Articole medicale

18.12.2018

Oamenii Arcadia au împlinit dorințele de Crăciun pentru copiii din mediul rural

Pentru copiii, elevi în clasele a-II-a și a-III-a ai Școlii Gimnaziale din satul Rădeni, județul Iași, Moș Crăciun Arcadia a îndeplinit cele mai mari dorințe așezate cu multă speranță în scrisorile trimise Moșului.

Copiii au primit Duminică, 16 decembrie, cu o bucurie imposibil de redat în cuvinte, cadourile pregătite de Moș Crăciun special pentru ei. În sacul mare al Moșului și-a făcut loc fiecare dorință împlinită a micuților. Chiar dacă provin din medii familiale cu situație financiară precară, sunt copii isteți cu personalitate cărora dorim să le redăm încrederea în propriile forțe, să-i ajutăm să-și împlinească potențialul și visurile frumoase.

Valorile în care credem, noi, Oamenii Arcadia și care stau la baza întregii noastre activități ne inspiră să ne asumăm și misiuni de responsabilitate socială, fie că sunt parteneriate strategice, fie că sunt acțiuni caritabile tematice. În zâmbetul și fericirea lor ne găsim motivația să continuăm să investim în proiecte educaționale prin care să contribuim la formarea unor generații de viitori adulți educați, independenți care să schimbe în bine viitorul comunității din care fac parte.

Echipa Lui Moș Crăciun Arcadia a oferit copiilor din Rădeni un moment de magie prin care să le reamintească să nu renunțe la visurile lor, căci fiecare dorință poate deveni realitate.