Dezlipirea de retină reprezintă o separare a retinei neurosenzoriale din cauza invadării spațiului dintre aceasta și epiteliul pigmentar subiacent de către un lichid care se află în interiorul ochiului. Acel lichid decolează retina prin intermediul unei rupturi prezente la nivelul de separație, între corpul vitros și retină, în proporții variabile. Cu cât sunt mai mari aceste proporții, cu atât gravitatea cazului crește și riscul de pierdere a vederii crește. Dezlipirea de retină este, deci, o urgență medico-chirurgicală.
Cauzele dezlipirii de retină
Există elemente anatomice predispozante care, în anumite condiții de risc, când pacientul face un efort fizic susținut sau se lovește, pot degenera și pot duce în timp la apariția dezlipirii de retină. Aceste elemente se definesc ca zone de subțiere a retinei (leziuni degenerative care, în timp, favorizează apariția unei rupturi retiniene). Ele pot fi tratate prin tratamente laser care au efect atât profilactic, cât și curativ în ceea ce privește posibilitatea apariției dezlipirii de retină. Această patologie poate apărea în urma unui traumatism important la nivelul globului ocular. De asemenea, la pacienții cu miopii înalte, care au niște particularități la nivelul retinei, poate apărea această afecțiune oftalmologică.
Simptomele dezlipirii de retină
Pacientul trebuie să știe că este necesar să se prezinte la medicul oftalmolog atunci când sesizează semnele premergătoare apariției dezlipirii de retină. Inițial vor fi percepute fenomene luminoase intense și, ulterior, va apărea acea pată neagră pe vedere, care este generată exact de zona de retină decolată. Pata respectivă va crește în timp și va determina scăderea importantă de vedere până în stadii în care pacientul poate doar să perceapă mișcările mâinii.
Diagnosticul dezlipirii de retină
Atunci când pot fi vizualizate foarte bine elementele fundului de ochi, diagnosticul dezlipirii de retină se pune pe baza unui consult oftalmologic, care presupune detectarea gradului de întindere a dezlipirii de retină și identificarea factorilor care au dus la apariția dezlipirii de retină. Consultul de specialitate este foarte important în stabilirea strategiei terapeutice ulterioare.
Tratamentul dezlipirii de retină
Fiind o urgență chirurgicală, tratamentul dezlipirii de retină este chirurgical. El trebuie instituit cât mai aproape de momentul apariției decolării. Cu cât pacientul se prezintă mai repede la medic și este diagnosticat, cu atât prognosticul pentru succesul anatomic și funcțional ulterior intervenției chirurgicale este mai favorabil.
În cadrul intervenției chirurgicale, după îndepărtarea cât mai completă a corpului vitros, retina este suplinită și ajutată să se lipească cu ajutorul unor substanțe care facilitează reatașarea sa: fie un amestec de gaz expandabil, fie un ulei special, numit ulei de silicon, care ține atașată retina imediat după intervenția chirurgicală.
Complicațiile care pot apărea ulterior intervenției sunt datorate unor factori multipli precum complianța pacienților și respectarea indicațiilor postoperatorii (poziția capului, evitarea unor situații care pot periclita succesul anatomic, cum ar fi eforturi, traumatisme etc.), timpul scurs între apariția dezlipirii de retină și momentul intervenției chirurgicale. Acești factori pot duce uneori la apariția unor recidive. Retina se poate redezlipi, necesitând din nou intervenție chirurgicală.
Postoperator, pacientul trebuie să vină la o serie de controale riguroase, la intervale de timp care sunt stabilite de medicul curant. Prin urmărirea atentă și respectarea indicațiilor postoperatorii pot fi evitate unele complicații ale dezlipirii de retină. În cazul în care retina este reatașată cu ajutorul uleiului siliconic care rămâne în interiorul ochiului, acesta va fi îndepărtat sau scos la un interval de timp de minimum 4 luni sau când va considera oportun medicul curant, tot printr-o intervenție chirurgicală.
Intervențiile de chirurgie oftalmologică se desfășoară în siguranță în Spitalul Arcadia, într-o sală dedicată. Pentru programarea unei consultații, aveți la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.