Presiunea intraoculară (PIO) este rezultanta echilibrului dinamic dintre producția umorii apoase și eliminarea ei. Presiunea oculară este măsurată în mmHg și, din punct de vedere statistic, se admit ca normale valorile cuprinse între 10 - 21 mmHg.
PIO normală variază în funcție de:
- momentul zilei (variație diurnă);
- ritmul cardiac;
- tensiunea arterială;
- respirație.
Modelul diurn variază, PIO având tendința să fie mai mare dimineața și mai mică la amiază și seara. Această variație se datorează, cel puțin parțial, modului diurn de producere a umorii apoase, care este mai mică noaptea.
Termenul de hipertensiune oculară se referă la orice situație în care presiunea intraoculară este mai mare decât valorile normale (PIO > 21 mmHg), având următoarele criterii:
- PIO mai mare de 21 mmHg, măsurată la unul sau la ambii ochi, la două sau mai multe determinări, în momente diferite;
- capul nervului optic are un aspect normal;
- nu există semne ale afectării glaucomatoase la testarea câmpului vizual (CV), test care evaluează vederea periferică (laterală);
- nu sunt prezente alte posibile cauze ale creșterii valorii PIO la evaluarea unghiului camerular (sistemul de drenaj al umorii apoase). Unghiul este vizualizat utilizând o tehnică numită gonioscopie, care implică folosirea unei lentile de contact speciale prin intermediul căreia se apreciază profunzimea unghiului și caracteristicile elementelor sale;
- nu există semne ale prezenței unei boli oculare (traumă, dispersie pigmentară, pseudoexfoliere) sau o cauză generală (corticosteroizi) care să se asocieze cu creșterea PIO.
Cum se determină tensiunea oculară?
Putem măsura clinic tensiunea oculară, supunând ochiul la acțiunea unei forțe externe care deprimă corneea sau o aplanează. În funcție de modul în care acționează forța externă asupra globului, metodele de determinare se împart în:
- metode de aplanație;
- metode de indentație.
Aplanotonometria este o metodă frecvent utilizată. Când se aplatizează o suprafaţă standard a corneei, forţa necesară aplatizării este egală cu cea din interiorul ochiului şi reprezintă o măsură a presiunii intraoculare. Pentru această arie de aplanaţie, presiunea intraoculară (exprimată în mmHg) este egală cu forţa tonometrului (exprimată în grame) şi multiplicată cu 10. Cel mai utilizat instrument este aplanotonometrul Goldmann; el reprezintă standardul internaţional pentru aprecierea preciziei altor tonometre.
Se recomandă să se efectueze cel puțin două măsurători succesive, iar când diferența dintre ele depășește 1 mmHg se va efectua și o a treia măsurătoare.
Atunci când urmărim valori ale PIO anormale trebuie ca acestea să se măsoare la anumite momente ale zilei (curba tonometrică) pentru că pot exista fluctuații ale acesteia de până la 4 mmHg la subiecții normali și de până la 10 mmHg la glaucomatoși.
Când urmărim efectele tratamentului asupra PIO, aceasta trebuie măsurată la aceleași momente ale zilei pentru a nu lua drept efect o fluctuație tensională circadiană.
Valorile PIO obținute prin tonometrie trebuie coroborate și cu datele de pahimetrie corneeană.
Cine are risc de hipertensiune oculară?
Hipertensiunea oculară nu trebuie considerată o boală în sine. În schimb, hipertensiunea oculară este un termen utilizat pentru a descrie indivizii cu risc de apariție a glaucomului, care trebuie monitorizați în mod special. Din acest motiv, un alt termen utilizat pentru a descrie o persoană cu hipertensiune oculară este cel de „suspect de glaucom”.
Oricine poate dezvolta hipertensiune oculară, dar unii indivizi prezintă un risc mai mare pentru această afecțiune:
- cei cu antecedente familiale de hipertensiune oculară sau glaucom;
- diabeticii;
- cei cu vârsta de peste 40 ani;
- afro-americanii;
- pacienții cu miopii mari.
Care sunt cauzele hipertensiunii oculare?
Creșterea presiunii intraoculare este cauzată de un dezechilibru între producerea și eliminarea umorii apoase la nivelul ochiului.
O altă modalitate de a descrie presiunea intraoculară crescută este asemănarea cu un balon cu apă. Cu cât se introduce mai multă apă în balon, cu atât presiunea din interiorul balonului crește. O situație similară apare atunci când există prea multă umoare apoasă în interiorul ochiului – cu cât există mai mult lichid cu atât PIO este mai mare. De asemenea, așa cum balonul cu apă poate exploda, și nervul optic poate fi distrus de o presiune prea mare.
Care sunt simptomele hipertensiunii oculare?
Majoritatea persoanelor cu hipertensiune oculară nu prezintă niciun simptom. Din acest motiv, examenele oftalmologice regulate sunt foarte importante pentru a exclude orice leziune a nervului optic determinată de valori crescute ale PIO.
Examene și teste recomandate
Oftalmologul efectuează teste pentru a măsura PIO precum și pentru a exclude glaucomul primitiv cu unghi deschis precoce sau cauzele secundare de glaucom. Aceste teste sunt:
- verificarea acuității vizuale;
- examinarea segmentului anterior al ochiului, care include corneea, camera anterioară, irisul și cristalinul, utilizând un microscop special numit lampă cu fantă (biomicroscop);
- tonometria;
- examinarea fundului de ochi, prin care fiecare nerv optic este evaluat pentru a căuta orice leziune sau anomalie; acest examen presupune dilatarea pupilelor pentru a asigura o examinare adecvată a nervului optic;
- gonioscopia – pentru a verifica sistemul de drenaj de la nivelul unghiului camerular al ochiului; pentru efectuarea acesteia este necesară plasarea unei lentile de contact pe ochi. Acest examen este important pentru a determina dacă unghiurile sunt deschise, înguste sau închise și pentru a exclude alte afecțiuni care ar putea determina creșterea PIO;
- testarea câmpului vizual – verifică vederea periferică (laterală). Această examinare se face pentru a exclude defectele de câmp vizual cauzate de glaucom. Este posibil să fie necesară repetarea testării câmpului vizual;
- pahimetria (sau grosimea corneei) este verificată printr-o sondă cu ultrasunete pentru a determina corectitudinea citirii PIO. O cornee mai subțire poate determina o citire a unor valori presionale fals-scăzute, în timp ce o cornee groasă determină valori presionale fals-crescute.
Prevenție și prognostic
Hipertensiunea oculară nu poate fi prevenită, dar prin examinări oculare regulate progresia spre glaucom poate fi prevenită. Managementul hipertensiunii oculare este foarte individualizat și poate consta în monitorizarea atentă a acesteia sau inițierea tratamentului topic cu hipotensoare. Scopul tratamentului medicamentos este de a reduce presiunea intraoculară înainte ca aceasta să determine pierderea glaucomatoasă a vederii. Tratamentul medicamentos este inițiat întotdeauna la acei pacienți la care se crede că există cel mai mare risc de apariție a glaucomului și pentru cei cu semne de leziuni ale nervului optic. Hipertensiunea oculară poate conduce la modificări permanente și ireversibile ale nervului optic și câmpului vizual și, în cele din urmă, la pierderea vederii.
Prognosticul este foarte bun pentru pacienții cu hipertensiune oculară. Conform studiilor, doar 9.5% dintre persoanele cu hipertensiune oculară netratată au evoluat spre glaucom, iar din rândul celor tratați au evoluat spre glaucom aproximativ 4%.
Printr-o monitorizare atentă și o bună complianță la tratamentul medicamentos, majoritatea pacienților cu hipertensiune oculară nu progresează spre glaucom și păstrează o acuitate vizuală bună pe tot parcursul vieții.
