Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000
004 0757 202 000

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Știința Arcadia

Tumorile mamare maligne

Dr. Tiberiu GireadaTumorile maligne reprezintă ceea ce majoritatea oamenilor denumesc cancer. În multe cazuri, cancerele mamare pot fi îndepărtate complet şi nu reapar. Totuşi, cancerele au un potenţial de invadare şi afectare a ţesuturilor şi organelor învecinate şi de a conduce la metastaze, răspândindu-se astfel în corp. Din acest motiv, detectarea precoce a acestor tipuri de tumori este un prim pas în lupta contra cancerului mamar.

Carcinomul „in situ”
 

Cancerul de sân care apare în interiorul ductelor mamare sau interiorul lobulilor mamari este numit carcinom ductal „in situ”, respectiv carcinom lobular „in situ”.
Pe lângă aceste tipuri, există și alte tipuri morfologice rare de carcinom „in situ”. Acestea necesită tratament chirurgical și/sau oncologic sau, după caz, urmărire.

Boala Paget
 

Acest tip de cancer de sân apare în ductele din sân (carcinom ductal „in situ”) și se extinde pe pielea mamelonului şi areolei. Se manifestă deseori cu senzație de arsură, mâncărime şi scurgere de sânge din mamelon. Boala Paget este o formă rară de cancer de sân, care apare la doar 1% din toate cazurile. În cazul în care nu se decelează un nodul şi biopsia arată lipsa invaziei, tratamentul pentru boala Paget este foarte eficient.

Carcinomul invaziv
 

Carcinomul ductal invaziv/NST
Dacă celulele canceroase s-au răspândit în ţesutul din jur, carcinomul va fi declarat a fi invaziv. Cel mai frecvent tip de carcinom mamar este carcinomul ductal.
Carcinomul lobular invaziv este al doilea ca și frecvență după carcinomul NST.

În afară de aceste tipuri, există alte tipuri mai rar întânite de carcinoame invazive sau de alte tumori maligne ale sânului pe care le amintim mai jos, dar lista completă a entităților maligne este mult mai mare.

Cancerul de sân inflamator
 

Acest tip rar de cancer mamar invaziv reprezintă aproximativ 1% din toate cazurile de cancer de sân. Pielea sânului capată un aspect roşu, umflat, ca o coajă de portocală. Aceasta se întâmplă din cauza blocării vaselor limfatice de către celulele maligne.

Carcinomul medular invaziv
 

Acest tip special de cancer mamar invaziv prezintă o delimitare relativ bine definită între țesutul tumoral și țesutul normal și poate fi tratat mai eficient în comparație cu alte tipuri de cancer de sân invaziv. Carcinoamele medulare reprezintă aproximativ 5% dintre cazurile de cancer de sân.

Carcinomul micropapilar invaziv
 

Carcinomul micropapilar invaziv este o formă rară de carcinom invaziv care are un prognostic mai prost având un potențial de metastazare limfoganglionară mai mare, chiar și la dimensiuni mici ale tumorii primare.

Carcinomul mucinos invaziv
 

Carcinomul mucinos este un alt tip rar de cancer sân invaziv. Acesta este format din celule canceroase care produc mucus. Acest tip de cancer de sân este tratabil şi oferă o rată mai mare de recuperare în comparație cu alte tipuri de cancer sân invaziv.

Carcinomul tubular
 

Este un subtip mai puţin agresiv al carcinomului ductal invaziv.

Tumora filodă
 

Aceste forme rare tumorale se formează în stroma sânului (ţesutul conjunctiv), în contrast cu carcinoamele care se dezvoltă în ducte sau lobuli. Tumorile filode sunt de obicei benigne, dar în cazuri rare există şi forme maligne. Tumorile filode nu răspund la terapia hormonală şi nici la chimioterapie sau radioterapie. Ca urmare, tumorile filode benigne sau maligne se tratează chirurgical.

Tumorile mamare, fie benigne sau maligne, sunt foarte diverse. Indiferent de tipul lor, acestea trebuie să fie diagnosticate de medicul specialist, care va fi în măsură să recomande tratament sau examene suplimentare. În cadrul Centrului de Sănătate a Sânului Arcadia, cu ajutorul celor mai bune echipamente tehnice, o echipă medicală interdisciplinară oferă un diagnostic precis și soluții avansate de tratament pentru sănătatea sânilor. Detalii și programări la numărul de Call Center Arcadia – 0232 920.

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta trebuie să fii autentificat.

Autentifică-te sau crează un cont nou