Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000
004 0758 100 700

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Știința Arcadia

Calciul

Calciul este, deopotrivă, coșmarul nepoților și al bunicilor. Primii, hăituiți de amintirea porției obligatorii de brânză de vaci și de amenințarea „lipsei de calciu”. Cei din urmă, terorizați de perspectiva osteoporozei.

Multă vreme am considerat că această analiză (calcemia) se bucură, asemenea ASLO, de o faimă cu totul nemeritată. Un minilaborator care nu ar doza decât calciu, magneziu, ASLO și, eventual, fier, mi se părea investiția ideală și garanția unei pensii lipsite de griji. Iată niște analize pe care toată lumea le cere și care (aproape) întotdeauna ies normale. Ce-ți poți dori mai mult?
Asta până în urmă cu câteva săptămâni, când am aflat, cu stupoare, de moartea unui tânăr răpus de cancer paratiroidian. O simplă dozare de calciu, la primele semne de boală (o oboseală nejustificată) i-ar fi salvat, poate, viața.

Dincolo de imaginea publică, uneori total distorsionată, calciul este un ingredient vital al organismului, implicat în cele mai intime procese metabolice. Imaginați-vă că, în absența calciului, mușchii noștri (inclusiv inima) nu ar fi decât niște bucăți amorfe de carne; tot ceea ce înseamnă mișcare - de la contracția stomacului până la click-ul pe mouse - presupune calciu. Dar nu numai partea de „soft” depinde de calciu; „hard”-ul nostru, scheletul, este alcătuit din calciu, într-o proporție covârșitoare.

Ca orice ingredient, calciul nu-și poate da întreaga măsură decât dacă este bine dozat. „Bucătarul” care se ocupă de buna dozare a calciului în sânge se numește parathormon (PTH) și, așa cum v-ați dat seama, este un hormon produs de anumite glande endocrine: paratiroidele. Vă puteți imagina paratiroidele sub forma a patru boabe de mazăre lipite pe spatele glandei tiroide (câte două pe fiecare lob tiroidian). Când concentrația calciului din sânge scade, acest hormon „scotocește” prin depozitul de calciu al organismului - oasele - și readuce la normal valoarea acestuia.

Dar care este concentrația normală a calciului? Înainte de a răspunde la acestă întrebare, să spunem că, în sânge, calciul se găsește sub două forme: calciul neionic și calciul ionic. Calciul ionic este partea „harnică”, activă, implicată în procesele metabolice. Calciul neionic este partea „leneșă”, inertă, legată de proteine.
Suma acestora este calciul total care, în mod normal, ocupă cam 10 miligrame pe fiecare decilitru de sânge (mg/dl) sau 2,5 milimoli pe litru (mmol/L). Concentrația calciului ionic este undeva pe la jumătate (5 mg/dl sau 1,25 mmol/L).
Să vedem, pe rând: ce se întâmplă când crește, respectiv scade calciul?

Creșterea nivelului de calciu
Calciul crescut trebuie, în primul rând, să conducă la investigații de excludere a unei tumori. Aceste tumori sunt, de cele mai multe ori, benigne și privesc glandele paratiroide. Consecința este un exces de parathormon, care „stoarce” oasele de calciu. Oasele devin mai „slabe”, iar sângele, saturat de calciu. O parte din acest calciu se depune în rinichi, sub formă de pietre sau calcificări mai extinse (nefrocalcinoză).

În cazuri rare, calciul crescut poate fi expresia unor tumori maligne (cancere). Aceste tumori se pot găsi oriunde în organism, nu doar în paratiroide (unde, de altfel, frecvența lor este foarte mică).
O altă cauză a hipercalcemiei (calciul crescut) este reprezentată de bolile granulomatoase. Cele mai cunoscute sunt tuberculoza și sarcoidoza. Aici, creșterea calciului este consecința unei producții excesive de vitamina D, o particularitate a metabolismului acestor boli.
Pentru că am adus vorba de vitamina D, să spunem că supradozarea acesteia prin suplimente medicamentoase este, de asemenea, o sursă de hipercalcemie; vitamina D facilitează absorbția calciului din intestin.
Consumul exagerat de lactate sau pansamente gastrice, precum și de diverse medicamente poate crește calciul din sânge.

În fine, hipercalcemia poate fi cauzată de repausul prelungit la pat (după o fractură, de pildă).
Ce se întâmplă când crește nivelul de calciu? O primă consecință, amintită mai sus, se referă la afectarea rinichilor (litiază sau nefrocalcinoză).
O altă manifestare este așa-numita „criza hipercalcemică”. Ea apare la creșteri de peste 15 mg/dl și constă în deshidratare (pierdere de apă), poliurie (eliminare de urină în cantități mari) și diverse simptome psihice, care pot merge de la confuzie, depresie și până la comă.
Grețurile, vărsăturile și durerile de burtă sunt o altă manifestare a excesului de calciu.
Întrucât acest exces de calciu se produce pe seama depozitului din oase, e de așteptat ca acestea din urmă să fie mult mai fragile și mai predispuse la fracturi.

Scăderea nivelului de calciu
Pentru a înțelege cauzele scăderii calciului, va trebui să ne întoarcem la „bucătarul” de care vorbeam mai sus, hormonul PTH, cel care menține echilibrul calciului în sânge.

Dacă acest „bucătar” e leneș sau incompetent, calciul scade. PTH-ul poate fi ineficient în două situații:

  • este produs în cantități insuficiente de către glandele paratiroide; astfel se întâmplă în diversele boli endocrine sau metabolice, în iradiere, lipsa de magneziu etc);
  • este tratat cu indiferență de organele pe care ar trebui să le convingă să-i dea calciu, situație care poartă numele de rezistență la PTH.

Vă spuneam că, pentru a ajunge în sânge, calciul trebuie preluat din intestin de către vitamina D. Dacă aceasta este deficitară (prin lipsa de aport sau ca urmare a expunerii insuficiente la soare), calciul va „lâncezi” în intestin, iar sangele îi va simți lipsa.
Daca vă mai amintiți de „lecția” anterioară, despre rinichi, vorbeam acolo de o formă cronică de insuficiență renală. Printre numeroasele consecințe negative asupra organismului, aceasta boală duce și la scăderea calciului în sânge.
Explicația e ceva mai complicată, dar o putem simplifica în felul următor: gândiți-vă că nivelul de calciu este în relație cu două substanțe: vitamina D (asta știați deja) și fosforul. Numai că, dacă în cazul vitaminei D relația este direct proporțională (cu cât mai multă vitamina D, cu atât mai mult calciu), în cazul fosforului, această relație este invers proporțională (cu cât mai mult fosfor, cu atât mai puțin calciu).

Ei bine, în boala cronică de rinichi se întâmplă două lucruri:

  • scade capacitatea rinichiului de a produce vitamina D (alături de piele, rinichiul este o sursă majoră de vitamina D);
  • crește concentrația de fosfor în sânge (în urma „colmatării” sitei renale).

Aceste două modificări, combinate, au ca efect final scăderea nivelului de calciu.
Să spunem, totuși, că, după ani de evoluție a bolii de rinichi, glandele paratiroide, care încearcă să facă față calciului scazut prin cantități din ce în ce mai mari de PTH, „își ies din minți”.
După zeci de ani în care au produs PTH în exces, paratiroidele continuă să-l producă din inerție, chiar dacă nu mai e cazul. Consecința este, evident, o creștere a calciului în sânge.
Ce se întamplă când scade calciul? Dacă scăderea este consecința lipsei de vitamina D, avem două situații:

  • lipsa de vitamina D a survenit în copilarie, înainte ca oasele să-și fi încheiat creșterea. În această situație vorbim de rahitism; oasele și cartilajele de creștere sunt insuficient mineralizate, iar creșterea copilului va avea de suferit.
  • lipsa de vitamina D survine la vârsta adultă; echivalentul rahitismului la adult se numește osteomalacie și are aproximativ aceleași consecințe (dureri osoase, slăbiciune musculară), singura diferență fiind aceea că oasele au apucat să-și încheie creșterea.

Simptomele clasice ale lipsei de calciu constau în ceea ce se cheamă iritabilitate neuromusculară. Cu alte cuvinte, nervii și muschii devin foarte sensibili. Stimuli foarte mici provoacă reacții disproporționate (crampe musculare, furnicături în mâini, picioare sau în jurul gurii, spasme laringiene cu senzație de sufocare).
Nu trebuie ignorate nici efectele psihice ale lipsei de calciu. Ele pot merge de la o simplă stare de iritabilitate, până la depresie sau chiar psihoză.

De obicei, atunci când încep să se adune termeni ca depresie sau psihoza e semn că trebuie sa închei cât mai repede. Ceea ce mă grăbesc să fac, cu promisiunea că subiectul săptămânii viitoare va fi ceva mai vesel.

Până atunci, să fii sănătos!

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta trebuie să fii autentificat.

Autentifică-te sau crează un cont nou

Alte articole din aceeași categorie