Articole medicale

20.12.2012

Spitalul Arcadia rămâne deschis de sărbători

Spitalul multidisciplinar Arcadia va funcționa non-stop în perioada sărbătorilor de iarnă, cu linii permanente de gardă pentru Pediatrie, Neonatologie, Obstetrică-Ginecologie și ATI. Persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate în perioada sărbătorilor pot cere informații suplimentare la numărul 0232 920.

Unitățile Arcadia cu servicii de ambulatoriu, adică Policlinica Cicoarei și Centrul de Imagistică Medicală Sărărie, funcționează cu program special, fiind închise numai în zilele libere naționale (25-26 decembrie și 1-2 ianuarie). În rest, chiar și în zilele din ajunul Crăciunului sau Revelionului, pacienții pot solicita consultațiile medicale sau investigațiile de care au nevoie.

În privința serviciilor spitalicești, funcționarea în regim permanent a Spitalului Arcadia oferă o soluție medicală extrem de binevenită, mai ales în cazul unor afecțiuni acute, atunci când pacientul trebuie să găsească o rezolvare rapidă și eficientă pentru problema cu care se confruntă.

Dr. Sorin Nistor, director medical Arcadia, precizează: „Evident, ne-am dori ca toți pacienții noștri să se bucure liniștiți de perioada sărbătorilor de iarnă. Trebuie totuși să ținem cont de faptul că sezonul în care ne aflăm și temperaturile joase favorizează apariția neașteptată a problemelor de sănătate. Misiunea noastră este să fim disponibili oricând, iar Spitalul Arcadia este o unitate medicală cu program permanent și așa va rămâne și în perioada sărbătorilor. Îi încurajăm îndeosebi pe părinți să se adreseze medicilor noștri pediatri și neonatologi, cu gardă permanentă, ori de câte ori sunt îngrijorați cu privire la starea de sănătate a copiilor lor. Patologia medicală acută, în special din sfera respiratorie, digestivă sau urinară, poate fi extrem de periculoasă pentru copii, mai ales la vârste mici, astfel că precauția este necesară. Când policlinica este închisă, părinții pot solicita oricând consultații la camera de gardă a spitalului și le reamintim pe această cale părinților că, pentru pacienții care se internează după ce sunt evaluați de către medic, consultația la camera de gardă este gratuită.”

Începând cu data de 3 ianuarie 2013, toate unitățile Arcadia își reiau programul normal de funcționare.

Rețeaua de sănătate Arcadia este cel mai mare furnizor privat de servicii medicale multidisciplinare în regiunea Moldovei și oferă servicii integrate de policlinică și spital în peste 35 de specialități. În luna ianuarie 2013 își va deschide oficial porțile cea mai nouă policlinică Arcadia, situată în str. Sărărie nr.38, cu servicii medicale pentru copii și adulți, în aproximativ 20 de specialități.