Articole medicale

01.04.2014

Consultații GRATUITE de chirurgie generală și chirurgie bariatrică

Ca să acționezi la timp. Ca să învingi problemele.

Ca să îți recâștigi libertatea, puterea, viața!

Alege să fii sănătos!

Programul de educație și prevenție derulat de Arcadia pe tot parcursul anului 2014 continuă și în luna aprilie, denumită Luna Chirurgiei, cu o ofertă specială: consultații gratuite de chirurgie generală și de chirurgie bariatrică.

Prin noua sa campanie lunară, Arcadia atrage atenția asupra importanței unui diagnostic prompt și a unui tratament instituit la timp, mai ales în patologii din sfera chirurgicală. Descoperirea precoce a oricărei afecțiuni de natură chirurgicală, ca și intervenția efectuată la momentul adecvat, sunt condiții ce optimizează rezultatele tratamentului, amplifică șansele de vindecare completă și micșorează timpul necesar pentru recuperare și pentru reluarea programului de viață obișnuit. O suferință suportată și trecută sub tăcere sau amânarea vizitei la medic nu pot face decât să agraveze problemele de sănătate, nicidecum să le rezolve. Având în vedere prevalența în creștere a afecțiunilor chirurgicale și mai ales incidența foarte ridicată a patologiei neoplazice din ultimii ani, cu suferințe diagnosticate de multe ori într-un stadiu avansat, în ciuda resurselor medicale actuale, medicii recomandă efectuarea unui consult la medicul chirurg ori de câte ori există simptome alarmante, iar după vâsta de 40 de ani chiar și în absența simptomelor, în scop strict profilactic.
În sfera chirurgiei bariatrice, consultația de specialitate este primul pas în vederea tratamentului obezității prin metoda Gastric Sleeve - modernă, eficientă și cu rezultate spectaculoase, intervenția Gastric Sleeve asigură pierderea rapidă a excesului ponderal și contribuie la ameliorarea sau vindecarea bolilor asociate obezității: diabetul zaharat de tip II, hipertensiunea arterială, apneea de somn, infertilitatea, sterilitatea, afecțiunile lombare etc.

Oferte speciale în Luna Chirurgiei, la Arcadia

Pe tot parcursul lunii aprilie 2014, pacienții pot accesa gratuit consultații de chirurgie generală sau de chirurgie bariatrică, după cum urmează:

  • chirurgie generală - consultații oferite de dr. Dragoș Viforeanu-Chichirău, medic specialist, la Policlinica Cicoarei;
  • chirurgie bariatrică (pentru intervenția Gastric Sleeve) - consultații oferite de conf. dr. Sergiu Pădureanu, medic primar, la Policlinica Cicoarei.

Programarea pacienților la consultațiile gratuite se efectuează prin serviciul Call Center 0232 920, în limita locurilor disponibile. Oferta se adresează pacienților adulți și nu e condiționată de deținerea unui bilet de trimitere prin CAS.

Informații și programări: 0232 920

 Pacienții Arcadia pot accesa gratuit consultații de chirurgie generală sau de chirurgie bariatricaă