Articole medicale

03.07.2018

Eritemul fesier: cauze, prevenție și tratament

Dr. Tereza PetrutEritemul fesier este frecvent întâlnit la bebeluși și se manifestă prin înroșirea pielii din zona scutecului (zona fesieră, șanțul interfesier, zona genitală și inghinală). Poate alarma părinții și creează un disconfort copilului, însă este o afecțiune ușoară, care se remite de regula în 4-7 zile, prin aplicarea unor măsuri simple ca schimbarea frecventă a scutecelor, aplicarea unor unguente și băi de aer.

De ce apare eritemul fesier?
 

Cauza principală a eritemului fesier este reprezentată de contactul prelungit al pielii cu materiile fecale și urină, care determină modificarea pH-ului pielii, favorizând colonizarea acesteia cu diverse microorganisme precum și afectarea stratului cornos, care conferă pielii rol de barieră. Apare mai frecvent la copiii cu mai multe scaune pe zi sau în caz de diaree.

Alte cauze implicate în apariția eritemului fesier sunt reprezentate de:

  • frecarea dintre scutecele umede și piele;
  • iritația determinată de gelul de baie/săpun;
  • schimbarea tipului de scutece;
  • schimbarea detergentului ori a balsamului de haine;
  • există loțiuni, pudră sau unguente care favorizează apariția eritemului.

O altă cauză este reprezentată de infecțiile bacteriene sau micotice, mediul cald și umed creat de scutec fiind un mediu propice pentru creșterea și înmulțirea microorganismelor.

Alimentația diversificată sau dieta mamei care alăptează pot influența apariția eritemului.

Apare adesea în contexul antibioticoterapiei și este favorizat de pielea atopică sau seboreică.

Poate fi prevenită apariția eritemului fesier?
 

Prevenția eritemului fesier se face păstrând zona scutecului curată și uscată, aplicând următoarele măsuri:

  • schimbarea frecventă a scutecelor murdare;
  • spălarea fundulețului cu apă caldă după fiecare schimbare a scutecului;
  • în cazul în care se optează pentru săpun, acesta trebuie sa fie unul blând, fără parfum;
  • evitarea utilizării frecvente a șervețelelor umede;
  • ștergerea pielii cu prosopul prin tamponare sau uscarea liberă;
  • lăsarea copilului cât mai mult timp fără scutec;
  • aplicarea cremei protectoare în strat subțire și masarea până când acesta intră în piele;
  • folosirea de scutece de bună calitate, de preferat de unică folosință și mărime corespunzătoare greutății copilului;
  • spălarea mâinilor după fiecare schimbare a scutecului.

Tratamentul eritemului fesier
 

În cazul în care eritemul nu se ameliorează după 5 zile, se recomandă consult medical întrucât pot apărea complicații de tipul suprainfecției bacteriene sau fungice. În acest caz, se folosesc:

  • unguente pe bază de oxid de zinc, ichtiol, dexpantenol etc, cu rol de barieră;
  • antibiotic local, în cazul suprainfecției bacteriene;
  • unguente cu antimicotic, dacă se suspicionează o candidoză;
  • în funcție de severitatea leziunilor, se poate asocia o cremă pe bază de cortizon, din clasa celor cu potență mică.

În cazul eritemului trenant, este necesară excluderea unei infecții urinare, digestive sau a unei vulvo-vaginite, în cazul fetițelor.

Pielea bebelușului e sensibilă și predispusă la inflamații. Având în vedere posibilele complicații și importanța confortului bebelușului, este important să acorzi atenție prevenirii acestei afecțiuni, frecvente în primii ani de viață.