Articole medicale

15.09.2021

Echilibrul corporal și intervenția de micșorare a sânilor

Dr. Vlad Pieptu

Medic specialist Chirurgie plastică, Microchirurgie reconstructivă și Estetică

Sânii voluminoși exercită o presiune asupra coloanei egală cu de șapte ori greutatea lor, creează șanțuri la nivelul umerilor din cauza bretelele sutienelor și produc senzații neplăcute în pliuri. Iată doar câteva dintre motivele pentru care unele paciente aleg intervenția de micșorare a sânilor.

Care sunt opțiunile pe care le ai la dispoziție?

Liposucția poate fi o soluție, însă doar pentru eliminarea unor volume mici, altfel apare ptoza (sânii lăsați).
În general, se elimină chirurgical o porțiune de glandă mamară și se rearanjează întregul sân pentru a obține volumul și forma dorită. Cicatricea finală are formă de acadea sau ancoră (în jurul areolei, verticală, de la areolă în jos, semilunară, în șanțul inframamar).
Pacienta va vedea și simți imediat diferența de volum a sânilor, deși în primele 48 de ore aceștia sunt încă umflați. Edemul postoperator se remite în aproximativ 14 zile.

După externare, senzația de durere este redusă și poate fi gestionată cu medicamente uzuale. Controalele următoare vor avea loc la 48 de ore, 1 săptămână, 2 săptămâni (moment în care se scot eventuale fire speciale).

Pentru maximizarea efectelor trebuie purtat un sutien special de compresie timp de minim 2 luni postoperator.
Activitatea fizică poate fi reluată la 12 zile postoperator, însă exercițiile ce implică mișcări ample, de ridicare a brațelor, sunt nerecomandate 8 săptămâni. Forma și poziția sânilor după această intervenție sunt aproape definitive la minim 6 luni postoperator, însă se recomandă o durată de 1 an de zile pentru evaluarea corectă a unui rezultat postoperator.
Mamoplastia de reducţie poate afecta alăptarea, este recomandată la vârste tinere sau după 6 luni de la oprirea alăptării.

Cu un rol important pentru sănătate și obținerea proporțiilor echilibrate ale corpului, intervenția se realizează în siguranță în Spitalul Arcadia. Pentru programarea unei consultații, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

Powered by Froala Editor