Articole medicale

12.11.2020

Ioana Precupan, consilier în alăptare acreditat IBCLC: „Mă bucur să fiu alături de mămicile Arcadia în cea mai frumoasă poveste a noului început în viață”

Consilier Ioana Precupan

Consilier în alăptare acreditat IBCLC Neonatologie

Sunteți farmacist. Și mamă. De ce ați ales să vă dezvoltați pe partea de consiliere în alăptare?
 

În anii petrecuți în farmacie, mereu m-am întrebat de ce atât de multe mame vin să cumpere formula de lapte. Ce se întâmplă cu noi ca specie, de ce e nevoie de substituenți pentru singurul aliment inventat de natură pentru nou-născut? Conform OMS și UNICEF, rata alăptării exclusive până la 6 luni în România este sub 20%. Am văzut o nevoie extraordinară de specialiști în domeniul alăptării, am avut nevoie de răspunsuri pentru nenumărate întrebări venite din partea mamelor întâlnite în farmacie și au fost, în general, multe situații de care m-am lovit de-a lungul timpului.

Ce înseamnă faptul că sunteți consilier în alăptare acreditat IBCLC?
 

Pentru mine, să fiu consultant în lactație IBCLC este o onoare și o mare responsabilitate. Acreditarea IBCLC reprezintă cel mai înalt grad de specializare în domeniul lactației. Am o meserie extraordinar de frumoasă și plină de provocări. Am lucrat deja cu mii de familii, dar încă nu am întâlnit două cazuri identice.

Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă proaspetele mămici când este vorba despre alăptare?
 

Cea mai mare provocare o reprezintă abundența de informații primite într-un moment copleșitor, miturile bine înrădăcinate în credința colectivă. Este foarte dificil mai ales emoțional pentru un proaspăt părinte să selecteze surse valide de informații. Mama poate defini probleme diverse: fie că e vorba de alimentația ei în perioada alăptării, durerea la atașare, lipsa atașării, îngrijorarea că bebelușul nu mănâncă eficient; pentru toate partea grea e găsirea sursei de informație corectă. Vorbim de cuplul mamă - copil și fiecare astfel de relație e unică si irepetabilă. Sunt 2 piese de puzzle ce uneori au nevoie de ghidaj.

Sunteți parte din echipa celei mai mari Maternități private din regiunea Moldovei. Care sunt avantajele pe care, din punctul dumneavoastră de vedere, le au familiile care aleg Maternitatea Arcadia?

Accesul la suport și informația corectă despre alăptare încă din prima zi poate transforma întregul proces într-o poveste frumoasă. În ultimii ani am primit frecvent rugămintea de a face vizite în maternități, dar a fost imposibil. Mă bucur enorm că acum există această opțiune. Mamele nu mai sunt nevoite să aștepte câteva zile pentru a avea șansa celui mai bun start în hrănirea copilului. Cu cât abordezi mai devreme o problemă, cu atât e mai ușor de rezolvat. Mă bucur să fiu alături de mămicile Arcadia în cea mai frumoasă poveste a noului început în viață.

Powered by Froala Editor