Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000
004 0758 100 700

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Știința Arcadia

„Chirurgia pediatrică este, poate, printre ramurile medicinei care oferă cele mai mari satisfacții...”

Dr. Adnana Dina Jaramani Toma Dr. Adnana Dina Jaramani Toma este medic specialist Chirurgie pediatrică. Talentul, completat dragostea pentru copii, dorința de perfecționare și munca asiduă sunt bazele unei cariere puse în slujba sănătății celor mici, la Arcadia.

Care a fost drumul dumneavoastră spre medicină?
 

Aș spune mai degrabă cum a fost, și anume unul drept, hotărât, pentru care am muncit extrem de mult. Poate sună a clișeu, însă asta mi-am dorit să fac de când mă știu, influențată probabil în mod inconștient de către familie. Am crescut lângă o bunică extrem de altruistă, asistentă medicală fiind (sau mai corect soră medicală cum era numită la acea vreme), cu care mergeam zi și noapte prin vecini, ca să facă tratamente injectabile, să panseze, sau pur și simplu să aline suferința cuiva.

Pe de altă parte, l-am idolatrizat pe tata, medic oftalmolog, care era mereu în căutare de nou, care nu era ușor de mulțumit din punct de vedere profesional și care a reușit să inoveze, să găsească noi tehnici intervenționale în oftalmologie, minim invazive și cu rezultate extraordinare pentru pacienți, chiar dacă nu a avut cele mai avansate mijloace tehnice în domeniu (a lucrat inițial în Iași, pe vremea comunismului, ulterior a profesat și încă profesează într-o țară arabă aflată în plin război în prezent).

Însă cel mai important stâlp al educației și dezvoltării mele atât pe plan profesional, cât și personal, a fost mama. Educator la bază, ea m-a susținut mereu și m-a învățat că pot face și fi tot ce vreau eu, atât timp cât muncesc din răsputeri pentru asta și îi respect pe ceilalți.

Ce v-a determinat să alegeți specialitatea Chirurgie pediatrică?
 

Si aici a fost „cine” de fapt. Eram fascinată de Chirurgie generală și aceasta era specialitatea pe care intenționam să o aleg după promovarea examenului de rezidențiat. Însă planurile mi-au fost schimbate complet în anul V de facultate, când am făcut modulul de Chirurgie pediatrică. Am avut norocul unui îndrumător de grupă pasionat, o doamnă doctor dedicată, implicată, care mi-a arătat cât de grozav e să lucrezi printre copii și cât de fascinantă și plină de satisfacții este această specializare. Așa că din acel moment am început să merg în gărzi, să intru în operații și să îmi întăresc convingerea că acolo vreau să ajung și asta îmi doresc să fac.

Profesia pe care v-ați ales-o presupune, pe lângă vocație, și perfecționări continue. Cum vă raportați la acest aspect?
 

Vocația și talentul sunt foarte importante în chirurgie, însă fără muncă asiduă, experiențe profesionale noi și diverse și înnoirea informațiilor medicale non-stop, ele nu înseamnă nimic. Cred cu tărie că fără acestea, un medic se plafonează, iar acest lucru este în detrimentul pacientului.

Prima experiență care mi-a lărgit cu adevărat orizonturile a fost într-un spital din Statele Unite ale Americii, pe vremea când eram rezidentă. Ulterior au urmat și alte clinici din țară și străinătate, cea mai recentă experiență fiind într-un centru de reconstrucții uro-genitale din Belgrad, Serbia.
Tehnicile evoluează, aparatura se schimbă, iar noi trebuie să ținem pasul.

Care este specificul relației medic-pacient-părinți atunci când vorbim despre Chirurgia pediatrică?
 

Așa cum deja ați menționat, vorbim de trei părți implicate. Când spunem copii, ne gândim la gingășie, sensibilitate, fragilitate și, clar, emoții multe când asociem toate astea cu chirurgia.
De fapt, lucrurile stau un pic diferit, copiii sunt extrem de puternici din punct de vedere fizic și emoțional, sunt foarte înțelegători și complianți în general, atât timp cât li se explică (adaptat vârstei) ce se va întâmpla cu ei; au o putere fantastică să îi încurajeze și pe cei din jur, inclusiv pe părinți. Eu îi numesc super-eroi pentru că exact așa sunt și nu contenesc să mă uimească cu grozăvia lor.
Chirurgia pediatrică este poate printre ramurile medicinei care oferă cele mai mari satisfacții, deoarece copiii se refac extrem de rapid și generează o explozie de mulțumire sufletească cu fiecare zâmbet pe care îl oferă.

Cel mai bine această relație se poate descrie prin cuvinte simple, a fi om înainte de a fi medic – atât timp cât se respectă această ordine și se creează o fundație solidă, rezultatul nu are cum să fie altul decât un succes.

Ne puteți povesti un caz care v-a impresionat în mod special?
 

Îmi vin multe, foarte multe cazuri în minte. Fie că vorbim despre patologie sau pacient în sine, despre condițiile de viață sau realizările educaționale, fiecare pacient îmi rămâne în memorie. Îmi place să îi știu bine și după ce părăsesc cabinetul sau spitalul, îmi place să îi văd crescând, iar când revin câteodată în vizită, fără a avea neapărată nevoie de mine din punct de vedere profesional, am convingerea că am o meserie fantastică.

Un astfel de exemplu a fost cazul unui pacient care s-a prezentat tardiv cu testicul torsionat, care intraoperator părea necrozat, părea că nu va mai recupera din vascularizație și practic trebuia scos, însă am decis să îl las pe loc într-o inspirație de moment și să îl urmăresc în timp, în speranța că își va reveni. Și așa a și fost în mod incredibil, pacientul ducând o viață normală după intervenție. La fel de mult mă impresionează pacienții cu hipospadias (malformații la nivelul penisului cu care unii băieței se nasc). Văd reacțiile și le aud mulțumirile când vin la controalele anuale și îmi dau seama că am schimbat o viață odată cu intervenția corectoare.

Însă toate aceste reușite, aceste inspirații de moment, nu sunt doar meritul meu. Am convingerea că un chirurg are întotdeauna nevoie de ajutorul divinității în tot ceea ce face.

Cum vă petreceți timpul liber, atât cât îl aveti?
 

Încerc, indiferent de activități, să îl petrec pe cât pot cu familia, cu piesele de puzzle care mă întregesc. Nu e întotdeauna ușor, ca mamă și soție, să plec zile sau săptămâni pentru perfecționări, sau să ajung seara târziu acasă câteodată, și atunci, în restul timpului când sunt departe de spital și sala de operații, vreau să fiu cât pot cu ei. Facem lucruri banale de cele mai multe ori, însă un picnic cu cel mic, în timp ce urmărim toți trei un mușuroi de furnici, e cea mai bună relaxare.

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta trebuie să fii autentificat.

Autentifică-te sau crează un cont nou