Articole medicale

18.03.2024

Ecografia transfontanelară

Dr. Elena Matei

Medic primar Neonatologie, Pediatrie

Ecografia transfontanelară
Ecografia transfontanelară

Ecografia transfontanelară (ETF) sau ecografia craniană este explorarea imagistică prin care se evaluează creierul bebelușului și structurile anatomice de la nivelul cutiei craniene. ETF poate fi efectuată până la închiderea fontanelelor și vizualizează atât structurile cerebrale, cât și spațiile dintre acestea, ventriculii cerebrali prin care curge lichidul cefalorahidian.

Ce sunt fontanelele?

La nou-născuți, craniul nu este pe deplin osificat, existând spații între oase, cunoscute sub denumirea de fontanele (6 la număr), care permit creșterea în dinamică a creierului. Cele mai cunoscute fontanele sunt:

  • fontanela anterioară – cea mai mare, delimitată de oasele frontale și parietale, cu dimensiuni variabile; se închide la un interval de 9-15 luni de la naștere;
  • fontanela posterioară – delimitată de oasele parietale și cel occipital; se închide în primele 6-8 săptămâni de viață.

În anumite situații, fontanela anterioară se închide la 3-4 luni sau 1,5-2 ani, cauza fiind reprezentată de anumiți factori genetici sau constituționali.

Ecografia transfontanelară este o investigație foarte utilă, în special la nou-născuți și sugarii de până la 6 luni, vizualizându-se astfel structurile intracraniene prin țesutul membranos al fontanelelor.
Structura membranoasă a fontanelelor face posibilă pătrunderea ultrasunetelor, iar după ce fontanelele se închid, ETF nu mai poate fi făcută deoarece ultrasunetele nu străbat osul.

De ce se realizează ecografia transfontanelară?

Ecografia transfontanelară este efectuată pentru:

  • evaluarea substanței albe;
  • identificarea unor posibile infecții;
  • identificarea unor structuri posibil tumorale;
  • detectarea hidrocefaliei (afecțiune manifestată prin lărgirea ventriculilor ca urmare a creșterii presiunii lichidului cefalorahidian);
  • depistarea unor hemoragii intracraniene;
  • evaluarea stării encefalului în cazul unor suspiciuni de boli congenitale.

Cum se realizează ecografia transfontanelară?

Ecografia transfontanelară se realizează ca orice altă ecografie, cu ajutorul ecografului, un aparat compus din transductor (capătul care intră în contact cu pielea), computer de bază (care procesează informația) și monitor (pe care se vizualizează imaginile). Undele sunt transmise prin grosimea fontanelelor, iar structurile intracraniene sunt afișate pe ecran.
Pregătirea necesară este minimă, ETF fiind o investigație neinvazivă, nedureroasă, ușor de tolerat de pacienții pediatrici. Copilul nu trebuie sedat înainte. Senzația rece cauzată de gelul folosit pentru facilitarea transmiterii ultrasunetelor poate genera un mic disconfort.
ETF poate fi efectuată la patul nou-născutului internat în Secția de Terapie Intensivă Neonatală.
În timpul examinării, copilul nu trebuie ținut într-o anumită poziție. Totodată, plânsul bebelușului nu influențează rezultatul investigației.
Durata ecografiei este, în medie, 10-15 minute și poate fi realizată în orice moment al zilei.
ETF se poate repeta de câte ori este nevoie.
În situația în care există o suspiciune de boală iar fontanela s-a închis, se va recomanda efectuarea altor investigații imagistice – RMN sau CT cerebral.

Cui se recomandă ecografia transfontanelară?

Ecografia transfontanelară poate fi realizată atât în situația unei suspiciuni clinice, dar și pentru identificarea timpurie a oricăror modificări patologice prezente la nou-născut. Aceasta se recomandă în următoarele cazuri:

  • prematuri foarte mici – vârstă de gestație sub 32 de săptămâni sau cu greutate sub 1500 g, ce au o anumită patologie neurologică/risc de hemoragii; în cazul acestor bebeluși, ETF se va face în maternitate și ulterior periodic după externare;
  • nou-născuți din sarcini sau nașteri cu patologii (dezlipire de placentă, procidență de cordon ombilical);
  • manifestarea unei suferințe la naștere;
  • scor APGAR mic;
  • dimensiunea craniului peste limita de vârstă;
  • suspiciuni de tumoră intracraniană, malformații cerebrale (descoperite din timpul sarcinii, care trebuie confirmate sau infirmate după naștere), hemoragie în urma unei nașteri laborioase, cu forceps sau vacuum extractor;
  • prezența unor patologii – malformații cardiace cianogene; hidrocefalie, congenitală sau dobândită, ca urmare a unei hemoragii; infecții TORCH (toxoplasma gondii, rubeola, citomegaloviroza, virusul herpes), care dau modificări cerebrale; convulsii, crize de apnee, cianoză; traumatisme cranio-cerebrale.

Ecografia transfontanelară nu iradiază, nu face rău micului pacient. Se face la indicația medicului și furnizează informații extrem de utile pentru stabilirea diagnosticului sau pentru a ne asigura că bebelușul este sănătos.

Pentru programări, aveți la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.