Articole medicale

27.09.2018

Care sunt riscurile implicate în dezvoltarea socio-emoțională a copiilor supradotați?

Psiholog Roxana GrigoreSupradotarea – un fel de a fi altfel – este experimentată cel mai adesea ca sentimentul de a fi diferit, ca o calitate excepțională de a răspunde nevoilor de dezvoltare.

Având în centrul atenției sentimentul de autenticitate, dezvoltarea socială și emoțională a copilului supradotat diferă de cea a copilului obișnuit, în sensul că cei cu un nivel intelectual peste medie au parte de o viață emoțională mai profundă și necesită oportunități de dezvoltare și educație specifice.

Un profil pozitiv specific copilului supradotat cuprinde trăsături precum: senzația de confort în relațiile interpersonale, aprecierea cooperării ca formă de interacțiune, scepticism în fața asumării compromisurilor, manifestă independență față de opiniile și atitudinile celorlalți, de multe ori se manifestă competitiv, conturează adesea un profil de leader și au potential pentru atingerea unui statut social înalt.

O sinteză a caracteristicilor copiilor supradotați cuprinde domeniile:

  • domeniul cognitiv (inteligență superioară mediei, capacitate înaltă de concentrare, memorie superior dotată, dezvoltare precoce a vocabularului, precizie și expresivitate în comunicare, autenticitate în gândire, înțelegere originală a simbolurilor, capacitate crescută a intuiției, gândire critică, claritate și precizie în formularea ideilor);
  • domeniul afectiv-motivațional (emotivitate, senzitivitate generală mărită, nivel înalt de energie și vitalitate, trăiri emoționale intense, sensibilitate artistică, motivație intrinsecă pentru învățare, nivel înalt de aspirații);
  • trăsături de personalitate (perseverență, spirit de inițiativă, optimism, sentimentul de diferență față de colegii de aceeași vârstă, dorința de dezbatere).

Pe de altă parte, acești copii se confruntă și cu o serie de riscuri implicate în dezvoltarea lor socio-emoțională precum: accesul redus la persoane cu un nivel similar de aptitudini, de aici o adaptare socială uneori problematică, resimțind așadar un sentiment de nemulțumire relațională. Mai pot fi luate în considerare aspecte ale vulnerabilității precum: dezvoltarea asimetrică pe ariile de maturizare (fizic, intelectual, emoțional, social etc), atitudine perfecționistă și adesea conflicte de rol izvorâte din complexitatea dezvoltării emoționale.

Printre preocupările specialiștilor, ale părinților și ale mediului școlar cu privire la copiii supradotați se numără sentimentul de tristețe accentuată, a furiei, manifestarea anxietății și, nu în ultimul rând, a depresiei. Astfel, copiii trebuie să înțeleagă că există moduri diferite de a aborda viața și de a privi experiențele, în centrul atenției fiind faptul că ei au șansa și abilitatea de a controla multe lucruri cu privire la propria lor viață și că există mecanisme de coping care pot fi puse în practică pentru a le influența viața într-un mod pozitiv.

În cazul în care nu se găsesc mecanisme de apărare adecvate (pentru a evita, diminua sau remedia pe cât posibil impactul negativ pe care o situație cu care se confruntă îl are asupra stării sale de confort psihic şi fizic) ne lovim de situația în care supradotarea este ascunsă cu scopul unei relative protecții sociale, se inhibă astfel dezvoltarea personală pentru a putea trăi printre ceilalți oameni fără a se ajunge la excluziune din mediul social.

În consecință, o autopercepție pozitivă este un accelerator sigur în manifestarea performanței pe toate domeniile dezvoltării, această trăsătură fiind construită pe baza unei interacțiuni favorabile dintre mediul familial, școală și grupul social extins.