Entorsele și luxațiile

Iarna poate aduce odată cu bucuria primelor ninsori și momente mai puțin plăcute, ca urmare a alunecărilor pe gheață, a distracției la derdeluș sau a parcurgerii în viteză a partiilor de schi: traumatisme la nivelul membrelor inferioare.

Un astfel de traumatism este entorsa - acea leziune a unei articulaţii, provocată de o mişcare bruscă şi puternică, leziune în urma căreia se produce întinderea sau ruperea ligamentelor. Entorsele sunt adesea apanajul traumatismelor de joasă energie (accidente casnice), a celor sportive și mai rar ca urmare a accidentelor de circulaţie.

Cel mai frecvent, entorsele apar la adulţii tineri, activi, de sex masculin, iar ca frecvență, primele sunt entorsele de gleznă, urmate de cele de genunchi, radiocarpiene și de police.

• factori favorizanţi locali: traumatism, căzături sau aterizări accidentale pe articulație, întinderea, răsucirea sau îndoirea peste limită, încălzirea insuficientă înainte de efort (la sportivi), laxitatea articulară congenitală sau dobândită, încălțămintea neadecvată.
• factori favorizanți generali: obezitate, sedentarism.

Durerea este resimțită imediat pe partea pe care s-a produs entorsa, apare edemul, articulația umflându-se progresiv. Apare impotenţa funcţională relativă, adică dificultatea în utilizarea articulaţiei. Deoarece o entorsă se confundă deseori cu o luxație, trebuie precizat de la început că diferența dintre cele două este urmatoarea:

• entorsa este o afecțiune în care se produce supraîntinderea ligamentelor sau ruptura lor, fără ca oasele de care acestea sunt prinse să părăsească articulația. Deși făcută cu disconfort, mobilizarea articulației este posibilă în caz de entorsă.
• în cazul luxației, accidentul are ca efect pierderea contactului dintre suprafețele articulare, ligamentul și capsula articulară se rup, iar oasele ies din cavitate. Din cauza durerilor, mobilizarea sau sprijinul pe articulație sunt acțiuni imposibil de urmat.

Diagnosticul tipului de entorsă la picior sau mână și a posibilelor leziuni asociate se poate realiza numai de către un medic specialist ortoped sau de medicină de urgență, în urma unui examen clinic. Se vor investiga momentul accidentului și starea articulației, pentru a stabili gradul entorsei și traumatismele colaterale (ex: fracturi, fisuri, cartilaj afectat). În cazul în care există indicii de entorsă gravă, se va solicita efectuarea unei radiografii și/sau a unui RMN. Entorsele au diverse grade de gravitate, de la minore la severe:
Entorsa uşoară - fibrele ligamentelor se supraîntind, cu durere uşoară şi sensibilitate la atingere sau la miscarile în articulaţie. Nu există tumefiere sau în cazul în care există, este minoră. Entorsele minore repetate pot duce în timp la slăbirea articulaţiei.
Entorsa moderată - fibrele ligamentelor se rup, dar fără să conducă la o ruptură completă. Durerea şi sensibilitatea sunt moderate ca intensitate, dar există un sentiment de instabilitate. Poate exista un grad de umflare şi colorare în albastru - negru a zonei. Entorsa severă - unul sau mai multe ligamente se rup complet, iar zona este dureroasă, umflată şi colorată albastru-negru. Pacientul nu poate mişca normal articulaţia, iar dacă încearcă să facă acest lucru, va sesiza că articulaţia este instabilă, iar mobilitatea este pusă în pericol.

Ce este de făcut atunci când suferiți o entorsă? 
În cazul unei leziuni minore, e necesar să țineți seama de următoarele indicații:

• Protecţie - se imobilizează zona afectată, pentru a produce vindecarea şi protejarea de accidente suplimentare, folosind benzi, atele, cârje sau baston.
• Repaus – evitarea activităţilor  care produc durere sau umflare, fiind esenţială pentru începerea vindecării ţesuturilor.
• Gheaţă – pentru a scădea durerea, umflătura sau spasmul muscular, se aplică imediat gheaţă pe zona afectată. Pungile cu gheaţă nu se aplică direct pe piele, ci printr-un material textil/prosop, timp de 20 – 30 minute maxim, de trei – patru ori pe zi. Aplicarea gheții se combină cu compresia prin fașă elastică, pentru reducerea umflăturii local și a durerii.
• Compresie – umflătura poate duce la pierderea mobilităţii în articulaţia afectată. Pentru a o controla, se comprimă zona afectată cu benzi sau bandaje elastice, până când acest proces se opreşte.
• Ridicare – se ridică braţul sau piciorul tumefiat deasupra nivelului inimii pentru a reduce edemul, lucru important, în special noaptea.

Se pot administra medicamente antiinflamatorii nesteroidiene locale și sub forma orală/injectabilă pentru a controla durerea și inflamația doar la recomandarea medicului specialist, care va ține cont de patologiile asociate, vârstă, efecte adverse posibile. Recuperarea dupa o entorsă cunoaște 3 faze:

• Faza 1 - repaus, protejarea articulației și reducerea inflamației (o săptămână).
• Faza 2 - reluarea mobilității și tonifierea musculaturii (1 - 2 săptămâni).
• Faza 3 - reluarea progresivă a tuturor activităților care nu necesită răsucirea articulației și desfășurarea exercițiilor de întreținere, urmate de reluarea capacității de a efectua întoarceri rapide și bruște (activități complexe), precum tenisul, baschetul sau fotbalul (câteva săptămâni până la câteva luni, în funcție de severitatea entorsei).

Exercițiile de recuperare contribuie la reducerea durerii și a inflamației și previn rigidizarea articulației, recidivarea entorsei și eventualele afecțiuni ce pot apărea ulterior, ca urmare a tratamentului incorect sau incomplet. Se pot utiliza de asemenea terapiile cu ultrasunete și electro-stimulare (fizioterapia) pentru diminuarea durerii și a inflamației. În cazul rupturilor capsulo-ligamentare mai importante (diagnosticate precoce şi tratate corect), rezultatele funcţionale sunt bune.
Dacă leziunile sunt neglijate, evoluția poate fi nefavorabilă, mergând până la osteoporoză algică posttraumatică sau articulaţie cu  instabilitate cronică, cu entorse recidivante și hipotrofie musculară. Persistența în timp a instabilității articulare rezultă într-o degradare artrozică.

Cum evităm entorsele și cum prevenim recidiva?
Cea mai bună metodă de prevenție o reprezintă menținerea forței și a tonusului muscular, precum și a flexibilității și stabilității articulației.
Sfaturi practice de urmat:

• încălziți-vă înainte de orice exerciții fizice și activități care necesit efort fizic;
• aveți grijă la suprafața pe care vă deplasați, alergați sau lucrați;
• purtați încălțăminte adecvată și confortabilă;
• diminuați ritmul mișcărilor dacă simțiți durere sau oboseală;
• evitați creșterea în greutate, sedentarismul, purtatul de greutăți;
• efectuați regulat exerciții fizice; cele de stabilitate, în special, sunt capitale pentru creşterea forţei muşchilor slăbiţi de accidentări repetate şi pentru stabilizarea unei articulaţii, ajutând la prevenirea accidentărilor recurente.

Luxațiile 
Luxațiile sunt mai frecvente la adulți și mai rare la copii și bătrâni, fiind produse frecvent prin mecanism indirect. În cazul producerii unei luxații, este imperativă prezentarea la medicul ortoped. Se poate afirma în esenţă că luxaţia urmează unei entorse grave. Luxația produce modificari ale mai multor structuri:

• muşchi alungiţi sau rupţi;
• tendoane rupte/ luxate, interpuse între oasele deplasate;
• atunci când în jurul articulaţiei luxate se află vase şi nervi, acestea pot fi comprimate, întinse, sau chiar rupte.

Semnele clinice ale luxațiilor sunt zgomotoase şi tipice:

• durere - violentă la început, apoi difuză;
• impotență funcțională totală la debut;
• atitudine vicioasă a membrului, caracteristică fiecarui tip de luxație, care în general se insoțește de o scurtare;
• deformarea regiunii, particulară fiecărei varietăți de luxație și caracteristică articulației interesate.

Primul gest terapeutic este reducerea, care se obține de cele mai multe ori prin metode conservatoare și este urmată de menținerea cu ajutorul aparatului gipsat, până la cicatrizarea părților moi. Pentru a avea succes, reducerea trebuie sa fie făcută de urgență. Clasic, se afirma că „nu trebuie să treacă un răsărit sau un apus de soare înainte ca o luxație să fie redusă”. Întârzierea reducerii luxației duce la o luxație ireductibilă, din cauza învechirii acesteia. Unele luxații sunt ireductibile de la început prin interpoziție (tendon, os); în alte situații, reducerea este posibilă, dar extremitatea se reluxează imediat ce se întrerupe tracțiunea sau la cea mai mică mișcare, în cazul luxațiilor  instabile. Tratamentul chirurgical este singura modalitate de rezolvare a luxațiilor vechi, ireductibile și uneori a celor instabile.

Reeducarea funcțională este obligatorie, parametrii funcționali fiind cu atât mai apropiați de normal cu cât mobilizarea articulației luxate a fost mai rapidă. În cazul luxațiilor însoțite de fractură, principiul reducerii urgente a luxației rămâne nemodificat; fractura asociată va fi tratată rapid în a doua intenție. În aceste cazuri, osteosinteza poate fi în măsură să stabilizeze luxația. Să avem parte de o iarnă blândă, cu multă zăpadă și bucurie și cu cât mai puține evenimente neplăcute!