Articole medicale

07.02.2017

Alergia declanșată de animalele de companie

Alergii provocate de animale de companieMulți dintre noi adorăm să ne petrecem timpul în prezența animalelor de companie, ce devin adevărați membri ai familiei. Nu de puține ori, aceste vietăți au oferit alinare persoanelor aflate în suferință, celor singuri și chiar s-au dovedit a fi salvatori de vieți.
Printre animalele de companie preferate se numără cățeii și pisicile, urmați de iepurași, porcușori de Guineea, hamsteri și păsări (papagali, zebre australiene ș.a.).

Și atunci, ce facem când ne confruntăm cu tot felul de manifestări ciudate, pe care nu le-am experimentat anterior, atunci când ne aflăm în preajma animăluțelor îndrăgite? Când observăm că suntem mai mereu „răciți”: strănutăm, ne curge nasul abundent, lăcrimăm excesiv, tușim, strănutăm în reprize, avem nasul înfundat, respirăm cu dificultate?
Ar putea fi vorba, de fapt, de o alergie declanșată de epiteliile, blănița sau penele micilor noștri prieteni.

Ce ar trebui să știm despre alergii?

Un alergen este o substanță inofensivă în mod normal, care declanșează la nivelul sistemului imunitar o reacție exagerată la persoanele cu predispoziția de a dezvola alergii. Astfel pot să apară simptome asemănătoare unei viroze, dar și alte manifestări precum: umflarea pleoapelor, a buzelor, apariția de pete roșiatice pe piele, senzația de mâncărime, senzația de lipsă de aer (în cazurile severe).

Alergenele responsabile de aceste reacții, care provin de la animalele de companie, sunt proteine găsite în pielea descuamată (uscată), salivă, urină și glandele pielii. Părul/blana animalelor de companie poate colecta de asemenea și alergene din exteriorul casei: polen, spori de mucegai ș.a.

Simptomele alergiei se pot declanșa în timpul expunerii sau la scurt timp după aceasta. După scoaterea animalului de companie din mediul unei persoane alergice, simptomele persistă o perioadă, deoarece alergenele sunt răspândite în țesături, aer, mobilier, haine etc.

Dacă suspectați o alergie la animalele de companie…

…Este important să vă adresați unui medic specialist alergolog pentru a afla cu exactitate cauza problemelor dumneavoastră. Diagnosticul este stabilit în urma consultației medicale, urmată de o serie de teste alergologice cutanate și serologice ce urmăresc să pună în evidență cauza simptomelor.
Uneori, puteți avea surpriza să descoperiți că alergia de care suferiți nu este determinată de animalul de companie! Simptomele sunt asemănătoare și în alergiile cauzate de praf sau alergiile la mucegai.

După stabilirea cauzei exacte a alergiei se va stabili conduita terapeutică, ce constă în măsuri de prevenție, în stoparea efectelor expunerii și desensibilizare, atunci când se impune.

Înainte de a renunța la animăluțul de companie preferat, încercați metodele de prevenire a simptomelor și tratamentele disponibile. Nu există căței sau pisici hipoalergenice (fără potențial alergen)!

 Cum puteți preveni apariția simptomelor de alergie?

  • limitați teritoriului animalului de companie, nu-i permiteți accesul în dormitor;
  • spațiul în care are acces animalul de companie trebuie să fie ușor de igienizat;
  • aranjați ca igienizarea să fie efectuată de o altă persoană, dacă suferiți de alergie;
  • curățați frecvent mobilierul, draperiile și covoarele;
  • luați în considerare folosirea filtrelor de tip Hepa, care și-au dovedit eficiența, reducând încărcătura alergenelor din interiorul casei cu până la 90 %;
  • spalați animalele cu blaniță cel putin o dată pe săptămână (acest aspect reduce cantitatea de alergene cu până la 75 - 90%);
  • din când în când, administrați câte 1 puf de spray acaricid pe blănița animalelor (la o distanță de 20 cm), pe covoare, mochete, tapiţerii de mobilier, perdele, draperii. Acest tip de spray are eficiență demonstrată și în privința alergiilor declanșate de epiteliile animalelor de companie, fără a fi toxic pentru micii companioni;
  • curățați constant filtrele aparatelor de aer condiționat;
  • ventilați camerele, lăsând aerul curat să intre în fiecare zi;
  • mergeți regulat cu animalul de companie la medicul veterinar și învățați să-l hrăniți sănătos