Articole medicale

14.11.2018

Tulburarea hiperactivitate/deficit de atenție

Psih. Roxana GrigoreElementele sugestive pentru tulburarea hiperactivitate/deficit de atenție sunt manifestări persistente de inatenție și de hiperactivitate. De cele mai multe ori aceste aspecte comportamentale sunt prezente și evidente înainte de vârsta de 7 ani; se poate întâmpla ca unele persoane să fie diagnosticate cu această tulburare după o perioadă lungă de timp de la debutul manifestărilor, pentru a se face diferența între tulburare în dezvoltare și un tip de comportament dominant inatent.

Pentru ca o persoană să primească acest diagnostic este necesar să existe argumente pentru care inatenția și activitatea motorie intensă au efecte asupra funcționării sociale și școlare, în funcție de vârsta cronologică și nivelul de dezvoltare al fiecăruia. De precizat este și faptul că deficitul de atenție cu hiperactivitate nu trebuie să survină ca și efect adiacent pentru o altă tulburare în dezvoltare precum: tulburări psihotice, tulburări afective, tulburări anxiose, forme de întârziere mintală etc.

Cu scopul de a măsura gradul în care inatenția poate deveni o problemă care trebuie abordată în manieră terapeutică, este suficient să culegem informații referitoare la parcursul școlar al persoanei precum și interacțiunile sale sociale – modul de relaționare cu ceilalți.

Persoanele afectate de această tulburare:

  • pot deveni incapabile să-și concentreze atenția asupra detaliilor;
  • sunt neglijente în a realiza sarcini școlare;
  • activitățile pe care le realizează sunt marcate de lipsa ordinii;
  • nu există un plan de acțiune definit anterior;
  • consideră des că este dificil să ducă sarcini la final;
  • au tendința de a trece de la o sarcină nefinalizată la alta;
  • pot părea ca și cum ar fi cu mintea în altă parte;
  • pare să le fie dificil să urmeze instrucțiuni sau cerințe, astfel că sunt incapabili să își pregătească temele școlare, sarcini casnice sau alte activități.

De regulă, sarcinile care presupun un efort mental susținut sunt etichetate ca fiind neplăcute și aversive. Astfel că aceste persoane evită să se expună unor activități care presupun efort susținut, concentrare și organizare. Pentru școlari pot fi amintite în acest caz temele pentru acasă și testele de evaluare din clasă.

Persoanele cu această tulburare sunt foarte ușor de distras de anumiți stimuli irelevanți, în acest sens ei pot întrerupe sarcina în curs pentru a asculta zgomote diverse sau pentru a da importanță unor evenimente banale (zgomote produse de mașini, o conversație de pe hol). În situații de interacțiune socială este vizibil faptul că aceste persoane nu reușesc să mențină un subiect de discuție, de obicei sar de la un subiect la altul, nu ascultă replicile interlocutorului, nu respectă regulile alocate unui joc sau unei activități de relaționare cu ceilalți.

Hiperactivitatea variază de obicei în funcție de vârsta persoanei și de nivelul ei de dezvoltare, în acest caz, e necesar să existe o precauție în a pune acest diagnostic copiilor mici. Astfel că la copii de vârstă preșcolară și școlară, hiperactivitatea se poate manifesta prin foit sau răsucit, prin a nu rămâne așezat când este necesar să o facă, prin alergat sau cățărat în situații inadecvate, dificultăți vizibile în a menține adecvat o activitate de joc și uneori prin a vorbi excesiv de mult.

La copiii care abia încep să meargă sunt evidente o serie de aspecte, precum faptul că se află într-o continuă mișcare, aleargă în toate direcțiile, nu au răbdare să fie îmbrăcați sau hrăniți, au tendința de a se cățăra și de a sări peste obiecte de mobilier, nu pot rămâne pe loc atunci când unul dintre părinți încearcă să le citească o poveste.

În cazul adolescenților și a adulților pot fi experimentate simptome de hiperactivitate sub forma unor sentimente constante de neliniște, dificultăți persistente în a se angaja în activități care implică sedentarism și care solicită un fundal liniștit de desfășurare.

Din punct de vedere al evoluției acestei tulburări se poate observa în cele mai multe cazuri că simptomele se agravează:

  • în situații care necesită atenție sau efort mental susținut;
  • în situații care nu prezintă atractivitate și nu antrenează motivația intrinsecă a persoanei.

În același timp, unele manifestări specifice acestei tulburări pot fi minime sau chiar absente dacă persoana primește recompense pentru comportamente adecvate, dacă există alte persoane care să monitorizeze comportamentul lor și să preîntâmpine anumite incidente, dacă li se propun activități interesante ori colaborează cu un adult în formulă de interacțiune unu-la-unu.

Diagnosticarea tulburării hiperactivitate/deficit de atenție și urmarea unui plan de tratament adecvat, duc la îmbunătățirea atenției și la potențarea capacităților.