Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000
004 0758 100 700

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Știința Arcadia

Primele timpanoplastii in Centrul ORL Arcadia

Centrul de Diagnostic si Tratament ORL Arcadia se poate lauda, dupa un an de functionare, cu un bogat palmares de interventii chirurgicale si cu un flux constant de pacienti, adulti si copii, care apeleaza la resursele de ambulatoriu si de spital ale sectiei, in cautarea vindecarii.

In aceasta tendinta se inscrie si abordarea de curand in Arcadia a interventiilor cofochirurgicale prin realizarea cu succes a primei timpanoplastii – operatie de refacere anatomica si functionala a timpanului cu sau fara reconstructia lantului osicular ce completeaza cazuistica departamentului si contureaza imaginea unuia dintre cele mai puternice clinici ORL din regiunea Moldovei.

Iar cazul particular al lui Catalin T., un tanar de 18 ani a carui perforatie de timpan a fost corectata in doar cateva zile la Arcadia, dupa ce timp de un an pacientul se chinuise cu tratamente inutile si cu recomandari medicale eronate, poate fi o dovada ca succesul vindecarii depinde deseori de grija si minutia medicului.

Operatie timpanoplastie

Tatal tanarului ne-a spus intreaga poveste, revoltat ca a durat atat pana cand sa gaseasca o rezolvare pentru situatia lui Catalin.

„In aprilie 2010, baiatul meu a primit o lovitura puternica in ureche si am fost cu el la un control imediat dupa incident. Nu se simtea bine, nu stiam cat de mult a daunat lovitura, eram destul de ingrijorati. Doctorita la care am fost prima data i-a dat antibiotice si ne-a asigurat ca nu e grav, ca isi va reveni repede. Baiatul a luat pastilele, isi proteja urechea , dar nu se simtea mai bine. Am repetat mereu controalele, aproape lunar, si toti medicii la care am mers ne garantau ca se vindeca in timp si ca trebuie sa avem rabdare. Noi aveam rabdare, dar copilul meu ametea, nu auzea bine si eu simteam ca ceva nu e in regula. Am mers din doctor in doctor pana am ajuns la dr. Daniel Rusu de la Arcadia, care si-a dat imediat seama ca e vorba despre o ruptura de timpan, ne-a explicat in detaliu problema si cum poate fi rezolvata. Un an a durat pana am ajuns la un medic cu adevarat interesat. Sunt foarte multumit de cum a decurs totul la Arcadia, baiatul nu are probleme in urma interventiei si isi va recapata in totalitate auzul. Am trecut pe langa un mare risc”, ne-a marturist tatal lui Catalin.

Un set complex de investigatii ORL, efectuate pe langa examenul clinic al pacientului, l-au condus imediat pe dr. Daniel Rusu, medic specialist ORL in cadrul Arcadia Hospital, la formularea unui diagnostic de certitudine:  perforatie mezotimpanala uscata ureche stanga posttraumatica. Singura rezolvare era miringoplastia, iar din cauza faptului ca perforatia de timpan era una de dimensiuni mari, medicul a optat pentru o metoda de reconstructie prin autogrefa cu fascie de muschi temporal –structura compatibila anatomic si functional cu timpanul.

„S-a pierdut destul de mult in anul in care pacientul nu a beneficiat de o interventie chirurgicala care sa rezolve problema. Auzul lui a scazut progresiv, au aparut ameteli usoare si disconfort, iar perforatia timpanului a avansat, astfel ca nu a mai fost posibila refacerea sa cu materialul original si a fost nevoie de o grefa.  Acum Catalin se simte bine, are doar o usoara senzatie de ureche infundata, insa dupa perioada de refacere nu va mai avea nici o problema de auz. Urmeaza cateva luni de precautii, in care Catalin nu are voie sa se expuna zgomotelor puternice si trebuie sa-si protejeze urechea la contactul cu apa. Insa ma astept ca recuperarea lui sa decurga fara dificultati, mai ales ca este tanar, nervul nu era afectat si nici nu are alte probleme de sanatate in sfera ORL, lucru care ar fi ingreunat refacerea. Vom face o noua audiograma, ca o confirmare finala a reusitei depline a acestei timpanoplastii. In acelasi timp, cu gandul la experienta prin care a trecut Catalin, ii incurajam pe pacientii cu suferinte in sfera ORL, indiferent de medicul pe care il aleg, sa nu ignore simptomele cu care se confrunta si sa solicite investigatii complexe, pentru un diagnostic de mare acuratete”, ne-a declarat dr. Daniel Rusu, referindu-se la cazul lui Catalin T.

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta trebuie să fii autentificat.

Autentifică-te sau crează un cont nou

Alte articole din aceeași categorie