Durerea resimțită în urma unui traumatism vertebro-medular poate deveni o provocare majoră, atât pentru pacienți, cât și pentru echipa medicală care îi îngrijește. Managementul durerii la pacienții cu traumatism vertebro-medular reprezintă un domeniu complex, care necesită o abordare multidisciplinară, personalizată și bazată pe cele mai noi dovezi științifice. De la durerea acută apărută imediat după accident, până la formele cronice, deseori de natură neuropatică, fiecare tip de durere trebuie identificat, evaluat și tratat corespunzător pentru a îmbunătăți calitatea vieții și procesul de recuperare.
Tipuri de durere după un traumatism vertebro-medular
Leziunile la nivelul măduvei spinării pot duce la apariția mai multor forme de durere:
- Durere neuropatică: Aceasta apare din cauza leziunilor nervoase. De multe ori, semnalele transmise către creier se modifică, iar pacientul poate simți furnicături, arsuri sau senzații de șocuri electrice. Aceste senzații reacționează greu la medicamentele pentru durere obișnuite.
- Durere mecanică: Aceasta provine din articulații, oase sau mușchi afectați de imobilizare sau contracturi musculare. De exemplu, o persoană care stă mult timp la pat poate dezvolta durere de spate sau rigiditate musculară.
- Durere viscerală: Disconfortul apare adesea difuz, profund, mai ales în abdomen sau pelvis.
Gestionarea eficientă a durerii îmbunătățește atât implicarea în recuperare, cât și calitatea generală a vieții. Detalii și recomandări specifice sunt disponibile în ghidul detaliat despre Traumatismele vertebro-medulare: de la diagnostic la recuperare.
Cum apar aceste dureri și ce cauze au
Durerea neuropatică se dezvoltă atunci când fibrele nervoase suferă modificări structurale sau funcționale. Un pacient cu leziune la nivelul măduvei spinării poate descrie senzații bizare, cum ar fi arsură sau furnicături în zonele paralizate. Persoanele cu alte boli neurologice, precum scleroza multiplă, se pot confrunta cu simptome similare.
Durerea mecanică, în schimb, se leagă de problemele posturale, tensiunea musculară sau efortul crescut asupra anumitor segmente osoase. Spasticitatea (contractura involuntară a mușchilor) contribuie la apariția durerii sau, în unele cazuri, poate genera deformări ale coloanei. Durerea viscerală are legătură cu afectarea organelor interne, frecvent atunci când funcțiile acestora (de exemplu vezica urinară) nu pot fi controlate voluntar.
Evaluarea durerii: pași importanți pentru o abordare corectă
O gestionare eficientă a durerii începe cu o evaluare clară. Echipa medicală discută cu pacientul pentru a descrie cât mai precis durerea. Specialiștii utilizează mai multe instrumente:
- Scale vizuale numerice, de exemplu: „Pe o scară de la 0 la 10, unde ai pune nivelul durerii?”
- Chestionare specifice, folosite în special pentru durerea neuropatică (de exemplu scale DN4).
- Întrebări legate de impactul durerii în viața de zi cu zi: „Reușești să te întorci în pat? Poți dormi bine noaptea? Ce activități zilnice s-au schimbat?”
Această evaluare se realizează întotdeauna într-o echipă multidisciplinară, care implică neurologi, specialiști în recuperare, psihologi și asistenți de recuperare. Acest mod de lucru asigură atât controlul simptomelor fizice, cât și integrarea psihologică și socială. Este important ca pacientul să fie deschis față de echipă și să comunice orice schimbare în simptomatologie, pentru adaptarea rapidă a tratamentului.
Tratament medicamentos: opțiuni disponibile și precauții
Tratamentul medicamentos urmărește să reducă durerea și să crească gradul de independență. Specialistul va alege unul sau mai multe dintre următoarele tipuri de medicamente, adaptate tipului de durere:
- analgezice non-opioide (paracetamol, medicamente antiinflamatoare) - potrivite pentru dureri mecanice ușoare;
- opioide - utilizate strict în cazuri de durere severă și doar sub supraveghere medicală. Pot da dependență și efecte adverse, de exemplu confuzie sau somnolență;
- antiepileptice (gabapentină, pregabalină) - eficiente pentru durerea neuropatică, fiind adesea prescrise în doze ajustate pentru fiecare pacient;
- antidepresive triciclice (de exemplu, amitriptilina) - pot reduce durerea neuropatică și sprijini somnul;
- relaxante musculare - ajută la reducerea spasticității și a contracturilor musculare;
- corticosteroizi - indicați pentru episoade inflamatorii, doar pe termen scurt și sub monitorizare medicală.
Specialistul ajustează periodic dozele pentru a limita reacțiile adverse, precum amețelile sau tulburările digestive. Simptomele noi sau creșterea rezistenței la medicație trebuie raportate imediat medicului. Strategii specifice de tratament în alte boli neurologice asociate durerii sunt prezentate în Ghidul complet pentru gestionarea durerii cronice în scleroza multiplă.
Strategii non-farmacologice și importanța recuperării
Pe lângă medicamente, recuperarea presupune și terapii fizice și psihologice care contribuie la controlul durerii și creșterea autonomiei.
Intervenții fizice
- Kinetoterapie adaptată: un program individualizat de exerciții, stabilit împreună cu kinetoterapeutul, combate atrofia musculară, previne rigiditatea articulară și îmbunătățește mobilitatea. De exemplu, exercițiile izotonice pot crește forța musculară;
- Terapia prin stimulare electrică (TENS): ajută la întreruperea semnalelor de durere pentru perioade scurte și poate fi oferită în clinici specializate;
- Gestionarea spasticității: echipa medicală recomandă combinații de poziționare corectă în scaunul cu rotile sau în pat, masaj, aplicații cu căldură/rece sau utilizarea ortezelor.
Intervenții psihologice
Durerea cronică influențează sănătatea emoțională. Un psiholog poate oferi suport pentru adaptarea la noul stil de viață, reduce anxietatea și crește motivația. În unele cazuri, terapia cognitiv-comportamentală ajută pacienții să găsească strategii de adaptare.
Durerea asociată traumatismului vertebro-medular nu este doar un simptom, ci o realitate zilnică ce poate influența profund viața fizică, emoțională și socială a pacientului. De aceea, un management eficient al durerii nu înseamnă doar administrarea de medicamente, ci implică o înțelegere completă a nevoilor pacientului și integrarea abordărilor moderne – farmacologice, fizice și psihologice – într-un plan de recuperare personalizat.
Colaborarea dintre specialiști și suportul din partea familiei sunt esențiale pentru a îmbunătăți prognosticul și a reda pacientului un grad crescut de autonomie și confort. În cadrul Spitalului de Recuperare Medicală Arcadia, pacienții beneficiază de planuri de tratament individuale, adaptate la specificul traumatismelor vertebro-medulare.
Bibliografie: National Center for Biotechnology Information - „The 2023 AO Spine-Praxis Guidelines in Acute Spinal Cord Injury: What Have We Learned? What Are the Critical Knowledge Gaps and Barriers to Implementation?” - accesat la 30.06.2025
