Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000
004 0757 202 000

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Știința Arcadia

Screeningul auditiv neonatal

Screening auditiv neonatalScreeningul auditiv efectuat imediat după naștere are scopul de a detecta timpuriu deficiențele de auz congenitale și se adresează unei probleme de sănătate cu profunde implicații individuale și sociale, surditatea.
Identificată la timp, hipoacuzia poate fi rezolvată cu mijloacele medicale și tehnologice disponibile astăzi, ceea ce înseamnă că screeningul este primul pas – obligatoriu – în recuperarea auditivă a bebelușilor cu deficiențe de auz.

Utilitatea și necesitatea screeningului auditiv la nou-născuți derivă din numeroase argumente:

  • surditatea este cea mai frecventă boală prezentă la naștere, afectând între 1 și 3 la 1.000 de nou-născuți;
  • boala nu poate fi detectată în timp util fără teste specifice;
  • screeningul hipoacuziei este simplu, testarea prin otoemisiuni acustice putând fi efectuată în maternitate în primele zile după naștere;
  • pentru copiii diagnosticați cu probleme de auz există soluții medicale eficiente, ce pot asigura o dezvoltare auditiv-verbală normală;
  • procesul de diagnostic și tratament al hipoacuziei congenitale este unul profitabil pentru societate, deoarece investiția inițială, ce permite pacientului să aibă o viață personală, de familie și profesională normală, este mai mică decât costurile pe care statul le-ar avea pentru întreținerea unei persoane cu handicap auditiv pentru toată viața.

Standardul de aur pentru diagnosticul și tratamentul hipoacuziei, stabilit prin convenții internaționale, recomandă în prezent diagnosticarea surdității congenitale până la vârsta de 3-4 luni, protezarea auditivă până la 6 luni și implantarea cohleară, acolo unde este necesară, în jurul vârstei de 1 an.

Cum se realizează screeningul auditiv neonatal
Testul pentru detectarea surdității congenitale este simplu, durează câteva minute pentru ambele urechi, nu este invaziv și poate fi repetat ori de câte ori este nevoie. În Maternitatea Arcadia, testul este efectuat de către medicul neonatolog; evaluarea se realizează în prima sau a doua zi de la naștere, într-un moment când bebelușul este liniștit sau chiar în timp ce acesta doarme.

Metoda se bazează pe măsurarea otoemisiunilor acustice, cu ajutorul unui aparat special. O sondă de mici dimensiuni, protejată de un cap steril, este introdusă pe rând în fiecare ureche a bebelușului, testarea otoemisiunilor acustice este pornită, iar aparatul furnizează în scurt timp un rezultat standardizat care indică medicului dacă există sau nu o suspiciune de deficiență de auz.

Copii care nu trec testul pe una sau pe ambele urechi trebuie testați ulterior, până la vârsta de 3 luni, într-un serviciu de audiologie. Abia aceste teste ulterioare vor putea confirma sau nu suspiciunile relevate de testarea neonatală, care trebuie privită ca un indicator preliminar.

O categorie aparte este alcătuită din copiii care prezintă factori de risc pentru apariția surdității, cei mai importanți astfel de factori fiind prematuritatea, hipoxia sau detresa respiratorie, hiperbilirubinemia, tratamentele ototoxice sau asistarea de lungă durată în serviciul de terapie intensivă. Acești bebeluși sunt trimiși pentru testare audiologică în mod automat, iar testarea lor se face periodic, până după vârsta de 1 an, chiar dacă testul din maternitate este trecut fără probleme. Motivul este că hipoacuzia se poate instala progresiv și nu este detectată întotdeauna de la naștere.

Deficiențele de auz – o privire de ansamblu
Societatea umană s-a dezvoltat pe baza comunicării, iar comunicarea între oameni este auditiv-verbală. În ultimele decenii, deși comunicarea este din ce în ce mai tehnologizată, vorbirea și auzul rămân componentele esențiale ale contactului interuman.

Deficiența auditivă afectează comunicarea în diverse moduri, în funcție de gradul surdității și de momentul când apare. Astfel, dacă pierderea auditivă se instalează la un adult în mod treptat sau brusc, acesta este afectat în comunicare, dar își păstrează limbajul. Se va adresa medicilor specialiști din cauza simptomatologiei, iar aplicarea soluțiilor terapeutice recomandate va duce la recuperarea capacității de comunicare și reluarea unui regim de viață aproape de normal.
Situația este complet alta dacă discutăm despre hipoacuzia congenitală sau perinatală la copil, deoarece, în lipsa auzului, copilul ori nu poate dezvolta limbaj deloc, ori achiziționează puține cuvinte, cu tulburări importante de dicție. Acest lucru nu este niciodată evident de la naștere, un copil surd putând arăta la fel ca unul normal. Mai mult, comportamentul copiilor față de sunete este unul individual. Mulți sugari nu reacționează la sunete, însă lipsa reacțiilor poate fi pusă la ei pe seama somnului, a „lipsei de interes”, etc.

În jurul vârstei de 7-9 luni, sugarii prezintă o perioadă de automatisme fonatorii de tip bisilabic, simulând „ma-ma”, „ta-ta” sau „ba-ba-ba”, sugerând părinților începerea dezvoltării limbajului. Acest exercițiu fonator se produce însă automat la toți copiii, indiferent dacă aud sau nu. Copiii mici care au pierderi auditive nu pot spune că nu aud, în schimb ei compensează mult în comunicare prin alte funcții senzoriale cum sunt văzul, sensibilitatea tactilă și vibratorie. Astfel, alarma apare de cele mai multe ori abia când limbajul așteptat nu se dezvoltă. În consecință, dacă părinții nu sunt foarte vigilenți sau informați, diagnosticul poate fi pus destul de târziu, la 2-3 ani.
Plasticitatea sistemului auditiv al copilului este maximă în prima perioadă de viață, când creierul înmagazinează o cantitate enormă de informație. Se știe că perioada de până la 2-3 ani este crucială în învățarea limbajului, un copil de 3 ani putând deja susține fluent o conversație. De aceea, cu cât deficitul auditiv se identifică mai târziu, cu atât este mai dificil de compensat pierderea, iar învățarea limbajului este mai limitată și necesită eforturi mari de reabilitare logopedică.

Desigur că există multiple forme de surditate, de diverse cauze. Surditățile pot fi izolate, adică fără alte probleme de sănătate asociate, sau pot face parte dintr-un sindrom, atunci când se asociază cu suferințe renale, cardiace, endocrine, malformații etc. Singurele situații în care surditatea este de bănuit de la început sunt acelea în care copiii prezintă malformații cranio-faciale ce afectează urechea.
În lipsa intervenției medicale, copiii cu surdități profunde bilaterale de la naștere nu pot deloc învăța limbaj, fiind viitorii surdo-muți. Cei cu pierderi auditive medii și severe spre profunde pot fi protezați auditiv clasic (proteze auditive convenționale), cu șanse bune de reabilitare auditiv-verbală.
În orice formă de surditate însă, cheia unei reabilitări care să dea șanse copilului să evolueze aproape similar copiilor normali este diagnosticul surdității cât mai aproape de momentul instalării ei și intervenția terapeutică imediat după diagnostic.

În concluzie, vorbim despre boala cea mai frecventă a nou-născutului, care poate fi identificată prin teste simple și rapide, și care poate fi remediată prin soluțiile medicale disponibile azi, astfel încât copilul să se bucure de o dezvoltare normală. Desigur, pentru a putea susține acest efort de identificare, diagnosticare și tratament al copiilor cu hipoacuzie, este nevoie de o bună colaborare între specialiștii neonatologi, specialiștii ORL, pediatri și medicii de familie, însă rolul părinților este crucial pentru respectarea programului propus de specialiști și pentru sprijinirea copilului de-a lungul diverselor etape de tratament.

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta trebuie să fii autentificat.

Autentifică-te sau crează un cont nou