoare de tratament în loc să se adreseze medicului. Simptomele unei infecții de tract respirator superior însoțesc, de cele mai multe ori, laringita, iar pacienții sunt obișnuiți să își autoadministreze tratamentul. Este recomandat consultul efectuat de un medic ORL-ist, pentru că uneori laringitele pot avea numeroase complicații.
Studiile au demonstrat că, în general, laringita afectează indivizii cu vârste cuprinse între 18 - 40 de ani. Copii sunt urmăriți clinic cu laringită acută după vârsta de 3 ani.

Care sunt simptomele laringitei?

În cele mai multe cazuri laringitele se manifestă prin:

  • răgușeala (disfonie);
  • voce slabă sau pierderea completă a vocii (afonie);
  • durere la înghițire (odinofagie);
  • senzație de gât uscat;
  • tuse seacă iritativă.

Când ne prezentăm la medic?

De cele mai multe ori, laringita acută se poate trata prin repaus vocal și hidratare corespunzătoare. Folosirea în exces a vocii în timpul unui episod de laringită acută vă poate deteriora corzile vocale. Un consult la medicul ORL-ist este obligatoriu dacă:

  • sunt dificultăți în timpul respirației;
  • tușiți cu sânge;
  • prezentați febră care nu cedează la tratament;
  • durerea are caracter progresiv;
  • înghițiți cu dificultate;
  • prezentați o colorație albastră în jurul buzelor – indică faptul că în organism nu ajunge suficient oxigen;
  • simptomele persistă peste 2 săptămâni.

Apelați medicul imediat dacă copilul dumneavoastră:

  • scoate sunete cu intensitate înaltă în timpul respirației (stridor);
  • salivează mai mult ca de obicei;
  • înghite cu dificultate;
  • respiră cu dificultate;
  • are febră mai mare de 39 grade Celsius.

Aceste semne pot indica diagnosticul de crup laringian sau cel de epiglotită, afecțiuni cu potențial periculos atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Factori de risc

Agravarea laringitelor poate fi determinată de:

  • prezența unei infecții respiratorii – viroză, bronșită sau sinuzită;
  • expunerea la substanțe iritante – fumul de țigară, aport excesiv de alcool, aciditate crescută a stomacului sau vapori de substanțe chimice la locul de muncă;
  • suprasolicitarea vocii.

În unele cazuri de laringită cauzată de o infecție, aceasta poate să se extindă la alte părți ale tractului respirator.

Metode de diagnostic

Medicul ORL-ist poate folosi mai multe metode de diagnostic.

Laringoscopia – medicul poate examina corzile vocale folosind o lampă frontală și o oglindă de mici dimensiuni sau folosind videofibroscopul. În cazul folosirii videofibroscopului, se va introduce prin nas un endoscop flexibil, ce prezintă sursă de lumină și cameră video. Cu endoscopul se va coborî până la nivelul gâtului, unde medicul va putea evalua mișcarea corzilor vocale în timp ce fonați.

Biopsia – dacă medicul observă o zonă care ridică suspiciunea de neoplazie, atunci va preleva un fragment de țesut pentru examen anatomopatologic.

Vizualizarea laringelui ca organ endocavitar era incompletă și insuficientă prin examenul indirect, la oglindă. Dacă un laringe în mișcare surprins prin acest examen putea da informații sufieciente pentru un prim bilanț anatomic și funcțional, în cazul unor leziuni organice mai extinse, el trebuia completat cu un examen direct care să precizeze sediul, întinderea și consistența modificărilor anatomice.
Actualmente, sunt confirmate avantajele endoscopiei flexibile, endoscopiei rigide de contact și fără contact, ale fonomicrochirurgiei, videoendoscopiei de contact sau videostrobolaringoscopiei.

Cum se tratează laringitele?

Laringita acută este autolimitată de obicei și se menține în jur de o săptămână. Tratamentul pentru laringita cronică țintește mai mult cauzele acesteia: aciditatea gastrică, fumatul sau consumul excesiv de alcool.

Tratamentul medicamentos poate include:

  • antibiotice – doar dacă este vorba despre o infecție bacteriană;
  • corticosteroizi – ajută la reducerea inflamației de la nivelul corzilor vocale. Ei pot fi folosiți pe cale orală sau local, prin aerosoli. Evoluția sub tratamentul cu corticosteroizi este rapid favorabilă. Asociat cu tratamentul oral cu corticosteroizi trebuie folosit și unul pentru protecție gastrică, deoarece este cunoscut faptul că aceștia au ca efect creșterea acidității gastrice.

Stil de viață și remedii la domiciliu

Exista câteva indicații pe care pacientul cu laringită trebuie să le urmeze la domiciliu pentru a eficientiza tratamentul medicamentos:

  • mediul ambiental umed – folosiți un umidificator de aer acasă sau la serviciu sau faceți inhalații cu aburi calzi;
  • repaus vocal cât de mult posibil – evitați să vorbiți sau să cântați ridicând tonul pentru prea mult timp. Dacă este necesar să vorbiți unui grup de persoane încercați să folosiți un microfon;
  • hidratare corespunzătoare – evitați alcoolul sau cafeaua;
  • hidratarea mucoasei faringolaringiene – faceți gargară cu apă cu sare sau mestecați gumă;
  • evitați decongestionantele nazale – folosirea lor prea frecventă poate duce la senzația de gât uscat;
  • evitați șoptitul – această metodă de vorbire forțează mai mult corzile vocale decât folosirea tonului normal al vocii.

Cum prevenim uscarea sau iritarea mucoasei faringolaringiene și a corzilor vocale?

Pentru a evita uscarea sau iritarea mucoasei faringolaringiene și a corzilor vocale:

  • evitați fumatul, activ sau pasiv;
  • limitați consumul de alcool și cafea – deshidratează;
  • hidratați-vă corespunzător – lichidele ajută la menținerea mucusului de la nivelul gâtului într-un strat subțire și ușor de eliminat;
  • evitați mâncarea condimentată – poate crește aciditatea stomacului și se poate produce reflux gastroesofagian; 
  • introduceți în dietă cereale integrale, fructe și legume – conțin vitaminele A, E și C și ajută la protejarea mucoasei de la nivelul gâtului;
  • evitați să vă „dregeți vocea” – această metodă afectează corzile vocale;
  • evitați infecțiile respiratorii superioare. 

Răgușeala sau pierderea vocii, durerea la înghițire sau senzația de gât uscat sunt simptome care pot indica un diagnostic de laringită. Pentru un tratament eficient este important un consult de specialitate la un medic ORL-ist.