Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000
004 0757 202 000

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Știința Arcadia

Ecografia de șold și displazia de dezvoltare a șoldului la nou-născuți și sugari

Ecografia de șold este o investigație non-invazivă folosită ca metodă de screening pentru depistarea precoce a displaziei de dezvoltare a șoldului.

Această investigație a fost descrisă de profesorul Reinhard Graf, care, într-o perioadă de peste 30 de ani, a dezvoltat și perfecționat această metodă (fiind stabilite reperele anatomice ce formează imaginea ecografică standard pentru măsurători și diagnostic, dar și detalii extrem de importante precum poziția examinatorului, a copilului, a sondei ecografice și tipul acesteia, dar și poziția mamei în raport cu copilul și cu examinatorul). Astfel, pentru o examinare corectă, este foarte importantă folosirea unui suport pentru bebeluș și a unui suport pentru sonda ecografică (sonofix + sonoguide).
Toate aceste repere au fost stabilite pentru ca această examinare să poată fi realizată corect, să fie eliminată eroarea umană și să ofere o imagine ecografică pe care să se poată stabili un diagnostic clar.

La ora actuală, ecografia de șold este obligatorie în țări precum Austria, Germania, Elveția și nu numai, unde în urma acestui program de screening s-a constat o diminuare semnificativă, până la dispariția completă a luxației de șold după DDS.

De ce este importantă ecografia de șold la nou-născuți/sugari?
 

S-a demonstrat că este extrem de importantă realizarea ecografiei de șold la nou-născuți/sugari, deoarece ne ajută să depistăm o eventuală displazie de dezvoltare a șoldului încă din primele săptămâni de viață. În consecință, se poate iniția precoce conduita terapeutică pentru a ghida și modela dezvoltarea șoldului într-un mod sănătos și lipsit de ulterioare sechele.

O displazie de dezvoltare a șoldului (DDS), fie unilaterală sau bilaterală, neobservată, neglijată sau netratată la timp (și din păcate încă ne mai confruntam cu destule cazuri de acest fel), va necesita fie imobilizări ghipsate prelungite, fie corecții chirurgicale. Însă, deși în urma acestor proceduri medicale se poate obține repoziționarea capului femural la nivelul acetabulului și practic imaginea radiografică a unui șold normal, sunt șanse ca acel copil să nu aibă un mers normal sau să se confrunte cu complicații severe precum o necroză vasculară de cap femural (practic devitalizarea țesutului osos de la nivelul capului femural), care, în consecință, va duce la noi intervenții chirurgicale. Se poate ajunge până la protezare, operațiune dificil de efectuat la această vârstă pentru că scheletul încă în creștere va necesita multiple înlocuiri.

Când este recomandat să realizeze ecografia de șold?
 

Ecografia de șold este recomandat să se realizeze în primele săptămâni de viață, preferabil până la 6 săptămâni. Se poate realiza și ulterior, până la câteva luni, dar în cazul depistării unei displazii tratamentul va fi mai dificil și anevoios.

Ce este displazia de dezvoltare a șoldului?
 

Subiect de înalt interes pentru ortopezii pediatri, problematica displaziei de devoltare a șoldului a fost în centrul multor studii și teorii care au analizat atât fundamentele, cât și denumirea acestei afecțiuni. Utilizăm, deci, în prezent denumirea de displazie de dezvoltare a șoldului. De dezvoltare, deci discutăm despre o afecțiune în dinamică, care se va agrava neglijată, cu trecerea timpului, dar care, diagnosticată la timp, poate beneficia de „ghidaj” spre vindecare.

Pe scurt, displazia de dezvoltare de șold reprezintă un cumul de tulburări la nivelul articulației coxofemurale, cauzate sau favorizate de factori de risc, care vor duce la luxarea (ieșirea din articulație) capului femural.

Care sunt factorii de risc?
 

Putem vorbi despre următorii factori de risc:

  • hiperlaxitatea ligamentară;
  • asocierea unei forme de picior strâmb congenital (mai ales metatarsus adductus);
  • torticolis congenital;
  • oligohidramnios (cantitate insuficientă de lichid amniotic în raport cu stadiul de evoluție a sarcinii);
  • poziția în uter;
  • prezentația pelvină;
  • înfășarea și purtarea necorespunzătoare a nou-născutului/sugarului, în primele săptămâni de viață – cu membrele inferioare în extensie și abducție (înfășatul strâns, cu membrele inferioare lipite și întinse).

Chiar dacă majoritatea acestori factori de risc nu pot fi influențați, cel din urmă este relativ ușor de corectat. Este foarte importantă evitarea înfășării excesive a bebelușului (ca o sărmăluță). Oricine poate observa că un nou-născut/sugar preferă o poziție de flexie + rotație externă + abducție a membrelor inferioare (crăcănat și cu genunchii îndoiți, precum broasca). Întinderea și strânsul membrelor inferioare, urmată apoi de înfășarea strânsă este o agresiune care duce la creșterea semnificativă a riscului de DDS, fapt dovedit medical.

Cât este de frecventă apariția displaziei de șold la nou-născuți/sugari?
 

Studiile relevă o variație foarte mare în ceea ce privește rata de apariție a DDS, cei mai importanți factori fiind poziția geografică și rasa. Pentru că s-a observat o discrepanță foarte mare în numărul de cazuri depistate (variind de la 0/16000 într-o populație din Africa până la 75/1000 în fosta Iugoslavia, 188.5/1000 sau chiar 1/50 la populații de indieni din America de Nord), se confirmă faptul că poziționarea și înfășarea necorespunzătoare a copilului produce un stres asupra articulației șoldului și, în consecință, duce progresiv la luxare.

Care sunt complicațiile displaziei de șold?
 

Când discutăm despre complicații, practic discutăm despre cazurile neglijate sau nediagnosticate la timp. Așadar, putem discuta despre:

  • afecțiuni complet neglijate;
  • complicații după tratament.

Complet neglijată, o displazie de dezvoltare a șoldului devine o luxație de șold. Un șold luxat proiectează clinic următoarele manifestări:

  • mers șchiopătat – dat de aparenta inegalitate a membrelor inferioare;
  • limitarea mobilității articulare a șoldului afectat – fiind situat în afara articulației, femurul va păstra o oarecare mobilitate, dar mult redusă comparativ cu un șold sănătos;
  • dureri – cauzate de atitudinea vicioasă de mers și distribuția inegală a greutății în timpul deplasării;
  • deformarea coloanei vertebrale – practic, în timp, se produce o reacție în lanț și bazinul dezechilibrat de aparenta inegalitate a membrelor inferioare și de mersul vicios duce la apariția unor modificări patologice ale coloanei vertebrale în tentativa de a reechilibra axul mecanic în ortostatism (păstrarea echilibrului la stat în picioare).

Cum menționam și mai sus, tratamentul tardiv al unei DDS prezintă anumite neajunsuri. Fără a lua în discuție riscurile imediate reprezentate de anestezie sau alte complicații chirurgicale, complicațiile cele mai frecvente ale tratamentului sunt:

  • recidiva luxației – cauzată de acțiunea aparatului musculo-ligamentar care, corelat cu un acetabul dezvoltat deficitar (care nu a beneficiat de acțiunea modelatoare a capului femural), duce la subluxarea sau reluxarea femurului;
  • necroza avasculară a capului femural – poate apărea chiar și la 2 ani distanță după intervenția chirurgicală sau după reducerea ortopedică, afecțiune extrem de gravă pentru care au fost descrise variate tehnici chirurgicale paliative dar pentru care singurul tratament curativ este reprezentat de protezare. Aceasta este, însă, o soluție foarte greu de pus în aplicare; scheletul unui copil fiind în creștere necesită multiple înlocuiri ale protezei și, în consecință, multiple intervenții chirurgicale cu implicații financiare enorme;
  • persistența unei atitudini vicioase de mers – deși intervenția chirurgicală de corecție (indiferent de tehnica folosită) este reușită, cu repoziționarea capului femural la nivelul acetabulului, repoziționare confirmată radiologic, copilul să nu aibă niciodată un mers normal (componentele axul mecanic ce constituie și fac posibilă dinamica deplasării fiind ireversibil afectate până la momentul intervenției);
  • complicații legate de imobilizarea ghipsată – nerespectarea perioadelor de imobilizare, nerespectarea normelor de igienă, degradarea ghipsului, imobilizări constrictive, escare etc.

În concluzie, ecografia de șold, realizată în primele 6 săptămâni de viață, este metoda de screening care și-a demonstrat eficiența în multe state europene. Realizată corect și la timp, această investigație permite diagnosticarea timpurie a displaziei de dezvoltare a șoldului, afecțiune pentru care tratamentul incipient este foarte important.

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta trebuie să fii autentificat.

Autentifică-te sau crează un cont nou