Articole medicale

30.05.2013

Cu încredere și deschidere, despre botox

Botoxul, denumirea consacrată a toxinei botulinice utilizată în scop dermatocosmetic, este încă învăluit într-o aură specială și puțin mister...
El împarte pacienții fie în fani declarați – de obicei, persoanele care au trecut prin experiența injectării, fie în reticenți – cei care preferă metodele mai puțin invazive, creme sau produse cosmetice, alte tipuri de proceduri, toate în scopul de a șterge semnele pe care anii le lasă asupra pielii.

Miturile, prejudecățile, spaimele ori confuziile pot fi lesne clarificate dacă ai acces la informațiile corecte. Așa că intrăm cu încredere în lumea științifică a administrării de botox și vă invităm la lectură: cele mai frecvente întrebări ale pacienților și răspunsurile necesare, în mod clar, sincer și absolut corect.

De ce este faimoasă această substanță?
Pentru că efectele sunt „aproape miraculoase" și rapide (efectul se instalează în 4-7 zile), pentru că procedura în sine durează cam 15 minute, nu doare, nu lasă urme vizibile – beneficii ușor de constatat imediat ce trecem peste bariera psihologică legată de injectare.

Dacă este atât de simplu, poate să administreze oricine aceste injecții?
Aici lucrurile nu sunt așa de simple, pentru că vorbim despre o substanță care blochează transmiterea impulsurilor nervoase la nivelul joncțiunii nerv-mușchi, în zona de administrare. Acest tip de acțiune ridică probleme specifice legate de cât, unde, cum se administrează botoxul, care sunt beneficiile posibile, ce se întâmplă dacă efectele scontate nu se obțin, cum se gestionează rapid și eficient eventualele efecte adverse. Privite serios si responsabil, aceste aspecte nu mai au deloc de-a face cu frumusețea sau cosmetica, ci devin „foarte medicale". Numai medicul dermatolog sau plastician, supraspecializat în injectări dermatocosmetice, poate să administreze acest tip de substanțe, într-un cabinet medical cu dotări și resurse adecvate, conform normelor și protocoalelor medicale în vigoare.

Cât botox se administrează?
Medicul calculează doza în funcție de calitatea pielii, aspectul ridurilor, istoricul medical, dorința pacientului, obiectivele dermatocosmetice urmărite.

Unde se administrează botoxul?
Strict în anumite zone, în funcție de volumetria și anatomia unică a feței fiecărui pacient și de felul în care acționează botoxul asupra mușchilor faciali.

Care sunt beneficiile botoxului?
O ameliorare și refacere a volumetriei faciale prin reducerea ridării cutanate, oferind în cele din urmă un aspect „odihnit" al chipului și întinerirea vizibilă a aspectului persoanei, prin „ștergerea” efectelor unor ani, la nivelul feței.

Ce se întâmplă dacă efectele scontate nu se obțin?
S-ar putea să fie nevoie de corecție, administrare de produs suplimentar, de tehnici de umplere cu acid hialuronic (pentru ridurile prea adânci), de îngrijiri suplimentare la domiciliu pentru o calitate mai bună a pielii sau de combinarea injectării cu alte proceduri dermatocosmetice avansate. Numai medicul poate stabili o conduită corectoare suplimentară, în funcție de acțiunea diverselor metode de mai sus și a opțiunilor pacientului.

Pot fi și reacții adverse?
Sigur, nici o procedură medicală nu este scutită de potențiale efecte neplăcute. Pot apărea dureri de cap, echimoze (vânătăi), asimetrii, roșeața tranzitorie a pielii. De regulă, dacă injectarea este corespunzătoare, efectele secundare sunt destul de rare. Alegerea cu atenție a medicului la care se face injectarea, în funcție de durata și consistența experienței sale în domeniu, reprezintă o bună cale de a evita reacțiile averse și, mai ales, de a fi siguri că gestionarea lor este rapidă și eficientă, dacă apar.

Dacă apelez la botox, trebuie apoi să fac injectări toată viața?
Nu, injectarea poate fi unică sau multiplă, în funcție de dorința  fiecăruia. După 4-6 luni de la injectare, când efectul substanței se epuizează, ne întoarcem de fapt la momentul de dinaintea injectării și chipul își reia expresia și cutele de la acel moment. E ca și cum botoxul ar fi dat feței noastre o „pauză de îmbătrânire”. Nu îmbătrânim mai mult sau mai repede pentru că facem botox. Din contră: în timp, datorită relaxării musculare, ridurile se atenuează mult iar procesul de ridare încetinește, astfel că injectările devin mai rare sau necesită cantități mai mici de substanță.

Când trebuie începută injectarea?
În general, când nu ne mai place ce vedem în oglindă. Primii pași înseamnă informare, analiză, căutarea unui specialist, discuția cu sine și cu medicul. Decizia trebuie să fie avizată și asumată, însă nu este una dramatică. La urma urmei, dacă prima administrare nu aduce satisfacția așteptată, cea de-a doua injectare nu este obligatorie...

Cum îmi aleg medicul?
Medicina modernă vine în întâmpinarea dorințelor noastre. Nimic nu stă în calea celor ce doresc și îndrăznesc, pentru că știința a demonstrat că se poate: se poate să atenuăm ridurile dacă ne deranjează, se poate să ne mărim buzele dacă sunt prea mici, se poate deci să întinerim și să fim mai frumoși. Medicul dermatolog este cel mai avizat pentru efectuarea acestei proceduri, însă sunt și chirurgi plasticieni cu activitate remarcabilă în injectările dermatocosmetice.

Experiența specialistului contează foarte mult, chiar mai mult decât trainingurile de specialitate, care aduc numai cunoștințele teoretice, nu și abilitățile practice. De asemenea, ca în orice alt domeniu ce se află în legătură cu frumusețea și aspectul unei persoane, calitatea relației ce se stabilește între pacient și medicul său este foarte importantă. Nu în ultimul rând, contează locul în care se derulează procedura, nivelul de dotare al cabinetului și resursele sale medicale.

Probabil că, în lipsa altor repere foarte exacte, a discuta cu alți pacienți ai medicului la care vrei să mergi este calea cea mai bună de a evalua gradul lor de satisfacție și de a vedea cu ochii tăi efectul spectaculos al tratamentului...