Articole medicale

ORL
26.07.2021

Acufenele (zgomotele în urechi)

Dr. Raluca Olariu

Medic primar ORL

Acufenele (zgomotele în urechi)

Acufenele, cunoscute și sub denumirea de tinitus, reprezintă percepția patologică a sunetelor sau senzațiilor sonore la nivelul urechii în absența unei surse de sunet exterioară pacientului. Ele sunt percepute în una sau în ambele urechi, rareori la nivelul oaselor craniului („în tot capul”), fiind descrise de pacient foarte variat drept țiuit, sunet de sonerie/clinchet de clopoțel, vâjâit/vânt, sunet de ploaie/apă curgătoare, zumzet/bâzâit/cântat de greieri, huruit, șuierat/fluierat, jet de abur sub presiune, zgomot de motor.

Tipuri de acufene

Există multiple moduri de clasificare a acufenelor, o anamneză detaliată și corect efectuată orientând medicul spre:

  • acufene subiective (percepute doar de către pacient) sau obiective (întâlnite mai rar, fiind percepute de către pacient și examinator, sunetul având origine somatică);
  • acufene pulsatile (cel mai frecvent de origine vasculară, sincrone sau nesincrone cu pulsul) ori continue/nonpulsatile (asociate cu presbiacuzia sau expunerea cronică la zgomot, afecțiuni neurologice);
  • acufene acute (cu o durată mai mică de 3 luni) sau cronice/persistente (cu o durată mai mare de 3 luni), brusc, respectiv insidios instalate, temporare (reversibile dacă este înlăturată cauza) sau permanente.

Acufenele: când trebuie să te prezinți la medicul ORL?

Semnalele de alarmă care impun prezentarea în cel mai scurt timp pentru evaluare medicală și conduită de specialitate în cazul apariției acufenelor sunt: caracterul pulsatil al acufenelor, instalarea bruscă, unilaterală a acestora, acufenele asociate cu hipoacuzia brusc instalată unilaterală sau/și asociate vertijului/tulburărilor de echilibru, orice tip de acufene însoțite de un deficit neurologic, orice tip de acufene obiective, percepute și de anturaj.

Care sunt factorii de risc implicați în apariția acufenelor?

Factori de risc pot fi:

  • expunerea la zgomote puternice - determină degradarea ireversibilă a celulelor ciliate de la nivelul urechii interne, categoriile cele mai expuse fiind muncitorii din construcții, muzicienii, militarii, dar și persoanele care ascultă muzică la intensitate mare în căști;
  • vârsta - înaintarea în vârstă (în general, peste 50 de ani) poate asocia scăderea acuității auditive și instalarea acufenelor prin degradări ireversibile la nivelul urechii interne;
  • sexul - există o predispoziție mai ridicată a bărbaților de a dezvolta tinitus;
  • fumatul și consumul de alcool - fumătorii și consumatorii de alcool prezintă un risc mai crescut de a dezvolta tinitus;
  • diverse condiții patologice - obezitatea, afecțiunile cardiovasculare, hipertensiunea arterială, ateroscleroza, afecțiunile autoimune sau traumatisme cranio-cerebrale în antecedente cresc riscul de apariție a tinitusului.

Acufenele, simptom și nu afecțiune

Acufenele (tinitusul) nu reprezintă o afecțiune propriu-zisă, ci un simptom al unei afecțiuni de bază, astfel încât adevărata provocare pentru medicul ORL constă în determinarea condiției patologice ce a determinat instalarea acestora, în stabilirea originii otice a zgomotelor – sau extraotice – acufene periotice. De cele mai multe ori, abordarea trebuie să fie multidisciplinară implicând evaluare de specialitate – neurologie, cardiologie, reumatologie, psihiatrie etc.

Evaluarea de specialitate ORL cuprinde:

  • anamneza amănunțită cu precizarea tipului, evoluției acufenelor, a antecedentelor patologice etc.;
  • examenul clinic ORL complet, deosebit de importantă fiind otoscopia/otomicroscopia;
  • un bilanț audiologic/audio-vestibular ce include timpanograma, reflexul stapedian, audiograma tonală liminară, audiograma de înalte frecvențe, audiograma vocală, otoemisiuni acustice, potențialele evocate auditive, teste vestibulare.

Bilanțul ORL poate fi completat cu investigații paraclinice imagistice: ecografie Doppler, examen CT sau RMN.

Afecțiuni care pot determina apariția acufenelor

Cele mai frecvente afecțiuni ORL care pot determina apariția acufenelor sunt:

  • hipoacuzia neurosenzorială brusc instalată, trauma sonoră acută (reprezintă o urgență medicală ce impune diagnostic și intervenție în primele 24-48 ore, manifestându-se cel mai adesea doar prin acufene, scăderea auditivă fiind descoperită la efectuarea audiogramei tonale);
  • hipoacuzia neurosenzorială progresivă, presbiacuzia sau pierderea de auz indusă de zgomot (degradarea ireversibilă a unor structuri ale urechii interne poate duce la instalarea acufenelor);
  • afecțiuni ale urechii externe (dopul de cerumen, corpii străini, osteoame de conduct, otita externă) și ale urechii medii (otite medii, otomastoidite, tumori ale urechii medii);
  • traumatisme cranio-cervicale (traumatismele cranio-cervicale pot interesa urechea internă, nervul auditiv sau structurile cerebrale implicate în funcția auditivă determinând de obicei acufene unilaterale);
  • ototoxicitatea (unele medicamente pot determina sau pot agrava tinitusul: antiinflamatoarele nesteroidiene, anumite antibiotice, citostatice, diuretice de ansă, antimalarice, antidepresive);
  • boala Ménière (triada hipoacuzie fluctuantă, vertij, acufene caracterizează această afecțiune, acufenele reprezentând în unele cazuri un simptom precoce al bolii);
  • disfuncții ale trompei lui Eustachio (variațiile presiunii aerului din urechea medie prin disfuncția tubară determină apariția acufenelor însoțite de senzația de înfundare a urechii);
  • otoscleroza (fixarea scăriței determină o scădere de auz progresivă însoțită frecvent de acufene);
  • disfuncția articulației temporo-mandibulare (prin vecinătatea cu conductul auditiv extern, afectarea acestei articulații poate determina tinitus);
  • neurinomul de acustic/schwanomul de vestibular (tumoră benignă dezvoltată din teaca de mielină a nervului vestibular, care comprimă nervul auditiv determinând tulburări vestibulare, hipoacuzie și acufene);
  • conflictul neuro-vascular (comprimarea nervului auditiv de către un vas de sânge cu traseu anormal);
  • afectarea urechii interne în bolile generale.

Tinitusul idiopatic definește acea condiție în care cauza acufenelor rămâne necunoscută, investigațiile clinice și paraclinice neputând identifica o condiție etiopatogenică.

Tratamentul acufenelor

Tratamentul acufenelor este individualizat în funcție de etiopatogenie:

  • tratamentul medical de urgență în acufenele/hipoacuzia brusc instalate (antiinflamatoare steroidiene, vasodilatatoare, neurotrofice);
  • tratamentul medical sau chirurgical al afecțiunilor urechii externe și medii, urechii interne sau patologiei nervului auditiv;
  • suprimarea medicației ototoxice (oprirea sau reducerea tratamentului, schimbarea medicației), a factorilor determinanți (mediu cu zgomot, căști);
  • protezarea auditivă în cazul tinitusului asociat cu hipoacuzia neurosenzorială, presbiacuzie;
  • supresia tinitusului prin dispozitive care generează zgomot alb, dispozitive de mascare;
  • tratament medicamentos (antidepresive triciclice, alprazolam) având însă efecte adverse;
  • terapie de recalificare a tinitusului, terapie cognitiv-comportamentală, meloterapie.

Acufenele (tinitusul) reprezintă o condiție medicală greu tolerată de către pacient, care necesită investigații complexe, iar în cele mai multe cazuri se vindecă foarte greu sau rămâne permanent. Pentru programări, aveți la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.