Articole medicale

29.06.2021

Cum să ne păstrăm inima sănătoasă?

Dr. Dan Iliescu

Medic primar Cardiologie, Cardiologie pediatrică

Un proverb chinezesc spune: „medicii buni tratează afecțiunile, medicii foarte buni le previn.” Activitatea de prevenție este foarte importantă, considerată chiar mult mai importantă decât cea de tratament.

Care sunt factorii de risc cei mai importanți?
 

Factorii de risc cardiovascular se împart în două categorii, majori și minori.

Cei majori sunt reprezentați de fumat, hipertensiune, diabet și hipercolesterolemie, urmând la mică distanță de ei, dintre factorii minori, obezitatea, apoi lista este destul de lungă. Periodic, apar factori noi de risc. De exemplu, stresul, care în ultimii ani a devenit un factor de risc pentru declanșarea afecțiunilor cardiovasculare.

  • Fumatul este unul dintre cei mai importanți factori de risc cardiovascular. În România fumatul se află pe un trend ascendent, contrar trendului european. Fumatul este dăunător indiferent de numărul de țigări fumate în fiecare zi. Inclusiv fumatul pasiv este un factor de risc, chiar dacă nu are aceeași virulență în cauzarea afecțiunilor cardiovasculare. Deci primul sfat ar fi întreruperea completă și definitivă a fumatului. 

Diabetul și obezitatea reprezintă alți factori de risc. Alimentația bogată în zahăr blochează metabolizarea grăsimilor și a altor principii alimentare. Sedentarismul reprezintă un important factor pentru inducerea obezității.

Care sunt cele mai întâlnite afecțiuni cardiovasculare?
 

Hipertensiunea arterială este considerată atât un factor de risc, cât și o afecțiune. Deși nu produce simptome, hipertensiunea arterială este periculoasă prin efectele ei la nivelul întregului organism: accelerează procesul de ateroscleroză (depunerea de colesterol în interiorul vaselor de sânge). În timp, arterele se îngustează, pereții lor se îngroașă, iar organele nu mai primesc suficient sânge. Netratată la timp, conduce și la complicații la nivelul rinichiului sau creierului. De asemenea, consecințele factorilor de risc cardiovascular pot duce la cardiopatie ischemică, adică afectarea arterelor inimii. Și insuficiența cardiacă rezultă atunci când afecțiunile nu sunt tratate la timp. 

Când să apelăm la medicul cardiolog?
 

Discuția cu medicul este foarte importantă. Bilanțul cardiologic recomandat este format din: analiza factorilor de risc, electrocardiograma cu informații directe despre ritmul inimii și informații indirecte despre starea arterelor coronare (care ne hrănesc inima), la care se adaugă obligatoriu examenul ecocardiografic, ce completează electrocardiograma, în sensul că ne oferă informații despre funcția și dimensiunile inimii. Practic aceste investigații – examenul fizic, măsurarea tensiunii arteriale, electrocardiograma și ecocardiograma – fac parte din bilanțul cardiologic obișnuit. Se adaugă și testul de efort, în funcție de patologie.

Ce putem face pentru a preveni afecțiunile cardiovasculare?
 

În primul rând, e necesar să avem în vedere prevenția primară, ce se referă la  depistarea pacienților cu risc de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare în funcție de factorii de risc. În al doilea rând, există prevenția secundară, ce se referă la un ansamblu de recomandări adresate pacienților cu afecțiune cardiacă diagnosticată, pentru prevenirea complicațiilor și evitarea apariției unui nou eveniment cardiovascular.
În general, indiferent de factorul de risc cardiovascular (deși fumatul este o discuție aparte), se consideră că avem un interval de 8 ani de zile între prezența acestor factori de risc și apariția unei afecțiuni. Foarte periculoasă este asocierea factorilor de risc cardiovascular. De exemplu, riscul este crescut pentru o persoană care fumează și care are și colesterol crescut și hipertensiune arterială. În momentul în care constatăm asocierea acestor factori de risc, trebuie imediat luate măsuri de corectare și de revenire la un stil de viață sănătos.
Nu este suficientă corectarea unui singur factor de risc cardiovascular major, ci a tuturor factorilor de risc

Adoptă un stil de viață sănătos și ai grijă de inima ta. Societățile internaționale recomandă: mersul pe jos, alergarea ușoară, mersul cu bicicleta, înotul și vâslitul. Este important să ai în vedere și îmbinarea activității profesionale cu mișcarea, prin pauzele de 10 minute de la locul de muncă. Echilibrul este un aspect important pentru că chiar dacă se face sport în weekend, să nu uităm că și în timpul săptămânii e nevoie de sport.

Consultă medicul de specialitate și ține cont de recomandările sale. Pentru programarea unei consultații, ai la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

Powered by Froala Editor