Articole medicale

30.10.2017

Apendicita acută la copii – cea mai frecventă urgență chirurgicală

Dr. Dina Adnana Toma Jaramani

Medic primar Chirurgie pediatrică

Dr. Adnana Toma JaramaniApendicita acută se caracterizează prin iritația, inflamația și infecția apendicelui cecal (un „tub” ce este atașat intestinului, în partea dreaptă).
Apendicita reprezintă cea mai frecventă urgență chirurgicală la copii. Cei mai vizați sunt copiii cu vârste între 8 și 15 ani, însă poate apărea la orice vârstă.

Cine sau ce determină apariția apendicitei acute?         
  

Apendicita apare când apendicele este obstruat, adică are loc închiderea comunicării acestuia cu intestinul și interiorul lui se umple cu ceva ce îi determină umflarea – mucus, materii fecale sau paraziți – sau din cauza unui proces inflamator intestinal.
Altă cauză, care nu implică obstrucția, ar fi diseminarea sanguină în timpul infecțiilor de tract respirator superior sau localizate în altă parte în organism.

Ce semne și simptome există?
 

Simptomele pot apărea treptat sau brusc și includ:

  • dureri abdominale – pot debuta în jurul buricului, ca mai apoi să se localizeze în dreapta jos;
  • lipsa poftei de mâncare;
  • grețuri și vărsături;  
  • febra poate lipsi sau este moderată;
  • diaree sau constipație.

Cum se stabilește diagnosticul?    
 

Diagnosticul pozitiv se pune:

  • clinic – pe baza simptomatologiei și a examenului fizic;
  • paraclinic – pe baza analizelor de laborator și a ecografiei abdominale;
  • radiografia toraco-abdominală poate fi utilă și ea în unele cazuri;
  • în cazuri excepționale se poate apela la tomografie computerizată sau chiar la RMN.

Complicațiile apendicitei
 

Complicaţiile apendicitei se instalează precoce la copii, iar evoluţia bolii este rapidă. Perforaţia apendiculară cu peritonită localizată (abcesul apendicular) sau peritonita generalizată (în care infecţia se răspândeşte în toată cavitatea abdominală) sunt posibile complicații ale apendicitei.
Netratată la timp, peritonita poate conduce la evoluții nefavorabile.

Care sunt metodele de tratament?
 

Nu există un tratament conservator (medicamentos) al apendicitei acute, singura soluție fiind intervenția chirurgicală, mai ales din cauza probabilității ca apendicele să perforeze și să determine o infecție severă.
Intervenția de îndepărtare chirurgicală a apendicelui se poate face în două moduri, clasic și laparoscopic.

De reținut!

 

  • Apendicita acută este o urgență chirurgicală ce trebuie depistată cât mai repede și tratată corespunzător, altfel poate să ducă la complicații severe și evoluție nefavorabilă.
  • În cazul copiilor, diagnosticul este dificil atât prin problemele de comunicare și localizare a durerii, cât și prin simptomatologia care poate fi atipică.
  • Diagnosticul apendicitei acute la copil trebuie pus cât mai rapid de la debutul simptomatologiei, altfel apar complicaţiile.       
  • Singurul tratamentul curativ al apendicitei acute este intervenția chirurgicală. Se poate apela la chirurgia clasică sau laparoscopia pediatrică, operații ce se fac numai sub anestezie generală.
  • Simptomele din apendicită sunt asemănătoare cu cele prezente în alte afecțiuni. Din acest motiv este necesară consultația de specialitate pentru un diagnostic exact și un tratament corect.
  • Dacă cel mic se plânge de dureri abdominale, trebuie examinat de chirurgul pediatru pentru a exclude o apendicită acută – apendicele inflamat poate perfora și deveni o problemă serioasă.