Articole medicale

04.12.2018

Relația medic-pacient: între răspunsuri și rețete

Dr. Constantin Rusu

Medic specialist Medicină internă

Dr. Constantin RusuDintre toate miturile medicale cu care ne-am războit până acum, niciunul nu se ridică la înălțimea celui pe care l-am putea rezuma „nicio consultație fără o rețetă”. A ieși din cabinetul unui medic fără o rețetă e ca și cum te-ai întoarce de la Paris fără un selfie cu turnul Eiffel.

Lăsând la o parte afecțiunile pentru care tratamentul medicamentos are locul lui, cele mai multe probleme se pot rezolva simplu, vorba poetului, cu câteva „cuvinte potrivite”. În fond, pacientul nu dorește decât ca medicul să-i liniștească temerea că „durerea de rinichi” care-l sâcâie de câteva luni, „furnicăturile din călcâi”, apăsarea „în partea ficatului” sau răceala care se încăpățânează să nu mai treacă nu sunt semnele cine știe cărei boli grave și misterioase. Cel mai mare deserviciu făcut relației medic-pacient este medicalizarea oricărui simptom. Cu alte cuvinte, iluzia că orice neplăcere a vieții de zi cu zi are un remediu medicamentos.

Daca ar exista un ghid al bunelor maniere medicale, el ar trebui să se deschidă cu următoarea axiomă: utilitatea unei rețete este invers proporționala cu lungimea ei.

Dacă e să căutăm rădăcina acestui mit, va trebui sa privim de ambele părți ale biroului de consultații.

Scrierea și, mai ales, parafarea unei rețete are ceva de ritual mistic. Puțini medici îi rezistă.

Chiar și atunci când situația nu impune instituirea unui tratament medicamentos ci doar liniștirea pacientului, tentația de a recomanda niște vitamine sau măcar niște hepatoprotectoare este mare.

De partea cealaltă, pacienții înșiși nu ezită să tragă de mânecă medicul atunci când acesta, la sfârșitul consultației uită să scoată rețetarul din sertar. Atât de înrădăcinată e iluzia omnipotenței pastilelor.

Ce-i de făcut? Pai, să începem cu medicul. El este, prea adesea, victima unei false percepții publice, care vede în medic persoana ce scrie rețete. În virtutea ideii de „autoritate medicală”, parafa a căpătat conturul unui obiect de cult. Și, cum fiecare consultație este, în fond, un ritual, folosirea parafei a devenit un gest firesc, aproape canonic.

Totul pornește de la greșita înțelegere a noțiunii de autoritate. Etimologic, autoritatea trimite la ideea de creștere (augere); autoritatea, în orice domeniu, ar trebui să conducă la o sporire a celui asupra căruia se exercită. În cazul nostru, o sporire a stării de sănătate. Un medic este cu atât mai bun cu cât pacientul, în urma consultației, este mai bine. Dar ce înseamnă, pentru pacient, mai bine?

E timpul să trecem de cealaltă parte a biroului de consultații și să vedem ce ar trebui să aștepte, în fond, pacientul de la medic. Răspunsul nu e așa de simplu pe cât pare. Pacientul intră în cabinet cu unul sau mai multe simptome. În urma consultației și a investigațiilor, medicul ajunge la un diagnostic. Până la aflarea diagnosticului, medicul va prescrie, dacă este cazul, un tratament simptomatic, focalizat pe simptomele supărătoare (durere, greață etc), iar în cazurile grave (infarct, septicemie) pe susținerea funcțiilor vitale. După stabilirea diagnosticului, urmează tratamentul numit etiologic, cel care se adresează cauzei bolii (infecție, infarct etc.).

Din păcate, acest lucru nu este întotdeauna posibil. E vorba de bolile incurabile, în care singurul ajutor pe care îl poate oferi medicul este ținerea sub control a bolii și, în fazele avansate, îngrijirile paliative.

Așadar, în urma întâlnirii cu medicul, pacientul ar trebui să primească răspuns la următoarele întrebări:

  1. Ce boală am?
  2. La ce să mă aștept de la această boală?
  3. Există tratament? Dacă da, cât de eficient este?
  4. La ce efecte neplăcute să mă aștept în urma tratamentului?
  5. Ce se întâmplă dacă nu iau tratamentul?

Să luăm exemplul comun al răcelilor simple. Răspunsul la prima întrebare e relativ simplu. Un examen clinic e suficient pentru ca medicul să-și facă o idee despre natura bolii. Dacă este vorba de o infecție virală, răspunsul la a doua întrebare e la fel de simplu: virozele sunt boli autolimitate (adică trec singure), cu risc minim de complicații. În privința tratamentului, va trebui să dăm dreptate înțelepciunii populare, după care o răceală trece într-o săptămână fără tratament, pe când pastilele „reduc” durata bolii la șapte zile.

Aud adesea pacienți vorbind despre răcelile „netratate” ca despre veritabile păcate. E bine să lămurim o dată pentru totdeauna că nu există tratament pentru viroze. Există tratament pentru simptomele virozelor (febră, durere de cap etc.), dar el nu reduce durata bolii.

Daca pacientul optează pentru tratament simptomatic, e bine să fie atenționat asupra riscului de „amestecare” a diverselor produse „de răceală” (supradozarea de paracetamol este prima cauză de insuficiență hepatică acută în SUA!).

Convingerea mea este că o de-solemnizare a relației medic-pacient ar fi benefică pentru ambele părți. Pacientul ar trebui să deschidă ușa cabinetului medical cu convingerea că, la ieșire, va primi nu o simplă bucată de hârtie parafată, ci un răspuns limpede la cele cinci întrebări de mai sus. Abia atunci va putea lua, singur, o hotărâre în acord cu preferințele și valorile sale. Medicul nu poate lua decizii decât în situații critice, de viață și de moarte. În rest, decizia este exclusiv a pacientului. Explicația „am luat pastile că așa mi-a recomandat medicul” e cel puțin naivă. Medicul nu împarte, autoritar, flacoane cu medicamente pacienților, amenințându-i cu boli cumplite în caz de refuz. Medicul e, mai curând, un sfetnic (de taină) al pacientului; un prieten, în fond. El oferă informații bazate pe experiență și pe studii clinice, iar pacientul ia decizia pe care o consideră cea mai potrivită cazului său (decizie care poate presupune tratament cu pastile sau nu).

Ceea ce trebuie sa rețină pacientul este că, în medicină, ca în viață, nu există decizie corectă sau incorectă. Există doar decizii potrivite pacientului sau nu. Sunt boli (de obicei cronice) în care preferințele pacientului vin în contradicție cu recomandările medicale. Un medic bun va respecta întotdeauna preferințele pacientului, atâta vreme cât acestea au la bază o informație medicală completă (de fapt răspunsul la cele cinci întrebări).