Analizele de rutină pot depista precoce afecțiuni cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice etc., fiind complementare cu anamneza și cu investigațiile clinice și instrumentale. Când există o suspiciune de diagnostic sau dorim să eliminăm un diagnostic diferențial, putem realiza o selecție adecvată a analizelor, iar interpretarea acestora trebuie făcută întotdeauna având în vedere contextul clinic. Întrucât valorile depind de factori precum vârsta, sexul, momentul recoltării, medicația și alimentația, este importantă corelarea acestora cu simptomele și istoricul medical.
Analizele uzuale cuprind investigațiile de laborator efectuate periodic pentru evaluarea stării generale de sănătate, fiind recomandate anual, la un control de rutină sau în cadrul evaluărilor preventive.
Una dintre investigaţiile de rutină este hemoleucograma completă, care cuprinde analiza detaliată a globulelor roșii, a celor albe și a plachetelor sanguine. Prin examinarea fracţiunilor celulare, se obţin informaţii care permit identificarea unui sindrom anemic, atunci când valorile eritrocitelor sunt reduse. În schimb, valorile crescute ale hemoglobinei sau ale hematocritului apar, în mod obișnuit, în contextul deshidratării sau al policitemiilor. În ceea ce privește leucocitele, acestea au sarcina de a proteja organismul de infecții și alte agresiuni externe. În cadrul lor se disting mai multe tipuri – neutrofile, limfocite, monocite, eozinofile și bazofile – fiecare având o funcție specifică în răspunsul imun. De obicei, obiectivăm valori crescute (leucocitoză) ale acestora în cadrul infecțiilor, inflamațiilor sau sub efectul stresului și pot să scadă (leucopenie) în cazul unor infecții virale severe, al tratamentelor imunosupresoare sau al afecțiunilor hematologice. Și valorile crescute ale eozinofilelor ne pot orienta către investigații suplimentare, putând indica alergii sau parazitoze.
Numărul și funcționalitatea plachetelor sanguine pot obiectiva tulburări de coagulare, determinând un risc crescut de sângerare sau predispoziția pentru formarea cheagurilor. Trombocitopenia (valori mai mici de 150.000/µl) duce la prelungirea timpului de sângerare, putând fi întâlnită și în afecțiuni autoimune, infecții, splenomegalie sau afecțiuni maligne. Trombocitoza reactivă, numită și trombocitoză secundară, este cel mai frecvent tip de trombocitoză, fiind de obicei tranzitorie, deoarece valorile crescute ale trombocitelor apar ca reacție la o altă afecțiune. Cel mai frecvent sunt asociate cu afecțiuni inflamatorii, anemie, intervenție chirurgicală sau unele afecțiuni maligne.
Glicemia reprezintă o altă analiză uzuală, deoarece identificarea precoce a diabetului este esențială, iar tratamentul țintit va preveni apariția complicațiilor diabetului și consecințele acestuia asupra vieții. O valoare a glicemiei bazale ≥126 mg/dl este diagnostică pentru diabetul zaharat, iar valori între 100-125 md/dl indică o glicemie bazală modificată, fiind necesare modificări privind stilul de viață, contribuind astfel la prevenirea instalării diabetului. O glicemie aleatorie >200 mg/dl este diagnostică la o persoană care asociază poliurie (producerea unui volum crescut de urină), polidipsie (stare de sete excesivă și persistentă) sau scădere ponderală inexplicabilă.
Pentru a depista și a separa tipurile de tulburări ale metabolismului lipidic, se impune un ansamblu de investigații de specialitate, cele mai uzuale fiind colesterolul total, LDL colesterolul, HDL colesterolul și nivelul trigliceridelor. Menținerea unor valori scăzute ale LDL colesterolului este esențială pentru sănătatea cardiovasculară, întrucât un exces de LDL favorizează depunerea plăcilor ateromatoase pe pereții arterelor. Valoarea maximă, de referință, a LDL colesterolului este de 100 mg/dl, însă la persoanele cu afecțiuni cardiovasculare importante, valoarea țintă ar putea fi de 55 mg/dl sau chiar 40 mg/dl. Valorile foarte crescute ale trigliceridelor cresc riscul de apariție a pancreatitei acute. Valorile trigliceridelor pot fi influențate de momentul recoltării, în special de tipul de alimente consumate, astfel încât este recomandat să fie recoltate a jeun. Când nivelul colesterolului HDL crește, riscul cardiovascular scade, pentru că HDL are proprietăți antiaterogene ce protejează vasele de sânge de depunerile de grăsimi și de formarea plăcilor de aterom.
Analizele destinate evaluării funcției hepatice, în general, nu dezvăluie un diagnostic specific; în schimb, ele delimitează o categorie largă de afecţiuni hepatice – de la forme hepatocelulare la cele colestatice – orientând pentru continuarea evaluării clinice.
Transaminazele sunt indicatori sensibili ai leziunilor celulelor hepatice și sunt cele mai utile în recunoașterea afecțiunilor hepatocelulare acute, cum ar fi hepatita. Acestea includ aspartat aminotransferaza (TGO) și alanin aminotransferaza (TGP). Orice tip de leziune a celulei hepatice poate provoca creșteri modeste ale transaminazelor serice. Creșteri mari, de exemplu peste 1000 U/l, apar în tulburări asociate cu leziuni extinse hepatocelulare precum hepatitele virale, leziunea ischemică hepatică sau leziunea hepatică indusă de toxine sau medicamente.
Bilirubina este o altă analiză care completează testele de laborator pentru afecțiunile hepatice. Valori crescute ale acesteia determină apariția icterului (colorarea în galben a țesuturilor). Depunerea tisulară este fie un semn al unei afecțiuni hepatice, fie, mai rar, al unei afecțiuni hematologice.
GGT (gama-glutamiltransferaza) este un marker sensibil al afectării hepatice, mai ales în contextul consumului de alcool sau al unor afecțiuni biliare. Valori crescute pot fi întâlnite în hepatitele acute și cronice, steatoză hepatică, colestază, pancreatită sau după administrarea unor medicamente (anticonvulsivante, tiazide, citostatice, steroizi anabolizanți).
Ureea și creatinina reprezintă doi indicatori esențiali în evaluarea funcției renale, reflectând capacitatea rinichilor de a filtra și de a elimina substanțele reziduale din organism. Concentrațiile crescute ale acestora pot semnala un declin al funcției renale, deshidratare, un consum proteic crescut sau diverse afecțiuni renale, acute sau cronice. Determinarea simultană a ureei și a creatininei, alături de calculul ratei de filtrare glomerulară (eGFR), furnizează un tablou complet al sănătății rinichilor și reprezintă un instrument esențial pentru diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor renale.
Sumarul de urină reprezintă un alt test de rutină care poate orienta continuarea investigațiilor specifice, în funcție de modificări. În general, hematuria microscopică este obiectivată de obicei în prezența unui calcul renal, poate fi tranzitorie în traumatismele renale, febră, infecții, hipertrofie de prostată, prostatită sau efort fizic. Leucocituria apare în infecția căilor urinare, carcinom de prostată sau vezical, traumatism uretral sau în unele afecțiuni renale. Glucozuria se întâlnește adesea la persoanele cu diabet zaharat necontrolat, însă poate apărea și în mod tranzitoriu în perioade de stres intens sau în timpul sarcinii. Analiza glucozei în urină constituie un instrument util pentru monitorizarea pacienţilor diabetici și pentru identificarea precoce a tulburărilor de metabolism glucidic, însă interpretarea corectă a rezultatelor trebuie să fie realizată în contextul valorilor glicemice și al stării clinice generale.
Dezechilibrele hidroelectrolitice pot apărea sub diverse forme. Hipernatremia – creșterea nivelului seric de sodiu – se întâlnește în contextul pierderilor renale, de exemplu în urma utilizării excesive de diuretice sau a poliuriei, precum și în situații de pierderi extrarenale (cutanate și digestive). Pe de altă parte, hiponatremia poate fi consecința unor afecțiuni cronice, cum ar fi sindromul secreției inadecvate de hormon antidiuretic. Cauzele apariției hiperpotasemiei pot fi post administrare de medicamente (diuretice, antiinflamatoare nesteroidiene, beta-blocante), insuficiență renală cu anurie (prin absența eliminării renale de potasiu), traumatisme, arsuri sau afecțiuni endocrinologice (boala Addison). Hipopotasemia poate să apară în contextul unui tratament (cu diuretice, aminoglicozide, glucocorticoizi, amfotericina B), a pierderilor digestive sau renale.
Prin efectuarea periodică a acestor investigații și adoptarea unui stil de viață sănătos, se consolidează într‑o măsură semnificativă starea optimă de sănătate și se reduce riscul de complicații pe termen lung.
Consultul de medicină internă este un pas esențial în monitorizarea stării de sănătate. Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.
