Articole medicale

19.10.2010

Caz medical deosebit la Arcadia Cardiovascular

O femeie de 61 de ani a primit o noua sansa la viata, gratie unei decizii îndraznete a medicilor de la spitalul Arcadia Cardiovascular.

Pacienta suferise în urma cu 14 ani un infarct miocardic deosebit de grav. Desi aflata de atunci sub tratament permanent, starea ei s-a înrautatit brusc în urma cu o luna, când a început sa faca în mod repetat crize de pierdere a cunostintei, cu convulsii si numeroase alte complicatii, crize de lunga durata si foarte dese, care impuneau de fiecare data manevre de resuscitare. Investigatiile au aratat ca era vorba de stopuri cardiace repetate, determinate de tulburari de ritm ventriculare maligne, care nu au putut fi tratate pe cale medicamentoasa.

Cazul a ajuns pe masa specialistilor ieseni în urma cu aproximativ doua saptamâni, atunci când pacienta s-a prezentat la spitalul Arcadia Cardiovascular, în urgenta, cautând o solutie pentru starea sa. Decizia medicala a dr. Dan Iliescu, care a preluat cazul, a fost aplicarea unei metode de tratament avansate, foarte moderne, care consta în montarea unui cardioverter si defibrilator implantabil automat.

„Ca sa explicam pe întelesul tuturor, este vorba despre implantarea unui dispozitiv extrem de sofisticat, care urmareste permanent activitatea inimii si care, atunci când depisteaza aparitia tulburarilor grave de ritm cardiac, descarca socuri electrice în interiorul inimii si determina reluarea activitatii normale a acesteia. In urma evaluarii complexe, echipa Arcadia Cardiovascular a decis ca aceasta este singura solutie pentru salvarea vietii pacientei.

Interventia chirurgicala s-a efectuat cu participarea unui expert în domeniu, dr. Cristian Capraru, medic la Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare „Prof.Dr.C.C.Iliescu”, Bucuresti. Suntem cu totii bucurosi ca, dupa interventie, pacienta se simte perfect si nu mai prezinta crize de pierdere a cunostintei”, a declarat dr. Dan Iliescu, medicul care a tratat acest caz deosebit.

Referindu-se la modul în care au fost mobilizate resursele spitalului iesean pentru salvarea pacientei, coordonatorul Arcadia Cardiovascular, dr. Mihai Rotar, a adaugat: „Din fericire, implantarea s-a putut face la Arcadia Cardiovascular în regim de urgenta, fara ca pacienta sa fie trecuta pe liste de asteptare interminabile. Practic, în 36 de ore de la internare, problema a fost rezolvata. In astfel de situatii, cu risc vital major, timpul este foarte important, si nu putem vorbi cu adevarat despre salvarea vietii decât daca reactia noastra si, implicit, rezolvarea medicala a cazului sunt foarte prompte.”

Arcadia Cardiovascular este cel mai mare spital de cardiologie interventionala din tara si a fost inaugurat în aceasta vara, împreuna cu Arcadia Hospital. De la deschidere si pâna în prezent, au fost tratati aici peste 140 de pacienti cu probleme cardiovasculare diverse, dintre care aproximativ 90 au beneficiat de interventii medicale complexe. Incepând din luna septembrie, Arcadia Cardiovascular beneficiaza si de contract cu C.A.S. Iasi.