Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000
004 0758 100 700

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Centrul de Imagistică Medicală

Substanţele de contrast sunt utilizate în toate metodele de radio-imagistică: radiologie convențională, ecografie, tomografie computerizată (CT), imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM).
Substanţele de contrast se administrează per os sau intravascular.

Rolul lor este de a determina mărirea contrastului natural al vaselor sanguine şi al organelor interne, ceea ce are drept rezultat un diagnostic corect.

Substanţe de contrast utilizate în CT

În tomografia computerizată, sunt utilizate substanţe de contrast care realizează contrast pozitiv. Cel mai frecvent sunt utilizate substanţele de contrast iodate. Contrastul pozitiv conţine iod şi este folosit pentru opacifierea vaselor sanguine, căilor biliare, căilor excretorii urinare, articulaţiilor şi canalului rahidian.

Substanţele de contrast iodate sunt incolore, hidrosolubile şi stabile în condiţii de depozitare adecvate (loc uscat, întunecos şi fără expunere la radiaţii X). Administrarea substanţelor de contrast iodate se face în marea majoritate a cazurilor pe cale intravasculară, de obicei într-o venă de la plica cotului.

Eliminarea contrastului are loc pe cale renală şi, în 95 - 99% din cazuri, se face prin simpla filtrare glomerulară. Nu există secreţie tubulară şi nici reabsorbţie.

Timpul de înjumătăţire este de 60 - 120 minute, la 4 ore fiind eliminată aproximativ 75% din cantitatea de contrast administrată.

Efecte adverse

Injectarea intravasculară a substanţelor de contrast iodate poate determina o serie de modificări hemodinamice, reacţii anafilactoide şi efecte secundare asupra diferitelor organe.
Aceste modificări şi reacţii sunt, de cele mai multe ori, tranzitorii şi sunt datorate în special osmolarităţii şi vâscozităţii.

Este esenţial să alegem contrastul care are cele mai puţine efecte secundare:

  • contrastul non-ionic;
  • contrastul cu osmolaritate mică;
  • contrastul izoosmolar;

Efecte secundare:

  • modificări hemodinamice – creşterea presiunii în arterele pulmonare, creşterea volumului sanguin total şi a debitului cardiac, diminuarea rezistenţei periferice şi pulmonare;
  • reacţii anafilactoide – determinate de eliberarea de histamină, bradichinină, activarea sistemului complement; nu există reacţie de tip antigen-anticorp;
  • efecte cardiace – diminuarea frecvenţei şi a contractilităţii, vasodilataţie coronariană;
  • efecte renale – insuficienţă renală acută;
  • efecte asupra globulelor roşii – rigidizare şi modificări de agregabilitate;
  • efecte asupra coagulării – efect anticoagulant;
  • efecte asupra endoteliului vascular – fenomene inflamatorii cu formare de trombi.

Factori de risc

Injectarea substanţelor de contrast iodate nu este lipsită de riscuri. Factorii de risc trebuie cunoscuţi pentru a diminua şansele apariţiei reacţiilor adverse.
Absenţa factorilor de risc nu garantează însă că reacţiile adverse nu apar după injecţia de contrast:

  • risc renal – insuficienţa renală, tratament concomitent cu anti-inflamatorii non-steroidiene. Foarte util pentru a preveni riscul apariţiei reacţiilor adverse este ca bolnavii să se prezinte înainte de efectuarea unei examinări care presupune injectarea de contrast iodat cu valorile ureei şi creatininei;
  • risc anafilactoid – astm, antecedente de reacţii adverse la injectarea de contrast;
  • risc cardiovascular – insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială malignă;
  • alţi factori de risc – diabet, mielom multiplu, lupus.

Incidente/Accidente

Reacţiile adverse sunt relativ rare, cu o frecvenţă a reacţiilor severe sub 1% din totalul injectărilor. Majoritatea reacţiilor adverse nu sunt cauzate de o reacție antigen-anticorp, dar îmbracă aspectul clinic al unei alergii.

Reacţiile adverse cu simptome minore sunt numite pseudo-alergice sau alergoide, iar cele în care simptomatologia este mai intensă sunt numite pseudo-anafilactice sau anafilactoide.
Clasificarea reacţiilor adverse este următoarea:

  • reacţii minime – greaţă, vertij, episod unic de vărsătură, prurit, urticarie localizată, congestie nazală, cefalee. Nu necesită tratament;
  • reacţii moderate – urticarie, vărsături, palpitaţii, dispnee, cefalee, dureri abdominale, edem periorbitar, edem laringian, modificări tensionale moderate. Necesită urmărire atentă, eventual tratament în ambulatoriu;
  • reacţii grave – accident respirator grav (cianoză, edem laringian obstructiv), hipotensiune, infarct, stop cardiac, convulsii, pierderea conştienţei. Necesită tratament de specialitate şi internare în secţiile de terapie intensivă;
  • deces.

Reacţiile adverse pot fi într-o bună măsură prevenite dacă sunt respectate anumite reguli:

  • indicaţia de examinare să fie corectă;
  • realizarea unei anamneze amănunţite;
  • explicarea în detaliu a procedurii;
  • administrarea unei cantităţi maxime de 1,5 ml/kg corp;
  • hidratare bună a pacientului, preexaminare şi postexaminare;
  • eventual premedicaţie – corticoizi şi antihistaminice.

Accidentele după administrarea substanţei de contrast iodate se clasifică în:

  • accident respirator;
  • accident circulator;
  • şoc vagal.

În cazul în care, după injectarea substanţei de contrast iodate, apar reacţii adverse, trebuie să urmărim:

  • respiraţia – dispneea inspiratorie şi stridorul indică edem laringian, dispneea expiratorie indică bronhospasm;
  • culoarea – cianoză (hipoxie), roşeaţă (manifestări anafilactoide), paloare (jenă vagală);
  • aspectul cutanat – urticarie, edem facial;
  • tensiunea arterială şi pulsul – tahicardia indică şoc anafilactic sau colaps cardiovascular, bradicardia indică şoc vagal.

Tratamentul reacţiilor adverse
 

1. Accidentul respirator se manifestă clinic prin bronhospasm sau edem laringian.
Tratamentul iniţial presupune administrarea de oxigen pe mască în cantitate mare (10 - 12 l/minut) şi aerosoli cu betamimetice (câte 2 - 3 pufuri de Salbutamol la fiecare 3 - 5 minute).

În cazul edemului laringian sau a bronhospasmului rebel la tratamentul mai sus menţionat, se poate administra adrenalina (0,3 -  0,5 mg subcutanat la fiecare 10 - 15 minute), hemisuccinat de hidrocortizon (250 mg la 6 ore), antihistaminice (Tagamet 200 - 400 mg i.v. la 6 ore).
În situaţia în care bolnavul este extrem de agitat sau se sufocă trebuie intubat.

2. Accidentul circulator se manifestă cel mai frecvent prin hipotensiune cu tahicardie. Pot apărea concomitent şi manifestări anafilactoide.
Tratamentul accidentului circulator începe cu administrarea de oxigen pe mască cu debit liber şi apoi cu debit de 3l/minut, la care se adaugă perfuzie cu ser fiziologic sau Ringer (1 litru în 20 de minute) şi adrenalină (diluţie 10% – se începe cu 0,2 mg deci 2 ml i.v. repetat la fiecare 5 minute sub controlul pulsului).
Dacă adrenalina nu are efectul scontat se poate administra noradrenalină (o fiola diluată în 500 ml glucoză 5% – câte 10 picături pe minut).

3. Şocul vagal se manifestă prin bradicardie (frecvenţa constantă sub 50/minut), hipotensiune, paloare.
Tratamentul constă în administrarea de oxigen pe mască, poziţie Trendelenburg, perfuzie cu ser fiziologic şi atropină 1mg i.v..

4. Edem pulmonar acut – administrare de oxigen şi furosemid i.v. 20 - 40 mg.

5. Convulsii – diazepam 5-10 mg i.v.

6. Extravazarea contrastului la locul injectării – punga cu gheaţă şi unguent cu hialuronidază.

Substanţe de contrast utilizate în ecografie
 

Rolul substanţelor de contrast folosite în ecografie este de a creşte ecogenicitatea structurii în care ajung. În acest fel pot fi mai uşor vizualizate şi caracterizate:

  • structurile vasculare cu stenoze, vasele profunde, vasele cu flux lent;
  • ariile de infarct şi ischemie;
  • leziunile parenchimatoase, în special hepatice.

Cele mai utilizate substanţe de contrast în ecografie sunt:

  • suspensii de particule solide;
  • microbule de gaz pur;
  • bule de gaz încapsulate în albumină;
  • galactoză sau acid palmitic;
  • lichide care odată introduse în sânge eliberează microbule de gaz.

Practic, nu există efecte adverse ale acestor substanţe de contrast.

Substanţe de contrast utilizate în IRM

În primii ani după introducerea în practica medicală a imagisticii prin rezonanţă magnetică, s-a crezut că datorită contrastului natural al diferitelor ţesuturi moi din organismul uman, nu va fi nevoie de substanţe de contrast în această explorare.
În scurt timp s-a constatat însă că există substanţe de contrast care îmbunătăţesc evident imaginea şi oferă detalii importante pentru un diagnostic corect.

Substanţele de contrast folosite în IRM sunt numite paramagnetice şi conţin ioni cu unul sau mai mulţi electroni liberi (gadolinium, crom, mangan, fier, nichel). Ele modifică timpul de relaxare a secvenţelor T1 şi T2, datorită interacţiunii dipolului magnetic al contrastului cu dipolul magnetic al protonilor vecini.
Cel mai utilizat contrast în IRM este cel care are în componenţă gadolinium, pentru că acesta are efectul de relaxare cel mai mare. Reducerea timpului de relaxare are drept efect în secvenţele ponderate T1 o creştere a intensităţii semnalului, realizând astfel contrast pozitiv folosit în practica medicală. În secvenţele ponderate T2 se observă o scădere a intensităţii semnalului după administrarea contrastului, deci un contrast negativ, dar care nu este folosit în practica medicală.

În stare naturală, ionii de gadolinium au efecte toxice. Aceste efecte au putut fi controlate prin chelarea acidului dietilentriamin-penta-acetic cu N-metilglucamină, rezultând un produs de contrast nespecific extracelular gadopentat dimeglumină (Gd-DTPA) care are o excelentă toleranţă injectat intravenos, doza uzuală fiind 0,1 mmol/kg corp.
Eliminarea este integral renală, timpul de înjumătăţire fiind de 90 de minute.

Substanţele de contrast utilizate în IRM determină mai puţine reacţii adverse decât substanţele de contrast iodate non-ionice, reacţii de tip anafilactic, tratamentul fiind similar.