Articole medicale

03.11.2014

La Arcadia, pachet de screening, la preț avantajos, pentru depistarea diabetului

Pentru a construi viitorul cu încredere.

Pentru a fi liber.

Pentru a te simți tânăr, indiferent de vârstă.

Luna de Prevenție a Diabetului

În cadrul amplului program de prevenție derulat de rețeaua medicală Arcadia în anul 2014, luna noiembrie e desemnată Luna de Prevenție a Diabetului, cel mai bun prilej pentru pacienți să își testeze starea de sănătate și să verifice dacă această boală specială și dificilă este sau nu o amenințare pentru ei.

Diabetul este o afecțiune cronică, adică una care însoțeste pacientul toată viața, produsă din cauza faptului că organismul își pierde capacitatea de a regla nivelul glucozei din sânge în limite considerate normale: dimineața, pe nemâncate, glicemie de 70-110 mg/dl și, în timpul zilei, glicemie sub 140 mg/dl. Deoarece creșterea moderată a valorilor zahărului în sânge nu produce o simptomatologie specifică, diabetul poate evolua „tăcut" pe durata mai multor ani, în medie 5-8 ani, fiind de foarte multe ori diagnosticat întâmplător, la efectuarea unor analize de rutină.

Conform ultimelor statistici, România se află pe locul 9 în Europa la numărul de cazuri de diabet și, din păcate, pe unul dintre ultimele locuri la capitolul îngrijirii persoanelor cu diabet. Diabetul este o boală cu care se poate trăi în condiții bune, însă pentru aceasta pacientul are misiunea de a învăța totul despre afecțiunea sa și de a o trata corespunzător și consecvent, evitând și prevenind numeroasele complicații ce ar putea apărea. Soluția cea mai bună este monitorizarea cu atenție a sănătății, cu accent pe prevenirea diabetului sau pe descoperirea sa la timp.

 Diabetul este consecința directă a stilului de viață modern, caracterizat de sedentarism, supraalimentație și suprapondere / obezitate. Preocuparea pentru un stil de viață sănătos, adică unul care să contracareze toate problemele de mai sus, trebuie sa fie un obiectiv constant pentru fiecare dintre noi. Controlul greutății, alimentația echilibrată și practicarea constantă a unei forme de exercițiu fizic reprezintă cei trei termeni de bază din ecuația prevenirii diabetului.

Evaluarea medicală preventivă este recomandată în special persoanelor supraponderale sau obeze, indiferent de vârstă, ce prezintă unul sau mai mulți factori suplimentari de risc pentru diabet:

  • sedentarism;
  • rude de gradul I cu diabet zaharat;
  • femei ce au născut copii cu greutate la naștere mai mare de 4 kg sau diagnosticate cu diabet gestațional;
  • alte afecțiuni, precum hipertensiune arterială, dislipidemie, sindromul ovarelor polichistice, antecedente de boală cardiovasculară.

În absența factorilor de risc, testarea periodică de prevenție a diabetului trebuie efectuată anual, începând cu vârsta de 45 ani.

Pachet de screening pentru depistarea diabetului la preturi reduse