Articole medicale

06.10.2015

Tumoare gigant operată în premieră la Spitalul Multidisciplinar Arcadia

Prof. Univ. dr. Viorel ScripcariuO echipă chirurgicală condusă de prof. univ. dr. Viorel Scripcariu a abordat la finalul lunii trecute un caz oncologic cu un grad înalt de dificultate, în premieră la Spitalul Multidisciplinar Arcadia.

Pacienta, în vârstă de 73 ani, cu patologie cardiovasculară asociată, prezenta o tumoare malignă retroperitoneală gigant de 16 kilograme ce îi deforma abdomenul.
Calitatea vieții îi era profund afectată, confruntându-se cu un tranzit intestinal lent, o tulburare a funcției urinare și cu o mobilitate mult redusă.
După o pregătire minuțioasă și un efort susținut al echipei multidisciplinare (Chirurgie, Anestezie, Terapie Intensivă), tumora a fost îndepărtată cu succes, fiind efectuate concomitent și două intervenții la nivelul organelor afectate de procesul tumoral: o nefrectomie stângă (extirparea rinichiului stâng)  și o colectomie stângă înaltă (îndepărtare parțială a colonului).

Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, medic primar Chirurgie generală: „Evoluția postoperatorie a pacientei a fost una favorabilă, pacienta fiind externată în curs de vindecare. Diagnosticul anatomopatologic a clasificat formațiunea extirpată drept o tumoare neoplazică a țesutului adipos retroperitoneal."

Rezolvarea unui caz chirurgical oncologic de o astfel de complexitate reprezintă un precedent în clinicile private din regiune, dat fiind riscul mare al intervenției, vârsta înaintată a pacientei și rezecțiile multiorgan care au fost necesare.