Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Spital Multidisciplinar

Spitalizare

Spitalul Arcadia oferă pacienţilor condiţii de spitalizare premium, atât pentru internarea de zi, cât și pentru cea continuă. 
Rezervele au dotări şi facilităţi moderne, includ serviciul de Nurse Call şi toate elementele necesare unei şederi cât mai sigure şi confortabile pentru pacient.

Atmosfera plăcută, atitudinea deschisă şi caldă a personalului medical şi administrativ, armonia şi eleganţa ambientului sunt menite să ofere pacienţilor internaţi liniştea şi relaxarea necesare, făcând perioada de spitalizare mai uşoară.

Ce înseamnă servicii  de spitalizare premium?

Servicii complete de îngrijire medicală personalizată, de tip spitalicesc
Sistemul integrat Nurse Call, instalat în toate rezervele din Arcadia Hospital, permite apelarea de urgenţă a asistentei medicale, pacientul putând folosi unul dintre cele trei butoane de apel instalate în rezervă: lângă pat, în toaletă şi lângă uşa de intrare.
De asemenea, rezervele sunt dotate cu prize de gaze medicale și sisteme de monitorizare permanentă a funcțiilor vitale, care facilitează acordarea unor îngrijiri medicale de maximă eficiență și performanță.

Servicii complete de alimentație pentru pacient
Meniul complet pentru o zi de spitalizare include 3 mese și este alcătuit în funcţie de preferinţele pacientului şi de recomandările medicului curant.
Hrana pacienților este preparată în bucătăria proprie a spitalului, în cele mai bune condiții, cu un control complet și riguros asupra calității hranei și respectării tuturor standardelor nutriționale, medicale și de igienă ale alimentației pacienților, precum și asupra modului de preparare, gramajelor și ingredientelor folosite pentru meniuri.

Mesele pacienților sunt furnizate în recipiente sigilate de unică folosință.

În secția de Neonatologie, biberoanele sunt sterilizate, iar hrana de completare pentru nou-născuți este preparată, la rândul ei, cu apă filtrată și sterilizată.

Produse și accesorii de îngrijire și igienă personală pentru pacient
Produsele includ, după caz:

  • lenjerie pentru pacient (halat de baie, papuci de interior, pijama);
  • produse de igienă corporală: săpun lichid / șampon, prosoape, produse speciale pentru lăuze, nou-născuți și bebeluși ș.a.;
  • accesorii diverse: șervețele de unică folosință, uscate și umede, șervețele pentru bebeluși și, la cerere, jocuri și jucării pentru copiii spitalizați în Centrul de Pediatrie (în funcție de vârsta acestora) ș.a.

Produsele sunt destinate pentru folosire exclusiv pe durata spitalizării.

Cazare medicală în rezervă standard sau VIP

Rezervele Arcadia, amenajate la nivel de cinci stele, au o capacitate de cazare pentru una sau două persoane şi oferă, la cerere, facilităţi pentru însoţitor. În cadrul Spitalului de Cardiologie Intervențională există și rezerve cu trei paturi, special adaptate cerințelor pacienților din această sferă medicală.

Paturile medicale Völker din dotarea rezervelor Arcadia sunt controlate prin telecomandă şi au multiple funcţiuni şi utilităţi, fapt care contribuie la confortul deplin al pacientului și recuperarea sa rapidă în perioada de tratament, vindecare și refacere.
Fiecare rezervă are mobilier modern, televizor LCD, toaletă proprie, sistem integrat wireless, telecomandă multifuncțională pentru reglarea complexă a ambientului din încăpere, decorațiuni personalizate în funcție de destinația încăperii.

Rezervele din cadrul Centrului de Pediatrie sunt individuale şi au, la rândul lor, facilităţi pentru însoţitor. Mobilierul destinat copiilor este adaptat vârstei, fiind disponibile, după caz, pătuțuri pentru bebeluși, dulăpioare și mese de înfășat ș.a..

Toate rezervele Arcadia pot fi adaptate pentru persoanele cu dizabilități.

*NOTĂ
Însoțitorii pacienților spitalizați beneficiază la rândul lor de produse și accesorii de îngrijire și igienă personală, precum și de servicii complete de alimentație, toate acestea fiind incluse în tariful de cazare pentru însoțitori.