Articole medicale

04.10.2021

Splenectomie totală prin abord laparoscopic, la Spitalul Arcadia

Dr. Dragos Iulian Chichirau

Medic specialist Chirurgie generală

Splenectomie totală prin abord laparoscopic, la Spitalul Arcadia

Cu o tumoră de 9 cm la nivelul splinei, o pacientă de 63 de ani din Piatra Neamț, a ales Spitalul Multidisciplinar Arcadia pentru o splenectomie totală laparoscopică. Deși este un tip de intervenție care s-a impus recent în lumea medicală, extirparea splinei prin abord laparoscopic este o șansă în plus pentru evitarea complicațiilor și pentru recuperarea rapidă a pacienților. Intervenția se realizează în siguranță la Spitalul Arcadia.

Pacienta a fost diagnosticată prin examen imagistic CT abdomino-pelvin și IRM abdominal cu o formațiune tumorală expansivă la nivelul splinei, ce deviază stomacul și pachetul vascular, asociată cu splenomegalie (mărire în volum a splinei). Examenul anatomo-patologic a relevat diagnosticul de hamartom de 9 cm, o tumoră benignă. După o pregătire preoperatorie adecvată s-a intervenit chirurgical, laparascopic. Intervenția chirurgicală, deși dificilă, s-a realizat cu succes. Splenectomia totală a fost realizată laparoscopic, fără să existe pierderi de sânge sau necesitate de transfuzie.

„Complexitatea intervenției a fost marcată de dimensiunea formațiunii tumorale, de 9 centimetri diametru. Intervenţia chirurgicală s-a desfăşurat fără incidente intra-operatorii, iar evoluţia postoperatorie a fost favorabilă. Splenectomia laparoscopică a fost metoda cea mai bună de tratament indicată în acest caz”, a declarat dr. Dragoș Chichirău, medic specialist Chirurgie generală, Arcadia.

În acest caz, Dr. Dragoș Chichirău a intervenit alături de Dr. Cristina Cordun, medic specialist Chirurgie generală. Intervenția a durat 2 ore și 30 de minute, fără incidente intra-operatorii. Dacă nu ar fi fost efectuată la timp, puteau apărea riscuri și complicații: creșterea progresivă a tumorii și apariția unor simptome diverse, mai ales de natură digestivă.

Pacienta s-a externat în stare generală foarte bună după 3 zile de la intervenție. Perioada post-operatorie a fost marcată de recuperarea rapidă a pacientei, reluarea rapidă a tranzitului intestinal și a alimentației obișnuite. Pacientei i s-a prescris tratamentul obișnuit în cazul splenectomiilor, evoluția a fost bună, iar după intervenție simptomele au dispărut complet. La controalele efectuate ulterior nu s-au identificat alte probleme sau elemente patologice.

Spitalul Multidisciplinar Arcadia înseamnă servicii medicale complexe de diagnostic şi tratament, la cele mai înalte standarde în peste 20 de specialități chirurgicale. Spitalul Arcadia reunește o echipă medicală cu experiență internațională, care oferă soluții moderne de tratament chirurgical minim-invaziv atât pentru copii, cât și pentru adulți. Sistemul integrat de servicii medicale pe care este fondată rețeaua medicală Arcadia reprezintă premisele diagnosticării corecte și tratamentului complet și personalizat, în funcție de particularitățile fiecărui pacient.

 

 

 

 

 

Powered by Froala Editor