Articole medicale

21.08.2015

Evaluarea anuală a stării de sănătate - o necesitate

Dr. Simona Coconel

Medic specialist Medicină internă

Evaluarea anuală a stării de sănătate - o necesitate

Controlul medical periodic trebuie să reprezinte o prioritate pentru orice persoană, chiar și în absența unor simptome neplăcute sau a unui istoric de boli cronice.
Evaluările medicale regulate (consult medical, analize de laborator, examinări paraclinice) pot depista probleme de sănătate aflate încă la debut, în cazul cărora o simplă modificare a stilului de viață poate ameliora diagnosticul și implicit, calitatea vieții.
Totodată, în timpul acestor evaluări pot fi diagnosticate afecțiuni silențioase cu impact major asupra vieții, precum: hipertensiunea arterială, diabet, dislipidemii, hepatite cronice, afecțiuni ale glandei tiroide ș.a.

Frecvența controalelor de rutină este de obicei anuală, însă poate fi influențată de vârstă, istoricul familial și stilul de viață individual (alimentație, nivel de activitate fizică, obiceiuri nocive, precum fumatul sau consumul de alcool ș.a.).

Astfel, persoanele cu vârsta curprinsă între 18 și 50 de ani se vor adresa pentru măsurarea tensiunii arteriale, calcularea indicelui de masă corporală (IMC), evaluarea leziunilor pielii, evaluare ecografică abdominală și pentru o anamneză amănunțită a stilului de viață.
De asemenea, acestea vor efectua analize de laborator ce vor evidenția profilul lipidic și cel glicemic, prezența unor eventuale elemente patologice în urină sau eventuale modificari ale sângelui. Bărbații vor beneficia de o evaluare pentru boli infecțioase, în timp ce femeile vor completa bilanțul printr-un examen ginecologic, ce va include și efectuarea testului Papanicolau și o examinare mamară.

După vârsta de 50 de ani, evaluarea stării de sănătate devine mai complexă. Examinările recomandate, enumerate anterior, vor fi completate de screeningul pentru cancerul de colon.
Acesta se realizează prin testarea anuală a hemoragiilor în scaun, sigmoidoscopie (evaluare a ultimei părți a colonului) la un interval de 5 - 10 ani sau la 10 ani, prin colonoscopie totală.
În cazul în care există un istoric familial de cancer de colon, screeningul va debuta mai devreme, la indicațiile medicului.
Bărbații de peste 50 de ani vor beneficia de screening pentru cancerul de prostată prin examinare și analiză de sânge (PSA), cu precizarea că acest screening se va efectua chiar mai devreme (45 ani), în cazul în care există un istoric familial de cancer de prostată.
În cazul femeilor devine obligatorie, după vârsta de 40 de ani, efectuarea unei mamografii la fiecare 1 - 2 ani, iar după instalarea menopauzei, vor fi efectuate teste pentru depistarea osteoporozei.

Evaluările medicale periodice sunt adesea amânate de pacienți, cel mai frecvent din lipsa de timp și disponibilitate. Arcadia oferă pacienților săi posibilitatea de a beneficia de un bilanț multidisciplinar al stării de sănătate, într-o singură zi.

Pachetele de evaluare Quick Check reunesc combinația optimă de analize, consultații și investigații imagistice ce trasează un tablou clinic de ansamblu, în cadrul unui circuit medical simplu și fluid.
Pacientul economistește timp și bani, obține un dosar medical complex și primește sfaturi avizate din partea medicului internist, respectiv a celui pediatru (în cazul copiilor).

Quick Check

Pachetele Quick Check sunt alcătuite în funcție de necesitățile specifice vârstei și genului: Kids, Junior, Man, Lady, Senior.
În funcție de factorii de risc individuali, după efectuarea pachetului Quick Check de bază, pacientului îi pot fi indicate investigații medicale suplimentare.

Dacă evaluarea indică o bună stare de sănătate, pacientul va fi consiliat pentru a-și menține calitatea actuală a vieții și îndrumat pentru a continua prevenția eficientă.

Pentru o eficiență maximă a acestui tip de bilanț, e indicat ca pacienții să-și revizuiască istoricul medical (inclusiv cel familial).
Informații complete despre pachetele Quick Check pot fi consultate pe site-ul Arcadia: www.arcadiamedical.ro/quick-check/