Articole medicale

25.09.2018

Epilepsia și criza epileptică la adult

La nivelul creierului există activitate electrică permanentă, dar, în contextul unor modificări locale, o grupare neuronală poate produce descărcări anormale de impulsuri electrice, care se pot manifesta printr-o criză epileptică, simptomul principal al epilepsiei.

Epilepsia reprezintă o afecțiune cronică, caracterizată prin apariția recurentă, spontană și neprovocată a crizelor epileptice. Pentru stabilirea unui diagnostic de epilepsie, este necesară existența a minimum 2 crize epileptice, la distanță de minimum 24 ore una de cealaltă, fără o cauză legată de existența unei afecțiuni cerebrale sau sistemice reversibile (cum ar fi, spre exemplu, sevrajul alcoolic sau hipoglicemia).
În România, datele legate de prevalența acestei afecțiuni sunt estimate la aproximativ 5-6%, procent comparabil cu media europeană.

Ce este criza epileptică?
 

În funcție de localizarea descărcărilor electrice anormale, apare și aspectul particular al crizelor, care au impact diferit de la un individ la altul. Simptomatologia poate varia – de la pierderea stării de conștiență, cu mișcări motorii ale tuturor membrelor, până la diverse tipuri de senzații (furnicături, amorțeli) într-o anumită regiune a corpului. Acestă distribuție are legătură cu extinderea focarului epileptic la zone adiacente sau la celălalt emisfer cerebral. Există mai multe clasificări ale crizelor epileptice în funcție de manifestare sau debut.  

Care sunt cele mai frecvente tipuri de criză epileptică?
 

Criza tonico-clonică generalizată este frecventă și se manifestă prin pierderea stării de conștiență, urmată de rigiditate musculară generalizată (faza tonică) și, ulterior, de contracturi violente ale mușchilor ce duc la deplasarea membrelor (faza clonică). Criza poate debuta cu o serie de senzații, halucinații vizuale, olfactive, amețeală etc. (aură). Durata unei crize poate varia de la câteva secunde până la 5 minute, putând apărea emisia spontană de urină, plaga linguală, cianoza/oprirea respirației, ulterior o stare de somnolență urmată sau nu de amnezie (pierdere de scurtă durata a memoriei) sau stare de confuzie, cu revenirea la starea inițiala treptat; uneori se pot repeta la intervale de câteva minute, afectând într-o anumită măsură nivelul de conștiență a pacientului.

Alte tipuri de crize pot fi: tonice, atone (fără tonus muscular), clonice, mioclonice (spasme musculare); rareori, după criza epileptică poate apărea un deficit motor tranzitor – Pareza Todd – datorat epuizării energetice neuronale, care se remite în 24 ore. Pot apărea stări de psihoză, cu tulburări de comportament.

Crizele de tip absență sunt tipuri de crize în care manifestările motorii sunt minime. Pacientul se „blochează”, cu privirea în gol, o mișcare subtilă (de întoarcere a capului, bătut din deget, spasm facial), ulterior își continuă activitatea, cu amnezia episodului.

Crizele focale denotă o afectare limitată, iar în funcție de afectarea stării de conștiență pot fi complexe sau simple; în crizele fără afectarea stării de conștiență (simple) simptomatologia poate fi exprimată motor, prin mișcări ale unui membru, sau senzitiv (furnicătură, arsură), cu debut distal, care se poate extinde unilateral la celălalt membru sau se poate generaliza secundar. Cele complexe pot îmbrăca manifestări senzoriale, cu halucinații vizuale, oflactive, mai rar modificări ale stării emoționale, cu plâns sau râs spontan sau automatisme (apucare, mestecat).

În aceste condiții, există o mare variabilitate de manifestare a crizelor și, de aceea, este important de a relata medicului cât mai exact simptomatologia. Cel mai adesea, informațiile se obțin de la un martor.

Criza epileptică și intervenția de urgență
 

Numărul de urgență trebuie apelat dacă este prima criză la un individ sau în cazul în care pacientul este cunoscut cu epilepsie și prezintă:

  • crize repetate, la interval de minute, număr mare de crize;
  • nu mai revine la starea de conștiență;
  • creșterea duratei crizei, cu modificarea aspectului acesteia.

Primul ajutor în cazul unei crize epileptice constă în:

  • eliberarea căilor respiratorii (ex: pacient căzut cu fața în jos);
  • îndepărtarea obiectelor de care se poate lovi în momentul contracțiilor, eventul protejarea capului cu ceva moale (fular, haină sub cap);
  • pacientul NU va fi imobilizat și NU i se vor introduce obiecte în cavitatea bucală (ex: lingură);
  • se va așeza în poziție laterală de siguranță până își revine (pentru a preveni blocarea căilor respiratorii cu sânge, secreții, lichid de vărsătură);
  • martorul va menționa ulterior debutul crizei, durata crizei, eventualele manifestări/evenimente anterioare crizei, durata până își revine individul, informații utile personalului medical.

Epilepsia – diagnostic de la criză la boală
 

Este cunoscut faptul că aproximativ 10% din populație poate prezenta o criză unică de-a lungul vieții, de aceea o evaluare completă este necesară pentru a se putea stabili un diagnostic cât mai exact și eventual evaluarea riscului de recurență.

Diagnosticul de epilepsie se susține treptat, începând cu anamneza temeinică legată de simptomatologia crizelor, examenul clinic neurologic, la care se vor asocia examinările paraclinice:

  • analize de sânge – identificarea unei hipoglicemii, dozarea nivelului de Ca (tetanie), identificarea unei infecții, determinarea funcției hepatice și renale;
  • monitorizarea EEG (electroencefalogramă) sau video – EEG asociată cu stimulare luminoasă intermitentă sau privare de somn;
  • explorările neuroimagistice CT cerebral sau RMN cerebral pentru a exclude o altă patologie sau a identifica o cauză a crizelor;
  • se vor exclude alte entități care pot mima afecțiunea, cum ar fi: sincopa, lipotimia, atacul de panică, tetania, migrena, atacul ischemic tranzitor, accidental vascular cerebral ischemic sau hemoragic, tumorile intracraniene.

Epilepsia și complicațiile acesteia
 

Statusul epileptic, crizele repetate la interval de minute, fără revenirea completă a stării de conștiență reprezintă o urgență medicală. Pot apărea traumatisme minore (plăgi tegumente, lingual) sau fracturi cauzate de manifestările din timpul crizei. Pneumoniile de aspirație pot apărea ca o complicație a epilepsiei. La fel, tulburările comportamentale și declinul cognitiv. Alte efecte secundare sunt legate de administrarea medicației pe termen lung.

Cum se tratează epilepsia?
 

Medicația antiepileptică prescrisă de medicul specialist va ține cont de tipul de manifestare a crizei și eventualele contraindicații, oferind un control optim al al crizelor. Este importantă respectarea administrării medicației ca doze/frecvență, iar în contextul apariției efectelor secundare schimbarea acesteia cu o alternativa optimă.

Uneori, pentru un control cât mai bun, se pot asocia anticonvulsivante, numai cu acordul specialistului. Este importantă limitarea numărului de crize, deoarece, în timp, există posibilitatea afectarii cognitive.

Există și metode neurochirurgicale, utile în cazuri selectate.

Asociat medicației, se impun anumite modificări ale stilului de viață:

  • interzicerea consumului de neuroexcitante (băuturi cofeinizate) și băuturi alcoolice;
  • respectarea orelor de somn;
  • evitarea situațiilor, în care, în eventualitatea producerii unei crize, viața pacientului/anturajului poate fi pusă în pericol (înotul, munca la înălțime, condusul autovehiculelor);
  • evitarea stimulării luminoase intermitente prelungite (lumina stroboscopului din discotecă);
  • expunerea la situații stresante din punct de vedere emoțional.

De cele mai multe ori, nu tratamentul epilepsiei reprezintă o provocare, ci depășirea unor obstacole legate de impactul social și emoțional experimentat de individ.