Articole medicale

23.02.2015

Șansă la sănătate pentru copiii din Casa Share, la Arcadia

Bucuria de a ajuta este de neprețuit, iar povestea celor șase copii din Vlădeni, Iași, este una din cele mai frumoase lecții de omenie, șansă și noi începuturi.
Echipa Arcadia a avut bucuria să se alăture, de la începutul lunii februarie 2015, celor care printr-un gest mic, pot schimba viața unei familii dezavantajate de soartă.

Povestea fraților Răuțu
Într-o lume prea grăbită, în care puțini se opresc din vârtejul treburilor de zi cu zi pentru a reflecta la binele celor din jur, șase suflete au primit o nouă șansă, la finalul anului 2014.

Bogdan Tănasă a aflat din presă de cazul familiei Răuțu: șase frați părăsiți de mamă, care locuiau într-o casă din chirpici ce stătea să se dărâme, fără încălzire și în lipsa unor condiții minime necesare unui trai decent.

Fratii Rautu

Fără să stea prea mult pe gânduri, i-a vizitat pe copii în prag de sărbători, încărcat cu haine, mâncare și lemne. Cei șase copii, cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani, stăteau înfrigurați în jurul sobei dărăpănate. Acela a fost momentul în care a înțeles că e nevoie de mai mult: o casă nouă.

A urmat o demonstrație veritabilă de ambiție, implicare socială și compasiune.
Alături de câțiva cunoscuți care au sărit imediat în ajutor, și-a pus în gând să le construiască o locuință micuță. Au decis să pună imagini pe Facebook cu situația familiei Răuțu și să apeleze și la sprijinul comunității online.
Reacțiile nu au întârziat: prieteni și necunoscuți, deopotrivă, s-au oferit să contribuie cu bunuri, bani și materiale de construcții, iar proiectul a început curând să prindă contur.

În doar șase săptămâni de muncă neîntreruptă, noua casă era gata, de la fundație și până la acoperiș.

Cu fiecare zi de progres, poveștile au fost încărcate pe pagina de Facebook a proiectului, denumit Casa Share, ca semn de mulțumire pentru ajutorul primit din mediul online.
„Mi-am vândut și pantofii să îi pot ajuta”, mărturisește animat Bogdan Tănasă, care s-a ocupat personal de coordonarea șantierului și organizarea gospodăriei.
Cât s-a ocupat de amenajări și ultimele detalii necesare unui trai liniștit, copiii s-au bucurat de prima vacanță adevărată din viața lor. Mai mult decât atât, au primit sprijin afectiv, atenție și toate cele necesare pentru a merge la școală și a păși, încet-încet, către o viață normală.
Cazul familiei Răuțu a fost relatat ulterior de presa locală și centrală și a impresionat o țară întreagă. Schimbările nu s-au oprit însă aici.

Următorul pas: sănătatea
Dincolo de șansa la o viață trăită în condiții decente, inițiatorul proiectului Casa Share și-a dorit să-i știe pe copii sănătoși.
Ne-a impresionat altruismul său și am crezut în puterea exemplului. Ne-a înduioșat situația celor șase frați care vor și au dreptul să trăiască o viață normală, fericită și sănătoasă.

Prin urmare, ne-am mobilizat și i-am invitat să ne viziteze. I-am primit cu multă căldură și cu bucurie, iar modestia și bunătatea lor ne-au umplut sufletele.
Toți copiii au beneficiat, din partea echipei medicale de la Arcadia, de evaluare pediatrică, analize și investigații de specialitate gratuite, în cele mai bune condiții.
Medicul specialist pediatru Dr. Oana Temneanu i-a examinat pe copii pe data de 5 februarie și cu multă răbdare și dedicare, le-a evaluat starea de sănătate.

Toți cei șase frați au fost programați pentru consultații în Policlinică și au revenit în ziua următoare pentru recoltarea de probe biologice necesare unui set complet de analize.
Cei mai mici și-au așteptat rândul desenând și socializând și au fost răsplătiți cu insigne rezervate celor mai curajoși pacienți.

Campania sansa la sanatateÎn urma celor patru vizite la Arcadia, toți copiii au beneficiat de pachete de diagnostic personalizate pe nevoile individuale ale acestora (cardiologie, medicină internă, dermatologie, ORL, oftalmologie), consiliere psihologică, tratament pentru virozele de sezon și recomandări medicale.
Mihăiță, cel mai mic dintre frați (5 ani), a fost evaluat de specialistul logoped, pentru a putea depăși dificultățile de dezvoltare a limbajului cu care se confruntă.

Experiența fraților Răuțu la Arcadia a fost una pe măsura promisiunilor pe care ne străduim să le respectăm pentru fiecare pacient: „am fost încântați și uimiți de condițiile din spital și de comportamentul medicilor și al tuturor angajaților”.

Suntem bucuroși că am putut să luăm parte la povestea fraților Răuțu, care „au învățat să viseze și să spere la mai bine”.