Articole medicale

17.08.2021

1 din 10 români suferă de diabet. România se situează printre țările cu cea mai mare prevalență a diabetului zaharat din Europa

Chiar dacă te simți bine, monitorizează-ți atent starea de sănătate. Prevenția este extrem de importantă și în cazul diabetului zaharat. Diabetul de tip 1 este o afecțiune autoimună caracterizată prin distrugerea celulelor producătoare de insulină din pancreas, iar diabetul de tip 2 este marcat de insulinorezistență, atingând aproximativ 90% din totalul pacienților.

Diabetul va fi a doua cauză de deces în 2030
 

Simptomatologia este prezentă la aproximav 50% dintre pacienți, unii având semne ușoare sau deloc. Diagnosticul diabetului zaharat are loc pe baza semnelor clinice alături de analize de laborator. Medicul poate selecta unul dintre cele patru teste pentru a evalua dacă ai diabet:

  • glicemia a jeun (pe nemâncate) din plasma venoasă ≥ 126mg/dl, două determinări, în zile diferite, în aceleași condiții;
  • glicemia din plasma venoasă dozată întâmplător, în orice moment al zilei > 200mg/dl, însoțită de simptome caracteristice. La persoanele care nu suferă de diabet, în mod normal în perioadele postprandiale (după masă), se înregistrează cele mai mari valori glicemice în cursul unei zile, însă fără a depăși 140mg/dl;
  • în urma TTGO, glicemia plasmatică la 2h după încărcarea cu 75g glucoză ≥ 200mg/dl. TTGO, testul de toleranță orală la glucoză, constă în măsurarea glicemiei în plasma venoasă, a jeun, la 1h și la 2h după administarea pe cale orală a 75g glucoză dizolvată în 300ml apă. TTGO nu este recomandat ca test de rutină pentru diagnostic, ci doar la indicația medicului;
  • HbA1c≥ 6,5%.

Medicii recomandă screening-ul de rutină cu teste de diagnostic pentru diabetul de tip 2 pentru toți adulții cu vârsta de 45 de ani sau peste 45 de ani și pentru următoarele grupuri:

  • persoanele cu vârsta sub 45 de ani care sunt supraponderale sau obeze și prezintă factori de risc asociați cu diabetul;
  • femeile care au avut diabet gestațional;
  • persoanele cărora li s-a diagnosticat prediabet;
  • copiii supraponderali și copiii care au antecedente familiale de diabet de tip 2.

Diabetul este o cauză majoră de orbire, insuficiență renală, infarct miocardic, accident vascular cerebral și amputație de membru inferior

Discută cu medicul despre măsurile de prevenție a diabetului. Îți recomandăm să efectuezi constant o consultație la diabetolog pentru a depista la timp apariția diabetului zaharat. Diagnosticat și tratat corespunzător, afecțiunea poate reduce complicații precum accidentul vascular cerebral, infarctul miocardic, orbirea sau afecțiunile renale. 

Pentru programări, ai la dipoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia. 

 

 

 

Powered by Froala Editor