Articole medicale

23.06.2021

Non multa sed multum

Dr. Constantin Rusu

Medic specialist Medicină internă

Ieri, în timp ce-mi puneam conștiincios masca cea de toate zilele, mi-au trecut prin minte câteva crâmpeie din viața mea de rezident la începutul carierei.

Mi-aduc aminte cu ce amestec de entuziasm și nesiguranță abordam orice urgență medicală. Fiecare hotărâre luată venea la pachet cu un cortegiu de îndoieli. Dacă nu-i diagnosticul corect? Dacă îmi scapă ceva? Dacă…?

În vâltoarea evenimentelor se întâmplă, nu rareori, să luăm măsuri inutile sau chiar eronate doar din convingerea că „trebuie făcut ceva”. Mi-au trebuit ceva ani să înțeleg că, în medicină, când ai dubii, e mai bine să nu faci nimic. Riscul de a face rău pacientului e mult mai mic.

Unul dintre părinții medicinei clasice, sir William Osler, conducea, la începutul secolului trecut, în Statele Unite, o clinică în care activitatea medicală se reducea la simpla observație a pacienților (e adevărat, cu o rigoare clinică care astăzi te lasă melancolic). Mărturisesc că, din toata istoria medicinei, este perioada în care, ca medic, mi-aș fi dorit cel mai mult să trăiesc.

Ce legătură au toate aceste întâmplări cu vremurile în care trăim? Hotărârile luate astăzi în față unei urgențe reale seamănă foarte mult cu cele luate de un rezident la început de carieră. Imperativul „să facem ceva!” pare să dicteze totul. Ne lipsește înțelepciunea unui William Osler, care să ne tempereze impulsul de a ne afla în treabă cu orice preț.

N-ar strica să ne aducem aminte, din când în când, de minunata rugăciune a lui Robert Hutchison. Deși mai puțin cunoscută, cred ca ar merita un loc cel puțin la înălțimea jurământului lui Hipocrate: „Păzește-mă, Doamne, de neputința de a lăsa în pace pe cel sănătos, de patima pentru tot ce-i nou și nesocotirea a tot ce-i vechi, de prețuirea științei de carte înaintea înțelepciunii și a bunului simț. Și mai presus de toate, Doamne, nu ma lăsa să fac leacul unei boli mai amar decât boala însăși".

Powered by Froala Editor